Profesorii suplinitori, aflați pe viabilitatea postului, devin automat titulari dacă iau peste 7 la titularizare, spune ministrul Daniel David

Foto: Senatul României / Facebook.com

Informații neclare transmise profesorilor de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Într-o intervenție live miercuri seară, 19 noiembrie, oficialul le-a răspuns profesorilor suplinitori, încadrați pe contract de muncă pe perioadă determinată, că postul lor devine „automat” titularizabil dacă la concursul național de ocupare a posturilor aceștia iau note peste 7.

„«Ce se întâmplă cu cei care suntem pe postul așa-numit de viabilitate?». Acolo, am mai discutat. Nu putem face un simplu transfer din componenta de viabilitate pe componenta de titularizare, că nu ne lasă legislația, dar am înțeles că aveți aceste opțiuni: fie să participați la titularizare și, dacă obțineți peste nota șapte, automat postul devine post de titular, iar dacă este sub șapte, dar mai mare de cinci, rămâneți în situația pe care o aveți și acuma”, a declarat David.

Iar ministrul precizează în declarație: „am înțeles că”. Asta arată că explicațiile oferite oficialului de specialiștii din minister, dacă au fost oferite, fie nu au fost exacte, fie nu au fost înțelese, cel puțin potrivit cadrului legal actual.

„Deocamdată n-am găsit o altă modalitate legală. Dacă cumva o să găsim, am să vă anunț, dar aveți această posibilitate”, a mai spus oficialul tot miercuri, 19 noiembrie.

Informații de context

Pe 24 ianuarie 2025, un grup de profesori suplinitori a transmis o scrisoare deschisă către ministrul Educației, Daniel David, în care își exprimă nemulțumirile legate de organizarea actuală a examenului de titularizare. În scrisoare, document obținut de Edupedu.ro, aceștia semnalează că, anual, zeci de mii de suplinitori sunt obligați să susțină acest concurs, indiferent de rezultatele obținute anterior, ceea ce contribuie la instabilitate profesională și afectează calitatea actului educațional.

Pe 25 august 2024, un grup de profesori suplinitori au trimis o scrisoare către ministra Educației de atunci, Ligia Deca, cerând să nu susțină din nou concursul de Titularizare odată ce au obținut note peste 7. Textul a fost transmis și redacției Edupedu.ro. Profesorii semnatari ai scrisorii acuză și că nu sunt posturi din cauză că profesorii titularii primesc ore suplimentare în regimul „plata cu ora”.

În scrisoarea adresată Ligiei Deca, profesorii subliniază în repetate rânduri că speră că nu va fi un demers „ignorat și de această dată”. Scrisoarea vine după un text asemănător al „grupului de profesori suplinitori” despre care Edupedu.ro a scris pe 12 august 2024, după o petiție online Declic de la finalul lunii iulie semnată de peste 6.000 de persoane și mai multe memorii ale profesorilor angajați pe durata viabilității postului.

La mijlocul lunii iunie 2024, Edupedu.ro a scris despre ministerul Educației care nu le dă nicio soluție profesorilor pentru titularizarea fără examen cerută de peste 1.000 de profesori suplinitori pe posturi cu viabilitate până în 4 ani. Potrivit unui răspuns semnat de secretarul de stat Sorin Ion pentru învățământul preuniversitar, pentru memoriile mai multor profesori, instituția nu a găsit vreo soluție pentru cererea cadrelor didactice și care „să nu contravină ordinii normative constituționale”.

Citește și:
Daniel David, despre posturile pe viabilitate: Avem o constrângere a unei decizii a Curții Constituționale, dar există un mecanism care poate să funcționeze. Profesorii care sunt pe viabilitate pot să participe la examenul de titularizare. Dacă iau peste 7, devin titulari
De ce profesorii suplinitori cu note peste 7 trebuie să repete examenul de Titularizare? Secretarul de stat Sorin Ion: Din păcate, sunt două decizii ale Curții Constituționale care ne împiedică să reportăm nota. Pur și simplu, sunt bariere legale
E o traumă să dau titularizarea pentru a noua oară, spune profesoara Nina Vasile / Directoarea Andreia Bodea: În modul în care el există, concursul de titularizare conduce la situații mai mult decât jenante din punctul meu de vedere. Oameni extrem de capabili sunt forțați de împrejurări să confirme în fiecare an că au dreptul să se numească profesor
E obligatoriu să fie regândită titularizarea, este de părere Oana Fotache Dubălaru, decan al Facultății de Litere din București: E foarte frustrant să iei note bune de fiecare dată și să trebuiască să repeți concursul
Exit mobile version