Prefectul județului Vaslui, Eduard Popică (PSD), susţine a declarat, miercuri, 25 martie, că a primit informaţii conform cărora reprezentanţi ai sindicatelor din educaţie i-ar fi obligat pe anumiţi profesori să boicoteze desfăşurarea simulărilor examenelor naţionale, transmite Agerpres.
- Edupedu.ro a scris că în cazul județului Vaslui, din 14 școli au rămas 5, după presiuni asupra directorilor, spune liderul sindical Sorin Țiplea: Directorii au fost sunați la 5:30 să organizeze simularea pentru Evaluarea Națională
- În aceste zile are loc simularea Bacalaureatului 2026, iar săptămâna trecută a avut loc simularea pentru Evaluarea Națională
Prefectul județului Vaslui, Eduard Popică, a spus în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural că a primit informaţii conform cărora reprezentanţi ai sindicatelor din educaţie i-ar fi obligat pe anumiţi profesori să boicoteze desfăşurarea simulărilor examenelor naţionale.
„O parte dintre profesorii care nu au boicotat au venit la mine la birou şi mi-au spus că au fost ameninţaţi şi şantajaţi de domnii lideri de sindicat prin diverse acte pe care dumnealor le consideră a fi legale. Eu vă spun că nu sunt legale. Acele persoane care au venit şi ne-au adus la cunoştinţă aceste aspecte, să sesizeze instituţiile statului.
Nu voi fi niciodată de acord cu astfel de activităţi. Nu voi fi niciodată de acord ca activităţile sindicale să calce în picioare, efectiv, viitorul unor copii. Există, în acest sens, legea dialogului social. Cu toţii ştim prea bine că, atât eu ca persoană, cât şi Instituţia Prefectului, am militat pentru a rezolva problemele profesorilor. Este adevărat, situaţia nu este una roz în România în momentul de faţă. Revendicările profesorilor pot fi aduse la cunoştinţă către Guvernul României şi către minister, evident, prin forme legale, dar nu prin şantaj, prin activităţi nelegale. Înţelegem că aceste boicoturi sunt acte democratice, nu avem niciun fel de problemă, dar nu e normal să se sară anumiţi paşi. Totul până la copii, nu ne batem joc de copii fiindcă vrem să bifăm activităţi sindicale”, a spus Eduard Popica.
Prefectul a subliniat că simulările reprezintă un moment cheie în care elevii îşi evaluează gradul de pregătire şi îşi stabilesc măsurile pentru obţinerea unor rezultate cât mai bune la examenele reale.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) a precizat că simulările examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat s-au derulat în condiţii normale în judeţ, deşi unele cadre didactice ar fi refuzat să participe.
„Noi avem un număr de cadre didactice la nivelul fiecărui judeţ care sunt implicate în evaluarea lucrărilor acestor copii, cadre didactice care au răspuns ca de fiecare dată pozitiv la organizarea acestor simulări. Trebuie ca toată lumea să înţeleagă că aceste simulări se desfăşoară în beneficiul elevilor. Este un prim pas pentru susţinerea în condiţii reale a examenelor naţionale. Elevii pot conştientiza la ce nivel se află şi au timpul necesar pentru a se pregăti mai bine. Simulările s-au desfăşurat în toate centrele de examen şi în condiţii normale'” a transmis inspectorul-şef al IŞJ Vaslui, Cristiana Botan.
Reprezentanţi ai sindicatelor din educaţie din judeţ au contestat felul în care s-au derulat simulările în centrele din Vaslui, susţinând că supravegherea elevilor s-a făcut cu profesori din alte şcoli, lucru care este în afara legii.
Informații de context
Liderul Uniunii Sindicale „Didactica” Vaslui, Sorin Țiplea, a declarat că profesorii din județ au fost supuși presiunilor din partea unor directori în ceea ce privește organziarea simulării examenului. „Mi s-a adus la cunoștință faptul că sunt unii directori care fac presiuni și le-au spus profesorilor că le taie ziua de muncă (dacă nu participă la simulările examenelor naționale – n.red)”, a precizat aceasta.
Sorin Țiplea a declarat că din cele 14 școli care au semnat pentru boicotarea simulării „au rămas 5, după presiuni asupra directorilor”. Acesta susține că „directorii au fost sunați la 5:30 să organizeze testarea”.
La nivel național, sindicatele din Învățământ au transmis că peste 50% din profesorii membri de sindicat au decis să nu participe la simulările examenelor naționale 2026, potrivit unei informări.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au acuzat Guvernul și Ministerul Educației că dau „un apel la iresponsabilitate”, după ce au cerut profesorilor „responsabilitate profesională” pentru organizarea simulărilor examenelor naționale. „Este un discurs profund ipocrit, rostit de reprezentanții unui aparat de stat care a legiferat, cu bună știință, iresponsabilitatea față de viitorul copiilor noștri”, au transmis sindicatele într-un comunicat public pe 6 martie.
Angela Casariu, profesoară de Istorie la Colegiul Național Mihail Sadoveanu din Pașcani, a declarat pentru TVR Info că acțiunea de a boicota simulările examenelor naționale „nu trebuie văzută ca o acțiune împotriva elevilor”. Aceasta a afirmat că „suntem la capătul puterilor”.
Recent, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că vor fi boicotate simulările examenelor naționale, conform datelor centralizate ale referendumului trimis în școli. „Marea majoritate înclină către neparticipare. Oricum, atât greva, cât și neparticiparea, până la urmă, ne conduc către exact același lucru, adică boicotarea simulărilor”, a spus liderul sindical.
Ministerul Educației și Cercetării a trimis către inspectoratele școlare procedura oficială pentru organizarea și desfășurarea simulărilor examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2025-2026.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” le solicită profesorilor să nu semneze documente prin care își asumă participarea la organizarea simulărilor examenelor naționale din luna martie, invocând presiuni exercitate asupra școlilor și cadrelor didactice.
În luna aprilie ar putea fi declanșat referendumul pentru greva generală de la finalul lunii mai, potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, document consultat de Edupedu.ro. „Dacă Guvernul nu adoptă măsuri reale, în aprilie 2026 vom declanșa referendumul pentru grevă generală, cu posibilă începere în ultima decadă a lunii mai 2026”, se arată în document.
Simularea Evaluării Naționale 2026 nu a fost organiziată în 104 școli din țară, după ce profesorii au decis boicotarea acesteia, potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării. Vineri, 13 martie, numărul școlilor în care simularea urma să nu se organizeze era de 127, după cum a semnalat Edupedu.ro. Asta înseamnă că, la nivelul a 23 de unități de învățământ, s-a luat decizia de a organiza totuși simularea acestui examen.
