Pentru a veni în ajutorul elevilor care se pregătesc pentru susţinerea examenului de Bacalaureat la Limba şi literatura română, artiştii Teatrului Luceafărul Iaşi lansează proiectul „Teatrul trece Bacul”.
Teatrologul Oltiţa Cîntec, coordonatorul proiectului, a declarat că proiectul vizează operele literare din programa de bacalaureat pe care artiştii le adaptează scenic în versiunea spectacole-lectură.
„Intenţiile artistice sunt dublate de cele educaţionale, urmărim consolidarea legăturilor noastre cu liceenii, nu doar cei din clasa a XII-a, ci şi cu dintr-a X-a sau a XI-a, pentru a le demonstra performativ că literatura e un spaţiu generos estetic. Sperăm şi în apropierea tinerilor de operele canonice şi de practicile de lectură prin arta teatrală, care are atuul prezenţei directe”, a explicat Oltiţa Cîntec.
- Potrivit sursei citate, reprezentaţiile urmează a fi susţinute atât la sala mică a teatrului, cât şi în unităţile de învăţământ, dar există deschidere şi spre spaţii neconvenţionale.
Desprinderea textelor din paginile manualelor de literatură este realizată de regizori tineri, care au selectat fragmente ce vor fi interpretate de actorii Teatrului Luceafărul. Fiecare reprezentaţie va avea exact durata unei ore de clasă, 50 minute, spectacolul propriu-zis nedepăşind 35-40 minute, pentru a lăsa loc unor concluzii trase de cadrele didactice şi de elevi.
Repertoriul proiectului «Teatrul trece Bacul» este alcătuit deocamdată din trei spectacole-lectură: «Ion» de Liviu Rebreanu (regia Andrei Piu, cu Cătălin Cucu, Gabriela Andrei, Mariana Teleman şi Adi Diaconu), «Iona» de Marin Sorescu (regia Teodora Medeleanu, cu Ileana Ocneanu, Cristian Gheorghiu, Paul Sobolevschi), «Alexandru Lăpuşneanu» de Costache Negruzzi (regia Tudor Nicorici, cu Alex Iuraşcu, Sebastian Pricop, Cosmin Rotariu, Dragoş Maftei, Alexia Botezatu).
„Spectacolele-lectură au fost imaginate astfel încât se pot juca la sediul şcolilor, într-un amfiteatru sau o sală de festivităţi, la sala mică a Teatrului Luceafărul, dar la fel de bine într-o cafenea sau bibliotecă. Următoarele două titluri la care artiştii lucrează sunt «Moara cu noroc» de Ion Slavici şi «Moromeţii» de Marin Preda”, a declarat Oltiţa Cîntec.
