Sindicatele din Învățământ au transmis profesorilor și angajaților din școli un chestionar ce vizează nemulțumirile generate de măsurile de austeritate din Educație, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. „Este important pentru noi să știm care sunt formele de protest pe care le susțineți”, se arată în document. Chestionarul poate fi completat până la data de 28 ianuarie 2026.
- Este vorba despre Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
„Având în vedere faptul că, după mai bine de 6 luni de proteste, atât membrii Guvernului, cât și Președintele României, domnul Nicușor Dan, rămân indiferenți la doleanțele noastre, s-a convenit la nivelul conducerilor celor două federații trimiterea în teritoriu a chestionarului anexat. Scopul acestuia este de a evalua starea de spirit a membrilor de sindicat și de a stabili acțiunile la care sunteţi dispuși să participați efectiv”, conform sindicatelor.
În document se mai arată că „opinia dumneavoastră este esențială pentru fundamentarea unei strategii sindicale realiste și eficiente, pe termen scurt și mediu, având în vedere problemele grave cu care se confruntă sistemul de învățământ și salariații acestuia, în contextul măsurilor anti-educație („de austeritate”) impuse de Guvernul Bolojan”.
Sindicatele transmit că „urgenta este justificată de intenția Guvernului de a-si asuma un nou pachet de măsuri de austeritate, care va conduce la noi diminuări de venituri, inclusiv disponibilizări.”
Chestionarul este anonim și poate fi consultat aici.
Redăm mesajul sindicatelor pentru profesori:
„Având în vedere faptul că, după mai bine de 6 luni de proteste, atât membrii Guvernului, cât și Președintele României, domnul Nicușor Dan, rămân indiferenți la doleanțele noastre, s-a convenit la nivelul conducerilor celor două federații trimiterea în teritoriu a chestionarului anexat. Scopul acestuia este de a evalua starea de spirit a membrilor de sindicat și de a stabili acțiunile la care sunteţi dispuși să participați efectiv.
Este important pentru noi să știm care sunt formele de protest pe care le susțineți. Vă rugăm ca acest chestionar să fie completat de către toti membrii de sindicat, cu maximă responsabilitate și sinceritate.
Opinia dumneavoastră este esențială pentru fundamentarea unei strategii sindicale realiste și eficiente, pe termen scurt și mediu, având în vedere problemele grave cu care se confruntă sistemul de învățământ și salariații acestuia, în contextul măsurilor anti-educație („de austeritate”) impuse de Guvernul Bolojan.
Implicarea dumneavoastră contribuie direct la consolidarea dialogului social și la creșterea capacității de reprezentare a membrilor de sindicat, de promovare a intereselor și de apărare a drepturilor acestora.
Chestionarul este anonim (răspunsurile fiind analizate exclusiv în scop statistic si de informare sindicală) și NU va fi folosit pentru demararea acţiunilor de protest extreme (neîncheierea situației școlare, neparticiparea la examenele naționale, greva generală) — pentru acestea fiind necesar să semnați referendumul promovat de federatiile sindicale.
Răspunsul la acest chestionar trebuie trimis până în data de 28 ianuarie 2026.
Urgența este justificată de intenția Guvernului de a-și asuma un nou pachet de măsuri de austeritate, care va conduce la noi diminuări de venituri, inclusiv disponibilizări.”
Despre protestele profesorilor
Protestele profesorilor au început încă din vară, pe 24 iulie, ca urmare a măsurilor din Legea Bolojan.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la Antena 3 CNN, că „imediat după mitingul din data de 29 octombrie, de miercuri, în învățământ se va declanșa referendum național privind greva generală”.
Creșterea normei didactice de predare, mărirea numărului de elevi la clasă, comasarea de școli și reducerea tarifului pentru plata cu ora sunt motivele pentru care profesorii continuă protestele. Aceste prevederi sunt prevăzute în Legea nr. 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan.
Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a anunțat că vor fi organizate măsuri de protest mai dure în principalele momente ale anului școlar, precum și la finalul acestuia. Informarea vine după ce miercuri, 24 septembrie 2025, a avut loc ședința Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara.
Marți, 30 septembrie, reprezentanții principalelor organizații sindicale din educație, FSLI și FSE Spiru Haret, au protestat, în fața Ministerului Educației, cu mesaje precum: „Partidele pe subvenție, școala pe avarie!” sau „Mai puțini bani în campanii, mai mulți în școli și-n cancelarii!”
Potrivit sindicatelor, luni, 8 septembrie, peste 20.000 de profesori au fost în marș de la Guvern la Palatul Cotroceni. Au protestat față de prevederile din Legea Bolojan și au cerut demisia ministrului Daniel David.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, după întâlnirea cu Nicușor Dan, că „președintele a luat act de solicitările noastre.” Referitor la anularea măsurilor din Legea Bolojan, „domnia sa a propus o altă întâlnire cam peste cel mult 2 luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte vizavi de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan”, a spus Marius Nistor.
Tot după întâlnirea cu Nicușor Dan, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a transmis că protestele profesorilor vor continua: „Având în vedere că nu este nimic concret, în zilele următoare vom stabili calendarul de proteste. Protestele vom continua, chiar dacă avem promisiunea ca în două luni de zile să ne întâlnim.”
Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
- Comasările de școli au avut loc după reguli stabilite de Ministerul Educației până pe 9 august, cu o lună înainte de prima zi de școală / Ministrul anunța că circa 900 de directori vor rămâne fără posturi, iar echipele de management la fel
- Crește numărul de elevi în clasă de la 1 septembrie 2025. Modificările se fac pentru toate clasele pe fiecare ciclu școlar: într-o clasă de liceu pot fi din nou 34 de elevi, față de 26 în prezent
- Fondul de burse al studenților este redus cu 40% de la 1 august, până în 2028. Reducerea la transportul cu trenul se acordă și în 2026 doar între domiciliu și facultate
- Norma didactică pentru toți profesorii din România crește de la 1 septembrie 2025, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, prin Legea 141 din 2025
- Indemnizația de hrană va fi acordată doar angajaților cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici și rămâne plafonată la 347 de lei pe lună
- Directorii de școli rămași pe post după comasări au interdicție să mai ia plata cu ora sau cumul, iar obligația de predare crește până la 40 de ore pe lună pentru toți / Regulile de aplicare trebuie decise până pe 25 august, cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor
- Plata cu ora 2025 în învățământ – tariful brut pe ora suplimentară sau vacantă tăiat cu 50% pentru toți profesorii din România / Exemplu de calcul
