Profesorii din aproape 130 de școli boicotează simularea pentru Evaluarea Națională 2026, potrivit datelor Ministerului Educației / Cele mai multe școli sunt din București și din județele Ialomița, Covasna și Vaslui – surse

3.698 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Ministerul Educației a transmis că în 127 de unități de învățământ nu se organizează simularea Evaluării Naționale 2026. Amintim că joi, 12 martie, a avut loc o sedință tehnică cerută de Ministerul Educației pentru simulările examenelor naționale, iar cele mai mari probleme sunt în București, conform surselor Edupedu.ro.

Cele mai multe școli sunt din municipiul București și din județele Ialomița, Covasna și Vaslui, potrivit surselor Edupedu.ro.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, sunt 4527 (97.27%) de unități de învățământ în care se organizează simularea și aproximativ 5.000 de profesori de limba română s-au înscris să corecteze lucrările elevilor.

Date primite de la inspectorate școlare județene:

Ziua de referință: 13 martie

  • Unități de învățământ în care se organizează simularea: 4527 (97.27%)
  • Unități de învățământ în care nu se organizează simularea: 127 (2.73%)
  • Număr evaluatori înscriși pe platformă – circa 5.000 limba română/ circa 4.500 matematică/circa 300, limba maternă

Număr estimativ de elevi care au participat deja la simulări organizate la nivel de județ: aprox. 77.000”, conform Ministerului Educației.

În 40 de școli din București, peste 3.000 de elevi nu vor susține simularea Evaluării Naționale 2026, potrivit unui răspuns transmis de Inspectoratul Școlar al Municipiului București la solicitarea Edupedu.ro. 

Informații de context

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, le-a transmis profesorilor că le respectă dreptul de a-și exprima nemulțumirile, dar că e gata să organizeze simulările cu acele cadre didactice care nu participă la boicot. În același timp, ministrul spune că sunt suficienți profesori evaluatori înscriși pentru a organiza simulările celor două examene, Evaluarea Națională 2026 și Bacalaureat 2026, dar subliniază, în poziția oficială transmisă presei, că profesorii se mai pot înscrie să participe la simulări până pe 12 martie.

Potrivit Ministerului Educației, în cazul în care profesorii boicotează simulările examenelor naționale din 2026, care urmează să se desfășoare începând cu 16 martie, „demersurile privind desfășurarea simulărilor examenelor naționale vor fi adaptate în funcție de evoluție”.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au acuzat Guvernul și Ministerul Educației că dau „un apel la iresponsabilitate”, după ce au cerut profesorilor „responsabilitate profesională” pentru organizarea simulărilor examenelor naționale. „Este un discurs profund ipocrit, rostit de reprezentanții unui aparat de stat care a legiferat, cu bună știință, iresponsabilitatea față de viitorul copiilor noștri”, au transmis sindicatele într-un comunicat public pe 6 martie.

Angela Casariu, profesoară de Istorie la Colegiul Național Mihail Sadoveanu din Pașcani, a declarat pentru TVR Info că acțiunea de a boicota simulările examenelor naționale „nu trebuie văzută ca o acțiune împotriva elevilor”. Aceasta a afirmat că „suntem la capătul puterilor”.

Recent, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că vor fi boicotate simulările examenelor naționale, conform datelor centralizate ale referendumului trimis în școli. „Marea majoritate înclină către neparticipare. Oricum, atât greva, cât și neparticiparea, până la urmă, ne conduc către exact același lucru, adică boicotarea simulărilor”, a spus liderul sindical.

Ministerul Educației și Cercetării a trimis către inspectoratele școlare procedura oficială pentru organizarea și desfășurarea simulărilor examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2025-2026.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” le solicită profesorilor să nu semneze documente prin care își asumă participarea la organizarea simulărilor examenelor naționale din luna martie, invocând presiuni exercitate asupra școlilor și cadrelor didactice.

În luna aprilie ar putea fi declanșat referendumul pentru greva generală de la finalul lunii mai, potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, document consultat de Edupedu.ro. „Dacă Guvernul nu adoptă măsuri reale, în aprilie 2026 vom declanșa referendumul pentru grevă generală, cu posibilă începere în ultima decadă a lunii mai 2026”, se arată în document.

Calendar Simulare Evaluare Națională 2026:
  • 16 martie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 17 martie 2026: Matematică – probă scrisă
  • 18 martie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 30 martie 2026: Comunicarea rezultatelor
Calendar simulare Bacalaureat 2026:
  • 23 martie 2026: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română 
  • 24 martie 2026: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului 
  • 25 martie 2026: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării 
  • 26 martie 2026: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă 
  • 16 aprilie 2026: Comunicarea rezultatelor

Articol în curs de actualizare

Citește și:
EXCLUSIV 40 de școli din București boicotează simularea Evaluării Naționale 2026
Boicot simulări examene naționale 2026. SIPA Muntenia, despre presiunile unor directori asupra profesorilor: O asemenea abordare ridică serioase probleme de legalitate / Simulările nu pot fi transformate în muncă obligatorie neplătită, transmite sindicatul
Cornelia Popa Stavri, FSLI, despre presiunile unor directori privind boicotul simulărilor naționale: Nu poți să-i tai ziua de muncă unui profesor dacă este în școală și face ore. Este un abuz / Sperăm ca profesorii să aibă tărie și coloană vertebrală pentru că ei știu că noi chiar îi apărăm
Sunt directori care le spun profesorilor că le taie ziua de muncă, dacă nu participă la simulările examenelor naționale, semnalează Sorin Țiplea, lider sindical din județul Vaslui: Există astfel de presiuni
Boicot simulări examene naționale 2026. Liderul sindical Marius Nistor, către directori și inspectori: Nu vă transformați în instrumente de constrângere împotriva propriilor colegi. Nu fiți acei inspectori și directori de care vorbesc politicienii că sunt doar niște „doritori de funcții”
Norma didactică de predare de 24 de ore, eliminarea gradației de merit și a sporului neuropsihic – zvonurile pentru care unii profesori nu vor să participe la simulările examenelor naționale 2026, potrivit unui sindicat din Învățământ: Anul trecut, zvonurile inițiale s-au adeverit
Cerere de neparticipare a profesorilor la simularea examenelor naționale 2026, transmisă cadrelor didactice de către un sindicat din Învățământ – document / Peste 50% din profesorii membri de sindicat au decis să nu participe la simulările, potrivit datelor FSLI și FSE „Spiru Haret”


9 comments
  1. Ar fi interesant pentru toate partile interesate – parinti, copii, societate civila etc- sa vedem niste state de plata din învățământ( din gradinite, scoli generale, licee) pentru cateva luni – inclusiv cele cu vacanta elevilor, concedii si luni „full”, cu venituri nete , incl sporuri , nu doar o grila de salarizare . ( binenteles respectand GDPR – fara nume, CNP etc). Asa , sa stim toti de ce sunt atat de nemultumiti profesorii, de ce se fac aceste greve sau se boicoteaza simulari/ examene, toate pe munca si stresul copiilor.

  2. Este ireal să muncești 22 de ore pe săptămână, să ai luni de zile vacanță, să îți umfli veniturile cu 2000 lei/lună timp de 5 ani, pentru ca ai, chipurile, merite deosebite, când banii ăștia ar trebui să-i primească elevii care obțin rezultatele și să ameninți în fiecare an cu greva!!! Nu au pic de respect față de elevii care le asigură locul de muncă, pentru care vin la ore doar ca să-i vâneze pentru meditații ! Reglementați homeschoolingul! Nu mai vrem să plătim din banii noștri șantajiști care scot pe bandă rulantă analfabeți funcțional! Automatizați procesul de evaluare, în felul acesta se termină și cu șantajul și cu cumpăratul notelor!

    1. @Alexandru
      Dragă entitate Oana Barza, DarkNight, Alexandru etc
      Te rog spune aici cât e tariful pe mesaj, să știe lumea cât se câștigă din trolat? Vă plătește numerar sau pe card? Vă plătește și asigurările, sau prestați la negru?

    2. Este timpul să privim adevărul în față: actualele proteste ignoră elefantul din cameră. În timp ce se cere respect, sistemul este parazitat de o anomalie numită „gradația de merit”, care trebuie desființată imediat.

      De ce gradația de merit este o eroare sistemică:
      Recompensarea birocrației, nu a calității: Profesorii au ajuns să „alerge după hârtii” și să colecționeze adeverințe pentru concursuri de lipit și recitat poezii. Aceste activități nu reflectă deloc progresul real al elevului la clasă.

      Costuri nejustificate: O gradație înseamnă aproximativ 2.000 de lei lunar, timp de 5 ani. Este inadmisibil ca statul să plătească aceste sume pentru dosare cu șine, în timp ce calitatea actului educațional stagnează sau scade.

      Meritul vs. Recompensa: Excelența culturală se premiază simbolic. Cine organizează evenimente culturale/ concursuri/ simpozioane( deși sunt mii în prezent, cred că se evaluează reciproc, își dau diplome unii altora) merită, cel mult, o intrare gratuită la Filarmonică sau la muzeu, nu un spor salarial uriaș care echivalează cu prețul unei mașini sau al unui apartament în timp.

      Soluțiile pentru un sistem sănătos:
      Eliminarea gradației de merit: Banii economisiți trebuie redistribuiți către o bază salarială corectă, către meritele unui elev olimpic la o ” internațională”, nu către „vânătorii de puncte”.

      Vouchere de dezvoltare: Gradația ar trebui transformată în vouchere dedicate strict culturii și formării: cărți, muzee, cursuri, resurse digitale și acces la evenimente culturale.

      Evaluare standardizată și măsurarea progresului: Singura măsură a valorii unui profesor trebuie să fie progresul real al elevului. Fiecare profesor trebuie să se concentreze pe ceea ce se întâmplă la clasă, nu în dosarul de premiere.

      Depolitizarea prin desființarea inspectoratelor, sistemul are nevoie de autonomie și responsabilitate, nu de control politic și birocratic.

      Concluzie: Unii ar trebui chiar să dea banii înapoi pentru perioadele în care „meritul” a fost doar o bifă pe o hârtie fără valoare pedagogică.
      Vrem educație, nu birocrație plătită regește

  3. Bravo lor! Au demnitate! Nu ca ailalti, niste fricosi sau slugile partidelor politice!! De-aia am ajuns de râsul curcilor, că ne lăsăm călcați in picioare!

  4. Draga Edupedu, in caz ca n-ati sesizat, informatia principala din acest articol este ca simularea Evaluarii Nationale SE ORGANIZEAZA IN PESTE 97% DIN ȘCOLILE DIN ȚARĂ !!! Ar fi trebuit sa fie in titlu sub aceasta formă.

    Sunt multe nemultumiri in invatamant, de diverse feluri, unele mari de tot, dar in ultimul timp se pare ca aveti o agenda destul de transparenta in privinta mai multor chestiuni de actualitate. Eu cred ca nu e bine sa va subestimati cititorii. Nu ati observat ca ati inceput sa-i pierdeti? Sau nu mai reprezinta o miză?

  5. Asta spune multe despre viitorul protest din mai-iunie.
    Ca mai degrabă profesorii o să își ducă crucea așa, cu norma de 20 și predare în 1-2-3 scoli, decât să facă greva și pe lângă salariul scăzut, sa nu îl mai încaseze deloc.

    Având în vedere ca această posibilă greva e anunțată încă de anul trecut, o mișcare absolut normală a sindicatului ar fi fost să pună bani deoparte și să poată oferi membrilor de sindicat, pe parcursul grevei, macar o parte din salariu că și compensație.

    Dar neh, cu psdistii din sindicat nu ai ce să faci! O clica privilegiată care nu știe și nu poate să facă nimic în situații de criza!

    Demisia Nistor, Hancescu, Purcaru și alți abonați pe viață la sinecuri sindicale!

    1. Foarte multe școli sunt mici, cu o clasă a 8a cu puțini elevi. Acolo directorii numiți politic se ocupă de aplicații și scanare și al doilea supraveghetor e de la nedidactic sau auxiliar. Așa că ministrul declară că se organizează simularea, deși e mai degrabă un simulacru de simulare.

      Majoritatea profesorilor boicotează în ciuda declarațiilor trimfătoare ale ministrului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Evaluarea Națională 2021

Guvernul să adopte o strategie pentru digitalizarea educației pornind de la Smart-Edu, cere o organizație de elevi / România Educată “nu cuprinde multe dintre propunerile” făcute deja în privința digitalizării

Elevii unei organizații care pledează pentru digitalizarea educației solicită Ministerului Educației să adopte o strategie pentru digitalizare în sistemul educațional care să se bazeze pe proiectul de strategie în acest…
Vezi articolul