Profesoară: Daniel David ar trebui să înțeleagă că nu suntem pe șantier, intru în clasă, trântesc ușa clasei și îmi văd de treabă. Avem o muncă ce necesită foarte multă analiză

Foto: © Kusmina Svetlana | Dreamstime.com

O profesoară din București, care a participat la protestul național al cadrelor didactice, a spus, pentru Edupedu.ro, că ministrul Daniel David și societatea ar trebui să înțeleagă faptul că „nu suntem pe șantier, intru în clasă, trântesc ușa clasei și îmi văd de treabă. Nu”. „Avem o muncă ce necesită foarte multă analiză”, a spus aceasta. Potrivit sindicatelor, luni, 8 septembrie, peste 20.000 de profesori au fost în marș de la Guvern la Palatul Cotroceni

Cadrul didactic a vorbit despre volumul de muncă al profesorilor și despre faptul că nu este plătită activitatea lor din cadrul simulărilor, olimpiadelor, orelor de consiliere cu părinții:

„Pe de altă parte, volumul nostru de muncă: se spune tot timpul că profesorii nu stau 8 ore, profesorii nu muncesc. Profesorii au nevoie să gândească. Eu, după o oră de curs, stau și mă gândesc: oare ce-am făcut bine? oare ce n-am făcut bine? oare ce-aș putea să fac mai bine? Cele 20 de ore pe care mi le dă la clasă înseamnă încă 20 de ore de reflecție referitoare la actul didactic, de pregătire, de corectat, pregătire de materiale. (…)

În momentul în care sunt chemată la simulări, la olimpiadă, la consilii profesorale, ore de consiliere cu părinții pe care le avem în fișa postului și pe care le facem, orele astea unde intră, pentru că nu sunt plătite?

Practic, noi avem nu 40 de ore. Asta ar trebui să înțeleagă domnul David și societatea, că nu suntem pe șantier, intru în clasă, trântesc ușa clasei și îmi văd de treabă. Nu. Avem o muncă ce necesită foarte multă analiză, dacă vrem să o facem bine, particularizăm relațiile cu copiii cei mai mulți dintre noi”, a precizat profesoara.

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că nu i se pare un lucru neobișnuit „a trece de la 18 ore pe săptămână la 20”. „Eu, ca profesor, aș prefera, din cele 40 de ore, să predau cât mai mult”, a spus acesta joi dimineața, la Radio Guerrilla. Conform Legii Bolojan, din această toamna, norma didactică de predare a crescut, în medie, cu 2 ore.

Informații de context

Din această toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025.

Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Sindicatele din preuniversitar au anunțat noi acțiuni de protest, după boicotarea primei zile de școală. „Este clar ca daca nu se va întâmpla nimic dupa acțiunile de pe 8 septembrie, va fi o noua consultare în randul colegilor noștri pentru noi acțiuni de protest care să înceapă din 9 septembrie. Nu ne oprim aici atâta vreme cât avem acest ministru. Dacă nu va fi demis, dacă măsurile de austeritate nu vor fi anulate, vom protesta”, a declarat Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, la Antena 3.

Sindicatul Salariaților din Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale intră în grevă japoneză, începând cu luna septembrie, prin purtarea zilnică a unei banderole albe în timpul orelor de serviciu, și se alătură protestelor actuale ale sindicatelor din educație.

Peste 300 de profesori, scriitori, regizori, actori, artiști care cer Guvernului Bolojan să retragă pachetul de austeritate ce vizează Educația, documentului trimis de semnatari către Edupedu.ro. „Măsurile recente – creșterea numărului de elevi în clase, comasarea școlilor, reducerea de personal, mărirea normei didactice a profesorilor – sunt prezentate ca soluții pentru buget, dar impactul lor fiscal este unul nesemnificativ”, se arată în document.

Despre norma didactică

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Foto: © Kusmina Svetlana | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ministrul Educației, către profesori: A trece de la 18 ore pe săptămână la 20 nu mi se pare un lucru neobișnuit, chiar pentru spațiul vestic. Eu, ca profesor, aș prefera, din cele 40 de ore, să predau cât mai mult
Daniel David: Întotdeauna, când am vorbit de păstrarea oamenilor, în mintea mea au fost titularii. Eu știu că și suplinitorii sunt importanți. Avem mulți și o să avem foarte mulți suplinitori în sistem
Ministrul Educației: În acest moment, valoarea medie a plății cu ora, în zona preuniversitară, se află în jurul valorii medii pentru o oră de gardă în zona de sănătate. Chiar am vorbit cu ministrul Sănătății, m-am interesat
Ministrul Daniel David: Atenție, salariul profesorilor nu a scăzut. Tu ești plătit pentru 40 de ore pe săptămână, dar nu predai 18 ore, ci predai 20 / Reducerea mascată a salariului a fost semnalată de liderii sindicali
Profesoară: Dacă face Nicușor Dan un calcul, așa cum îi place dumnealui, s-ar putea să vadă că sunt mai multe ore și mai mulți bani de dat în Învățământ decât erau înainte de nebunia asta
Profesoară, despre efecte ale creșterii normei didactice de predare: De 3 ani, avem catedră liberă de matematică, nu vine nimeni pe ea. Acum au găsit modalitatea prin care n-o să se mai vadă lucrul acesta, pentru că profesorul de biologie predă matematică, profesorul de istorie predă filosofie
Profesoară, la protestul din București: Ne-am simțit umiliți, mințiți, jigniți. În ultimii 30 de ani, niciun ministru n-a îndrăznit să se poarte cu noi cum s-a purtat Daniel David. Nu suntem pe șantier, intru în clasă, trântesc ușa clasei și îmi văd de treabă. Avem o muncă ce necesită foarte multă analiză
Exit mobile version