Profesorii din cinci școli din județul Bistrița-Năsăud intenționează să boicoteze simularea examenului de Evaluarea Naţională 2026, care va începe pe 16 martie, anunță şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Vasile Şteopoaie. Într-o declarație pentru Edupedu.ro, inspectorul școlar general din județul Bistrița-Năsăud precizează că „situația este în dinamică dar există riscul ca în aceste școli cei 230 de elevi să nu poată participa la simularea națională”. Este primul județ care anunță o centralizare la nivel de școli a situației privind boicotul profesorilor.
- Amintim, profesorii sunt nemulțumiți de creșterea normei didactice, de creşterea numărului de copii dintr-o clasă sau grupă, comasarea unităţilor de învăţământ şi de reducerea plafonului până la care se acordă indemnizaţia de hrană.
„Profesorii din cinci şcoli gimnaziale din judeţul Bistriţa-Năsăud, dintr-un total de 77 de școli, intenţionează să boicoteze simularea examenului de Evaluarea Naţională”, spune şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Vasile Şteopoaie care a centralizat datele din școli.
Dintre cele cinci unităţi, una singură este din mediul urban, în orașul Bistrița.
„Din cele 77 de unităţi de învăţământ de stat sau particulare care şcolarizează în acest an şcolar elevi de clasa a VIII-a în învăţământul de masă, în 72 se va desfăşura simularea Evaluării Naţionale 2026”, a spus șeful ISJ Bistrița-Năsăud.
Unităţile în care nu se organizează simularea EN sunt: Şcoala Gimnazială Aurel Rău Josenii Bârgăului, Şcoala Gimnazială ‘Ioan Pop Reteganul’ Reteag, Şcoala Gimnazială ‘Ştefan cel Mare’ Bistriţa, Şcoala Gimnazială ‘Viorel Nimigeanu’ Nimigea de Jos, Şcoala Gimnazială Uriu”, potrivit Agerpres.
„Avem aici în jur de 100-230 de copii. Soluții nu avem, pentru că sunt școli destul de mari. Avem o școală cu 100 de elevi pe care nu-i putem aronda în altă parte. Deocamdată situația este în dinamică. Noi am făcut doar efectiv o cercetare, n-am făcut nici un fel de presiune nici pe directori, nici pe profesori. Fiecare este responsabil de propria decizie. În majoritatea unităților, inclusiv în aceste cinci au avut loc simulări la nivel de unitate.
Există riscul să nu dea simulare aceste acești copii. V-am spus, situația este din dinamică. Până vineri pot să renunțe la boicot sau dimpotrivă, poate apar și alți unități, deși comisiile sunt deja constituite. Vom găsi o soluție în lunile următoare să organizăm o simulare la nivelul acestor unități pentru elevii din unitățile respective.
Doar că acele simulări le-au dat la nivel de școală sunt un pic diferite pentru că lucrările le colectează profesorii lor. E pe sistemul vechi, înainte de a face evaluarea digitalizată”, mai spune Vasile Şteopoaie.
Calendar Simulare Evaluare Națională 2026:
- 16 martie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă
- 17 martie 2026: Matematică – probă scrisă
- 18 martie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 30 martie 2026: Comunicarea rezultatelor
Vezi aici subiecte și bareme de la simularea EN VIII 2025 – Matematică.
CALENDARUL privind simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat – 2026:
- 23 martie 2026: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
- 24 martie 2026: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
- 25 martie 2026: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
- 26 martie 2026: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
- 16 aprilie 2026: Comunicarea rezultatelor
Nemulțumirile profesorilor
Sindicaliştii din învăţământ sunt nemulţumiţi de creşterea normei didactice, creşterea numărului de copii dintr-o clasă sau grupă, comasarea unităţilor de învăţământ şi de reducerea plafonului până la care se acordă indemnizaţia de hrană.
Un referendum referitor la greva profesorilor a fost trimis în școli, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Sindicatele din Învățământ le propun profesorilor neparticiparea la simulările examenelor naționale / grevă în perioada desfășurării simulărilor examenelor naționale.
Edupedu.ro a scris că aproape 80% dintre profesorii consultați de un sindicat din educație din județul Iași nu vor participa la simulările pentru Evaluare Națională și Bacalaureat 2026.
Potrivit unui chestionar realizat de FSE „Spiru Haret” în perioada 14-31 ianuarie 2026, la care au răspuns peste 17.000 de angajați din învățământ, mai mult de 74% dintre profesori declară că sunt dispuși să participe la grevă.
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că „în jur de 77%” dintre profesorii care au răspuns la chestionarul FSLI sunt de acord cu greva generală. Dintre aceștia, cei mai mulți au optat ca greva să aibă loc la finalul de an școlar, după cum a spus liderul sindical.
Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a transmis că simulările examenelor naționale nu sunt activități cuprinse în fișa postului și „salariatul nu poate fi obligat în niciun fel să participe la acestea”. Conform sursei citate, neparticiparea nu poate atrage sancțiuni disciplinare.
Foto: © Elena Koleva | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
