Educația în România actuală a devenit o permanentă platformă de reforme. Politizată cum este, la cheremul fiecărui ministru schimbat mai des decât la fiecare 4 ani, cu idei “originale” și cu mare grabă puse în aplicare sau în așteptare, a ajuns un spectacol de contraste.
După greva profesorilor de la finalul anului școlar trecut, percepția pe care o am este o tot mai acută presiune asupra profesorilor, din toate părțile: în contul măririi salariului, de altfel departe de ceea ce s-a promis, profesorii pare că sunt pedepsiți: vor avea de adus o listă incredibil de lungă, de dovezi: cazierul cum că nu fură, certificatul de integritate cum că nu sunt abuzatori sexuali, adeverință că nu au săvârșit alte abateri, dovada că nu fac bani negri prin meditații, și ultima găselniță, de domeniul absurdului, dovezi lunare care să justifice indemnizația de doctorat, pentru aceia care o au. Revolta și nedreptatea pe care le simt acești oameni care se ocupă din ce în ce mai greu de educația și profesiile cetățenilor țării sunt mocnite și cred că tăcerea ține de șocul prin care trece cineva căruia i se aplică tratamente ce ies din ceea ce este normal, logic, natural.
Desființarea inspectoarelor nu urmează depolitizării educației, ci vor fi înlocuite de “comisii de disciplină” care din afară privite, seamănă cu “poliția pentru educație”, însă nu pentru păstrarea ordinii și liniștii în școli, ci pentru pândirea așa-zișilor infractori prezumtivi care ar fi profesorii.
Toate aceste schimbări au fost gândite mereu și mereu “în favoarea elevului” de niște ani buni, dar elevii noștri sunt parcă și mai defavorizați. Noi ne aflăm acum în noua utopie a “elevului fericit” cu forța! Și acasă și la școală! Nu cumva să fie atins de vreo supărare, problemă, temă, idee, muncă, creație…Paradoxal este că noi avem deja elevi foarte supărați, unii cu adevărat, alții doar de formă, că “dă bine”.
Paradoxal este că, în ciuda tuturor eforturilor de a discredita învățământul românesc, cu profesorii ei, dincolo de olimpici, nu pot să nu observ că încă mai avem copii inteligenți, capabili, incredibil de maturi, creatori, inventivi, sensibili. Avem, am putea spune, de toate! Dar ei sunt fericita întâlnire între părinții, profesorii și calitățile specifice “matricei stilistice românești”, o expresie ce mi se pare potrivită aici, a filosofului și poetului Lucian Blaga.
Dar, revenind la problemele și partea nefericită a învățământului românesc actual, nu pot să nu observ că Bacalaureatul a devenit obsesia, stresul, depresia, masca și pretextul tuturor, astfel încât simulările evaluărilor finale au la rândul lor simulări, și tot liceul, în toți anii, se învârte în jurul examenelor naționale. Cu toate acestea, tot mai mulți renunță la bacalaureat. Examenele sunt din ce în ce mai accesibile, dar tot mai insistent și din greu pregătite în afara școlii, într-o “industrie” a meditațiilor, e drept, încă insuficient dezvoltată la noi în mediul privat, și în realitate slab organizată instituțional. Cu mult înainte de examene, elevii din clasele finale nu mai au timp decât de învățat pentru Bacalaureat, restul orelor devin o umplutură inutilă, presiunea devine paroxistică, și scopul acestui examen pentru unii este universitatea din străinătate sau din contră, nota de trecere.
Iar toată această frământare incredibilă doar pentru pentru că facultățile, în marea lor majoritate, la care se duc cei mai mulți absolvenți de liceu, au scăzut miza lor, admiterea fiind pe bază de dosar. Nu cumva soluția cea mai simplă care va crește calitatea învățământului este la nivelul superior? Punctul nevralgic aici este. Cui îi este frică de examenele de admitere la facultate? De ce contează cantitatea, numărul studenților? Pentru că profesorii universitari sunt plătiți în funcție de numărul studenților afiliați? De ce credem că valoarea unei națiuni este în numărul absolvenților de facultate? De ce vrem studenți și doctorazi pe bandă rulantă dacă după finalizarea studiilor nu au unde să intre pe piața muncii, nu pot fi valorificate, nici prețuite pentru ceea ce sunt de fapt? Rolul educației nu este de a forma doar ingineri, medici, avocați și profesori, ci și specialiști și buni meseriași în orice domeniu și ce contează în plus pentru toți, este calitatea umană, conștiința acelor norme de civilizație comportamentală morală, nu doar tehnologică. Școala nu trebuie să formeze roboți care vor munci, dar nici asistați social dependenți de droguri, acestea fiind extremele vizibile în societatea românească de acum.
Dar dacă nu ar mai fi lupta pentru dosarele de admitere la facultăți, nu ar mai fi nici pentru notele de Bacalaureat. Calitatea studiilor, de la grădiniță până la liceu, facultate, doctorat, și-ar regăsi cursul firesc, natural. Procentul celor care urmează facultate nu poate fi unul fix dar nici lărgit până la anularea examenelor de admitere pentru a se intra cu un dosar unde apar niște note la cel mult patru materii și acelea luate pentru câteva cerințe ce nu pot acoperi mult dorita cultură generală fără de care nu avem oameni cultivați, bune persoane și cetățeni responsabili! După ce au renunțat la examene, facultățile se plâng de nivelul competențelor celor admiși, iar procentul abandonului studiilor universitare și postuniversitare este în creștere. Dați drumul la examenele de admitere pentru facultăți domnilor politicieni, căci e greu de crezut că rectorii și profesorii universitari au propus de bunăvoie admiterea pe criteriul dosarelor! Nu plătiți profesorii în funcție de numărul elevilor sau studenților și nici în funcție de numărul olimpicilor care părăsesc țara!
Pe lângă această disfuncționalitate (a admiterii pe dosare la facultăți) de la nivelul învățământului superior, se adaugă altele care vin în lanț, ce decurg din “mecanismul fabricilor de diplome” care au ajuns școlile și universitățile românești. La început de an 2024 ne aflăm încă în interminabile discuții și amânări legate de mărirea salariului minim al profesorilor debutanți și suplinitori, încă plătiți în defavoarea educației. Tot acum se vehiculează “titularizarea pe jumătate de normă” despre care se crede că ar îmbunătăți statutul profesorului român, dar nu cred că există vreun candidat care să știe exact cum se va desfășura din toamnă o asemenea măsură.
Apoi, dacă vrem cu adevărat să știm ce se întâmplă în școli, situația pe teren în ultimii doi ani este cam așa: profesorii trebuie să înlocuiască sau să completeze asistenți medicali, secretari, psihologi, pedagogi; trebuie să alerge după cursuri de formare continuă pe care și le plătesc singuri dacă vor să acumuleze creditele devenite obligatorii pentru nu se știe ce: vreo acordare de salariu de merit? Aceiași profesori sunt amenințați mereu cu sancțiuni dacă nu au elevi care iau bacalaureatul ca și cum singurul efort în această meserie este de a scoate olimpici! Dar a duce un copil analfabet funcțional la nivelul corespunzător ce mai înseamnă?
Tot de curând, o nouă dosariadă în birocrația educației: i-au apucat din nou pe domnii politicieni verificarea bianuală a integrității, abaterilor și a cazierului profesorilor. Desigur contează hârtia, dosarele cu șină și verificarea primitivă în era tehnologiei digitale, nu informația pe care o pot găsi în registrele poliției!
Se adaugă listele interminabile ale harnicilor din Consiliile naționale ale elevilor (cine sunt acei elevi, ce nume poartă ei?) care scot pe bandă rulantă noile reguli pentru profesori și mereu noul statut al elevului din care nu se pot distinge obligații decât cu caracter opțional, nu cumva bietul elev să fie suprasolicitat cu învățarea, conduita decentă, comportamentul moral și civic despre care nimeni nu mai știe de fapt, la ce se referă, căci aproape totul este permis în spatele noilor reglementări ale statului elevului. Până la proba contrarie, când eventual vom găsi vreun profesor atârnat de tavanul vreunei școli, fie sinucigaș, fie împușcat, pedepsit de vreun elev supărat de prea mult învățat. Că tot nu doresc camere de supraveghere decât în zona activității profesorului întrucât pentru elevi este o intruziune în “viața personală la școală”! Puneți camerele de supraveghere pe scările comune de acum încolo vă rugăm, nu cumva să vă scape îmbulzeala elevilor care îmbrâncesc vreun profesor mai mititel decât ei! Reguli pentru telefoanele care se vor instrumentele progresului tehnologic în educație? Sunt vorbe goale! Se folosesc pentru orice mai puțin pentru cunoaștere și informare. Și cu toate acestea vrem să fie educație! Și pentru că elevii au dreptul la “profesori întregi la minte”, mai puneți și controlul psihiatric (nu psihologic!) lunar, și desigur pentru “dreptul elevilor la studiu”, dați drumul la “curriculum la decizia elevului”, lăsați elevii să facă orarul profesorilor și eventual, dacă totul este “centrat pe elev” în spațiul școlii, mai bine să se educe singuri, profesorii fiind deja inutili!
Dar ce ziceți de scanarea lucrărilor din examenele naționale? Câți bani au intrat pentru scanere? Ce “investiție” în învățământ avem aici? Pe unde se mai scurg banii pentru toaletele din curtea școlilor? Ce urgență este și pentru cine, scanarea unor lucrări corectate tot de către profesori? Au fost consultați profesorii în legătură cu acest procedeu de securizare a lucrărilor? Singurul avantaj în scanare este doar calculul automat final pentru punctajele acordate diferitelor subiecte, dat fiind că lucrările sunt vizualizate pe o aplicație digitală. Evitarea fraudei rămâne doar un pretext pentru alte calcule decât calitatea examenului. Scanarea lucrărilor la examenele naționale nu va rezolva nivelul masiv al abandonului, nici procentul celor care iau Bacalaureatul, dar în mod sigur este timp și muncă neplătită pentru profesorii asistenți și corectori. O altă formă de pedeapsă adăugată în contul unui salariu care nici măcar nu a fost mărit conform prevederilor. Și personal, sunt convinsă că este un alt experiment în care profesorii sunt cobai, un experiment ce se va încăpățâna să reziste în sistem până la digitalizarea completă a examenelor unde nu vor mai corecta profesorii, căci sunt plini de erori, și cum vedem devin inutili, fără voce, conduși până și de “elevi”.
Cum învățământul este pentru politicienii noștri terenul cel mai inofensiv pentru lupta împotriva fraudelor, ultima găselniță este o nouă scamatorie ce trebuie să elimine definitiv alte fraude ale profesorilor! De data asta mă refer la verificarea lunară a activității profesorului cu doctorat, o invenție mai mult, ce trădează exasperarea pentru umilirea și discreditarea profesorilor în general. Pentru că educație înseamnă azi ceea ce doresc de pe o zi pe alta politicienii, părinții și elevii, în schimb profesorii, specialiștii, profesioniștii sunt doar niște furnici executante. Doctoratele plagiate provin tocmai din rândul politicienilor, dar tot profesorii trebuie să dea socoteală: nu doar anual, ba chiar lunar, dacă au activitatea lor corespunzătoare doctoratului. Cum unii politicieni sunt “cu musca pe căciulă”, trebuie să o arate cu degetul la profesorii care nu au căciulă! Ce ar fi dacă politicienii noștri ar trebui să predea bianual cazierul, certificatul de integritate, dovada că nu au avut abateri de la lege, morală, de la tema doctoratului lor? Dar ce anume activități mai au de făcut profesorii în afară de propria lor muncă de a rescrie manualele pentru a le adapta celor 30 de elevi, de toate felurile? Cine verifică lunar ce au făcut câțiva profesori cu doctorat în școala lor? Ce anume se verifică? Activitatea la clasă? Trebuie cumva să le predea elevilor vreo temă din lucrarea de doctorat? Dar dacă nu predau la clasă teme din doctorat sau nu publică lunar și nu strigă prin piața platformelor online conferințe pe teme de doctorat, atunci nu se justifică indemnizația de doctorat? Și așa ea este plătită la un 50% din salariul minim, nu cel actual, ci din 2018 dacă nu mă înșel. Și pentru cine nu știe, deși ar trebui să fie fixă și calculată măcar la suma actuală de 950 de lei, practic ea este lunar micșorată, căci după calculele sofisticate ale platformei de salarizare, pentru a se acorda și pe vacanță, ea trebuie “tăiată” într-un X procent din fiecare lună lucrătoare. După cum, orice zi liberă din timpul săptămânii, și din multele vacanțe dintre module, sunt zile în minus lucrate, pentru toate aceste zile în minus, indemnizația lunară, fixă, de doctorat, suferă ajustări și se reduce lunar la cât dorește platforma de salarizare!
Nu interesează pe nimeni aceste detalii, dar pentru acei profesori cu doctorat, domnilor colegi, verificați-vă suma corespunzătoare! S-ar putea să aveți surprize interesante pentru cercetările dumneavoastră de verificat lunar!
Nu toți specialiștii cu doctorate sunt cercetători cu publicare constantă și la urma urmei o lucrare de valoare nu se scrie într-o zi, o lună, nici măcar într-un an pur și simplu, ci în ani de zile și uneori într-o viață întreagă. Ceea ce nu cunosc politicienii cu doctorate plagiate este faptul că studiile doctorale, cele muncite în mai mult de trei ani, nu sunt doar o acumulare cantitativă de informație specializată, ci reflectă o anumită calitate umană de care societatea noastră are nevoie chiar dacă poate avea încă fisurile ei.
Profesorii cu doctorate nu sunt infailibili, dar în niciun caz, competențele formate prin specializarea maximă în domeniul lor nu pot fi înlocuite de nimic și nici aruncate în neant prin desființare, nici cuantificate pentru sau contra calității predării. Doctoratul nu formează pedagogi perfecți, dar nici nu îi strică dacă vocația există; nu este doctoratul specializarea maximă pedagogică, dar, cu siguranță, calitatea informației, a conținutului predării nu are de suferit dacă există și pregătirea pedagogică!
Și da, am făcut un ocol foarte lung pentru a aduce în discuție măsurile haotice care se vehiculează în mediul public legate de învățământul românesc actual și nu pot decât să exprim o reacție singulară, dar, cu siguranță, în acord cu toți oamenii de bună credință și cu mintea întreagă din sistemul educațional. Și aș vrea să cred că se va întâmpla acel moment providențial în care rațiunea nu se îmbată cu propriile erori, ci se face un apel la recunoașterea doctoratului în orice domeniu ca fiind treapta maximă de specializare care merită respectată pentru ceea ce este, când este, fără dovezi suplimentare. Plagiatele sunt una dintre consecințele relei administrații politice, indiferent unde s-au produs ele, dar profesorii nu au de plătit fraudele unora.
Pe scurt: scoateți verificarea lunară a dovezilor de activități conforme cu doctoratul! Profesorul cu grad de doctorat nu are nevoie de justificare mai mult! Șoferul de categorie grea nu este verificat lunar dacă știe să conducă altceva decât un autoturism personal chiar dacă folosește zilnic camionul! Nici medicul doctor nu e chemat lunar să scrie sau să ofere o conferință despre teza lui de doctorat în timp ce are de făcut o operație pe cord deschis! Iar politicianul cu doctorat nu va aduce niciodată dovada tezei lui, eventual plagiate, în campaniile electorale!
Despre autor:
Nina Vasile este profesoară de filosofie, scriitoare, doctor în filosofie.
Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.