PROIECT Sporul de doctorat este desființat în noua lege a salarizării: a fost luat în calcul „la stabilirea coeficienților pentru personalul din învățământ, unde, prin natura funcțiilor, este necesară deținerea titlului de doctor”

Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com

În proiectul noii legi a salarizării, sporul de doctorat a fost eliminat, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Conform sursei citate, sporul de doctorat a fost luat în calcul „la stabilirea coeficienților pentru personalul din învățământ”.

Noua lege a salarizării va intra în vigoare la 1 iulie 2027, după cum se arată în nota de fundamentare a proiectului: „În privința intrării în vigoare a legii, se prevede că actul normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2027, pentru toate categoriile de personal bugetar, precum și faptul că, la data intrării în vigoare valoarea de referință este de 4.325 lei.

„Totodată, a fost eliminată acordarea unei indemnizații pentru titlul de doctor, acesta fiind luat în calcul la stabilirea coeficienților pentru personalul din învățământ, unde, prin natura funcțiilor, este necesară deținerea titlului de doctor”, conform notei de fundamentare a proiectului.

Premierul Ilie Bolojan a declarat că veniturile angajaților din sistemul public – „care înseamnă salarii plus sporuri” – nu vor fi afectate de noua legea a salarizării. În plus, acești angajați vor putea primi bonificații în funcție de performanță și riscurile la care sunt expuși. Declarațiile au fost făcute vineri, 24 aprilie, la Europa FM.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” au semnalat că nu au fost consultate în privința noii legi a salarizării și că proiectul legii salarizării „este o decizie politică deliberată de a menține personalul didactic în sărăcie”.

„Guvernul Bolojan își asumă, prin acest proiect, o decizie care ignoră consecințele pe termen lung și tratează educația cu o iresponsabilitate care nu mai poate fi justificată. Este, în fapt, un dispreț instituționalizat față de educație”, mai spun sindicatele.

Informații de context

În anul 2026, personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 500 Iei brut lunar, conform OUG nr. 7 din 24 februarie, publicată în Monitorul Oficial pe 25 februarie.

Prevederea se aplică de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, adică 25 februarie 2026 și include și personalul din cadrul Institutelor Naționale de Cercetare Dezvoltare.

Prevederile privind indemnizația de doctorat în 2026 din OUG nr. 7 /2026

Art. LIV. — (1) „Prin derogare de la prevederile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 500 Iei brut lunar, care se acordă lunar numai dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor/compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25. 

(2) În anul 2026 personalul din cadrul Institutelor Naționale de Cercetare Dezvoltare care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 500 lei brut lunar, care se acordă lunar numai dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar.”

Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Indemnizația de hrană pentru angajații de la stat, inclusiv pentru profesori, a fost eliminată din proiectul noii legi a salarizării
Sindicatele din Educație își exprimă „revolta” față de prevederile proiectului legii salarizării: Este o decizie politică deliberată de a menține personalul didactic în sărăcie
Veniturile angajaților din sistemul public nu vor scădea prin aplicarea legii salarizării, anunță premierul Ilie Bolojan / În proiect va exista posibilitatea ca cei din sectorul public care au performanțe și riscuri mai mari să primească bonificații la salarii
PROIECT Sporul de suprasolicitare neuropsihică este desființat în noua lege a salarizării: „a fost luat în calcul la determinarea coeficienților pentru funcțiile din învățământ”
BREAKING Gradația de merit va fi înlocuită cu premiul pentru stimularea performanței, potrivit proiectului cu noua lege a salarizării. Premiul de performanță nu poate fi mai mic de 10% sau mai mare de 20% din salariul de bază
EXCLUSIV Salariul profesorului debutant cu studii de lungă durată va crește cu aproape 900 de lei, potrivit proiectului cu noua lege a salarizării. Prevederea s-ar aplica de la 1 iulie 2027
GRILE Salariile de bază pentru cercetători de la 1 iulie 2027 cu sumele estimate pentru fiecare gradație – proiect de Lege a salarizării
GRILE Salariile de bază pentru cadrele didactice din universități de la 1 iulie 2027 – proiect de Lege a salarizării / Coeficientul de calcul crește pe linie, cu excepția profesorilor universitari cu peste 25 de ani vechime, pentru care coeficientul e mai mic decât în prezent – sumele pe fiecare gradație
Exit mobile version