Simularea Evaluării Naționale 2026 nu s-a ținut în 104 școli, anunță Ministerul Educației și Cercetării

2.521 de vizualizări
Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com
Simularea Evaluării Naționale 2026 nu a fost organizată în 104 școli din țară, după ce profesorii au decis boicotarea acesteia, potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării. Vineri, 13 martie, numărul școlilor în care simularea urma să nu se organizeze era de 127, după cum a semnalat Edupedu.ro. Asta înseamnă că, la nivelul a 23 de unități de învățământ, s-a luat decizia de a organiza totuși simularea acestui examen.
  • Amintim că liderul Uniunii Sindicale „Didactica” Vaslui, Sorin Țiplea, a declarat că profesorii din județ au fost supuși presiunilor din partea unor directori în ceea ce privește organziarea simulării examenului. „Mi s-a adus la cunoștință faptul că sunt unii directori care fac presiuni și le-au spus profesorilor că le taie ziua de muncă (dacă nu participă la simulările examenelor naționale – n.red)”, a precizat aceasta.
  • Astăzi, Sorin Țiplea a declarat că din cele 14 școli care au semnat pentru boicotarea simulării „au rămas 5, după presiuni asupra directorilor”. Acesta susține că „directorii au fost sunați la 5:30 să organizeze testarea”

Profesorii din 104 școli din toată țară au ales să nu se prezinte la simularea examenului de la finalul clasei a VIII-a. Este vorba despre 2,2% din totalul unităților de învățământ cu nivel gimnazial din România.

MEC precizează că 5.200 de elevi de la aceste școli au fost afectați, fără să menționeze dacă aceștia nu au putut susține deloc probele sau dacă o parte dintre aceștia au fost transferați la alte centre de evaluare.

Informații de context

Peste 50% din profesorii membri de sindicat au decis să nu participe la simulările examenelor naționale 2026, au anunțat sindicatele pe 10 martie, cu 6 zile înainte să înceapă simularea Evaluării Naționale.

Ministerul Educației menționa vineri, 13 martie, că sunt 127 de școli unde nu se va susține simularea Evaluării Naționale 2026. Astăzi, instituția a precizat că mai puține școli, 104, potrivit comunicatului de presă.

Cele mai multe școli sunt din municipiul București și din județele Ialomița, Covasna și Vaslui, potrivit surselor Edupedu.ro.

În 40 de școli din București, peste 3.000 de elevi nu vor susține simularea Evaluării Naționale 2026, potrivit unui răspuns transmis de Inspectoratul Școlar al Municipiului București la solicitarea Edupedu.ro. 

Un grup de părinți a protestat vineri după amiază, 13 martie, în fața Școlii Gimnaziale nr. 56 din București, nemulțumiți de faptul că nu se organizează simularea Evaluării Naționale 2026 în această școală. Părinții acuză faptul că în alte școli unde profesorii au anunțat că boicotează simularea de luni, 16 martie, s-au găsit soluții pentru ca elevii să dea totuși testarea.

Ministerul Educației a anunțat luni, 16 martie, după prima probă a simulării, că poate pune la dispoziție platforma de evaluare și subiecte pentru simulări la nivel de școală sau județ, în școlile care au boicotat simularea națională.

Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


9 comments
  1. Foarte bine! Bravo lor! N-ar fi trebuit sa se tina nicaieri!! Boicot total, ca raspuns la bataia de joc si dispretul cu care suntem tratați!! Educația-singurul domeniu de unde s-a taiat! Pentru restul se mai gandesc, mai analizeaza!!🤬🤬

    1. Salut, Intrebare : Te uiti cumva la stiri? Iti comunic ca aproximativ 140 000 de elevi au sustinut simularea la evaluare iar aproape 5 200 nu au avut posibilitatea de a participa la simulare. Ce le poti transmite celor 5200 de copii ? Ca nu conteaza, ca viata este nedreapta, ca sunt ghinionisti, etc..?? Probleme sunt in toate domeniile de activitate (Justitie, Sanatate etc..) dar sa ajungi sa te folosesti de un numar relativ mic de copiii……. ridica probleme si de moralitate au unor dascali. Nu a tuturor profesorilor, doar a unora.

  2. Rușine cadrelor didactice care au boicotat simularea pentru ca se folosesc de copii pentru care ar fi trebuit sa le fie modele de urmat. Cum pot explica unui număr relativ mic de copii ca datorita interesului material al lor, nu vor avea aceleași șanse cu majoritatea. Lecția predata: Interesul scuza mijloacele iar acești copii sunt doar obiecte de presiune, de șantaj. RUSINE.

    1. Daca ati lucra in sistemul de invatamant atunci ati gandi altfel.

      1. Buna ziua, este adevarat ca nu lucrez in sistemul de invatamant. Inseamna asta ca nu gandesc ? Inseamna ca nu pot constata ca pentru acei dascali care au boicotat, nu copiii sunt pe primul plan? Sau va rog sa le spuneti/explicati copiiilor ( daca eu nu gandesc „altfel”) ca nu au putut participa pentru ca este in interesul lor….ca se are in vedere viitorul lor. Serios?! Ce le spuneti celor 5200 de copiii ? Care este vina lor? Cu ce au gresit comparativ cu restul copiilor care au putut participa? ….sunt doar niste cifre…sub 5%….. nu conteaza, irelevant..

    1. lipsa de educatie asa se vede. Lucrurile merg din ce in ce mai prost, domeniile reale sunt pe cale de disparitie, nu mai sunt oameni sa ocupe o fractiune din posturile de profesor de fizica, chimie, informatica, etc. Dar asta e problema?

  3. Felicitări profesorilor din cele 100 de școli care si-au păstrat verticalitatea si au înțeles importanța necesității unui protest.
    Din păcate cu o floare nu se va face primăvară dar există speranță că mai există sute de oameni care nu acceptă promiscuitatea care se infiltrează inclusiv printre cei care ar trebui sa fie model de demnitate.

    NB
    Poate cineva întreabă sindicatele grabnic curajoase la vorbe multe și lenți la fapte cum e posibil ca nici măcar liderii de sindicat din școli să nu boicoteze?
    Cum și-au retras concret membrii de sindicat semnăturile de pe listele de boicot?
    Verbal? Sau prin alt document?

    Această formă de comportament sindical dar și uman (lipsit de demnitate) va aduce haosul in sistemul de educație.

    Practic prin inacțiunea corpului profesoral guvernul este invitat să destructureze efectiv educația.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Salariul unui profesor debutant să fie 23% din indemnizația președintelui României, propune FSLI / Indemnizația brută a lui Iohannis este de peste 24.900 de lei

Salariul unui cadru didactic debutant să fie 23% din indemnizația președintelui României, este una dintre propunerile Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, potrivit unei informări. Conform reprezentanților profesorilor, pe 6 februarie…
Vezi articolul

Guvernul mărește numărul de posturi la Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, ca să poată prelua și programele e-Twinning, pe lângă Erasmus+

Guvernul a decis miercuri, prin modificarea Hotărârii Guvernului nr. 76/2005 a Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, să majoreze numărul de posturi cu 11 al…
Vezi articolul

O elevă a solicitat Avocatului Poporului să ceară în instanță anularea ordinului de ministru care a tăiat bursele elevilor din mediul rural – Asociația Elevilor din Constanța, care îndeamnă și alți elevi să acționeze la fel

Asociația Elevilor din Constanța îndeamnă elevii care nu mai primesc bursă socială pentru mediul rural să se adrese Avocatului Poporului, pentru a cere în instanță anularea ordinului prin care a…
Vezi articolul

Opera din Sydney anunţă „sezonul digital”, în contextul pandemiei de coronavirus. Spectacole integrale, discuţii, imagini de arhivă nepublicate anterior şi conţinut din spatele scenei, gratuite – de miercuri pe site

Opera din Sydney a anunţat că trece în mediul digital în perioada pandemiei de coronavirus și că va prezenta spectacole online şi ar putea difuza reprezentanţii în direct, prin live-streaming,…
Vezi articolul