Profesorii care vor să evalueze viitoarele manuale școlare pentru disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul” se pot înscrie până pe 15 decembrie. Au prioritate cadrele didactice cu studii tematice și gradul didactic I sau doctorat, potrivit CNPEE

prima didactică

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com

Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) lansează un apel pentru evaluarea proiectelor de manuale școlare pentru disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul”. Selecția cadrelor didactice cu statut de experți cooptați începe cu înscrierea, în perioada 27 noiembrie – 15 decembrie, și are loc până pe 21 decembrie, urmând ca până pe 10 ianuarie să se publice rezultatele candidaturilor la apel.

CNPEE organizează, în conformitate cu Metodologia de evaluare a calității proiectelor de
manuale școlare pentru învăţământul preuniversitar anexă la OMEN nr. 3103/28.01.2019 cu
modificările și completările ulterioare, selecția cadrelor didactice cu statut de experți cooptați, în vederea evaluării proiectelor de manuale şcolare pentru disciplina Istoria evreilor. Holocaustul.

Amintim că programa „Istoria evreilor. Holocaustul” a fost adoptată prin Ordinul Ministerului Educației nr. 5344/2023. Din anul școlar 2023-2024, elevii de clasa a XI-a studiază disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul”. Inițial, noua lege a educației prevedea ca disciplina să fie studiată din anul școlar 2025-2026.

În luna martie, Edupedu.ro a scris că planurile-cadru pentru liceu au fost modificate, după ce disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul” va avea o oră în plus pe săptămână. Noua lege a educației mai prevede că elevii din învățământul profesional special vor avea Istoria evreilor în clasa a XII-a, iar restul liceenilor vor studia noua disciplină în clasa a XI-a.

Procedura și calendarul de selecție

Înscrierea candidaților se poate face prin completarea unui formular.

În vederea înscrierii şi selecției, la rubrica Încărcare document, este necesară încărcarea
unui singur document în format *pdf (a cărui dimensiune nu va depăși 30 MB) cu denumirea:
nume_prenume_Istoria evreilor_Holocaustul_judet, care să cuprindă:

  1. CV-ul în format european (maxim 4 pagini);
  2. Copii ale actelor de studii şi de grade didactice şi/sau care atestă titlul de doctor în științe;
  3. Adeverință de încadrare eliberată de instituția de învățământ, care atestă nivelul la care
    activează candidatul;
  4. Certificat/atestat formare în problematica Holocaustului.
    *NU se vor încărca în plus documente care nu sunt relevante în procesul de selecție.

Selecția candidaților prin aplicarea unei proceduri specifice.

Anunțarea rezultatelor selecției, individual, doar pentru candidații selectați.

Întrucât întreg procesul este confidențial, candidații au obligația de a asigura
confidențialitatea corespondenței specifice legate de procesul de evaluare.

Activitatea grupurilor de lucru pe discipline este supusă monitorizării de către consilierii
CNPEE cu statut de coordonatori ai procesului de evaluare a calității științifice a proiectelor
de manuale şcolare.

În situația în care cadrele didactice selectate nu demonstrează competenta şi eficiență şi de
asemenea, dacă se constată încălcarea regulilor de asigurare a confidențialității în activitatea desfăşurată, acestea pot fi înlocuite cu alte cadre didactice care, în urma procedurii de selectie, au fost selectate ca rezerve.

Procesul de selecție a candidaților se desfăşoară după cum urmează:

Cadrele didactice selectate vor desfășura, conform Metodologiei de evaluare a calității
proiectelor de manuale școlare pentru învăţământul preuniversitar, următoarele activități:

  1. Fiecare expert cooptat primeşte, în vederea evaluării, toate proiectele de manuale şcolare corespunzătoare unei discipline de studiu, depuse de ofertanți;
  2. Activitatea de evaluare a proiectelor de manuale şcolare se desfăşoară, în mod
    independent, de către fiecare expert cooptat;
  3. Fiecare expert cooptat analizează proiectele de manuale şcolare repartizate prin
    intermediul aplicației dedicate şi completează, pentru fiecare, fişele-tip (A şi B) de
    evaluare; în urma completării fişei-tip B se obtine punctajul individual (PI);
  4. Expertii cooptați evidențiază obligatoriu în fişele de evaluare argumente/exemple care
    susțin punctajul acordat fiecărui descriptor, respectiv motivul declarării neconformității
    (din Anexa);
  5. Respectă termenele stabilite de către CNPEE;
  6. Răspund din punct de vedere profesional pentru acuratețea și realitatea informațiilor
    consemnate.
Criterii de selecție

Selecția cadrelor didactice, cu statut de experți cooptați, se face pe baza competenței și a
experienței acumulate și probate, precum şi pe baza disponibilității manifestate pentru
implicarea în activitățile de evaluare a proiectelor de manuale școlare.

Condițiile de înscriere a cadrelor didactice pentru a participa în calitate de experți cooptați,
la evaluarea proiectelor de manuale şcolare pentru învățământul preuniversitar sunt
următoarele:

  1. Să desfăşoare activități de predare-invitare-evaluare în cadrul învăţământului
    preuniversitar corespunzătoare nivelului de învățământ şi disciplinei/modulului de
    pregătire pentru care se evaluează proiecte de manuale şcolare; în situatii exceptionale, pentru discipline/module de pregătire la care numărul cadrelor didactice care desfăşoară activitate în învățământul preuniversitar (corespunzătoare respectivului nivel de învăţământ) este insuficient, se acceptă şi cadre didactice care predau disciplinele/modulele de pregătire respective la un nivel superior de învăţământ;
  2. Să dovedească, prin acte de studii, că posedă specializarea corespunzătoare care-i acordă dreptul de a preda disciplina/modulul de pregătire la care s-a înscris şi de a evalua proiectele de manuale şcolare depuse la disciplina/modulul de pregătire în cauză;
  3. Să deţină abilități practice de operare pe calculator, certificate prin documente;
  4. Disponibilitate pentru participarea la activitățile de evaluare/reevaluare desfăşurate
    individual, coordonate de către CNPEE, respectarea hotărârilor luate în cadrul grupului
    şi a termenelor prevăzute stabilite de către CNPEE;
  5. Nu se află în niciuna din situațiile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin (3) din
    Metodologia de evaluare a calităţii proiectelor de manuale scolare pentru învăţământul
    preuniversitar anexa la OMEN nr. 3103/28.01.2019 cu modificările si completările
    ulterioare.

În procesul de selecție a experților cooptați-cadre didactice au prioritate, în ordinea
următoare, cadrele didactice care:

  1. Au absolvit cursuri/module care vizează problematica specifică Holocaustului;
  2. Au titlul științific de doctor sau gradul didactic I în domeniul disciplinei/modulului de
    pregătire pentru care aplică;

DOCUMENT DESCARCĂ Adresa CNPEE din 24.11.2023:

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
DOCUMENT Ghid metodologic pentru predarea disciplinei ”Istoria evreilor. Holocaustul” pentru elevii de liceu, pe care îl pot folosi profesorii până la apariția manualelor școlare
DOCUMENT Evreii în spațiul românesc în secolele XIV-XX și Holocaustul în Europa, printre capitolele incluse în partea a II-a a ghidului metodologic pentru predarea disciplinei Istoria evreilor
Exit mobile version