În proiectul noii legi a salarizării, sporul de doctorat a fost eliminat, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Conform sursei citate, sporul de doctorat a fost luat în calcul „la stabilirea coeficienților pentru personalul din învățământ”.
- Inițial, proiectul a fost transmis partenerilor sociali înainte de a fi supus dezbaterii publice și pot să apară modificări înainte de a fi pus în consultare publică.
Noua lege a salarizării va intra în vigoare la 1 iulie 2027, după cum se arată în nota de fundamentare a proiectului: „În privința intrării în vigoare a legii, se prevede că actul normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2027, pentru toate categoriile de personal bugetar, precum și faptul că, la data intrării în vigoare valoarea de referință este de 4.325 lei.
„Totodată, a fost eliminată acordarea unei indemnizații pentru titlul de doctor, acesta fiind luat în calcul la stabilirea coeficienților pentru personalul din învățământ, unde, prin natura funcțiilor, este necesară deținerea titlului de doctor”, conform notei de fundamentare a proiectului.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că veniturile angajaților din sistemul public – „care înseamnă salarii plus sporuri” – nu vor fi afectate de noua legea a salarizării. În plus, acești angajați vor putea primi bonificații în funcție de performanță și riscurile la care sunt expuși. Declarațiile au fost făcute vineri, 24 aprilie, la Europa FM.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” au semnalat că nu au fost consultate în privința noii legi a salarizării și că proiectul legii salarizării „este o decizie politică deliberată de a menține personalul didactic în sărăcie”.
„Guvernul Bolojan își asumă, prin acest proiect, o decizie care ignoră consecințele pe termen lung și tratează educația cu o iresponsabilitate care nu mai poate fi justificată. Este, în fapt, un dispreț instituționalizat față de educație”, mai spun sindicatele.
Informații de context
În anul 2026, personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 500 Iei brut lunar, conform OUG nr. 7 din 24 februarie, publicată în Monitorul Oficial pe 25 februarie.
Prevederea se aplică de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, adică 25 februarie 2026 și include și personalul din cadrul Institutelor Naționale de Cercetare Dezvoltare.
Prevederile privind indemnizația de doctorat în 2026 din OUG nr. 7 /2026
Art. LIV. — (1) „Prin derogare de la prevederile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 500 Iei brut lunar, care se acordă lunar numai dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor/compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25.
(2) În anul 2026 personalul din cadrul Institutelor Naționale de Cercetare Dezvoltare care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 500 lei brut lunar, care se acordă lunar numai dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar.”
Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
5 comments
Foarte dureros ceea ce se întâmplă! Deși cei care au obținut un titlu de doctor (pe bune!) nu au făcut acest lucru pentru bani, acea mică recompensă (bătaie de joc, suma) recunoștea cât de cât ceva…. Faptul că se renunță definitiv la plata acestui spor vine și pe fondul inflației de doftoroi și doftoroaice moșți/moșite prin Bălți și Chișinău… a se vedea toată educatorimea și învățătorimea (Nu vreau să fiu înțeleasă greșit că aș avea ceva cu această tagmă, din contra, o respect foarte mult!) care a devenit peste noapte proffesore pentru învățământ primar și/sau preprimar a urmat cursuri de doctorat (cu taxe, bineînțeles) peste Prut, că doar nu puteau citi Scufița Roșie și Ursul păcălit de vulpe, fără acest titlu…. Din păcate, aici s-a ajund, totul s-a degradat la maximum! Ne merităm soarta!!!
OK, de acord cu teoria. Se introduce acest spor/ această indemnizație în salariul de bază al celor care, prin natura profesiei, au nevoie de studii doctorale. Upsss… se pare că doar cadrele didactice universitare și personalul superior din cercetare au o asemenea condiție în fișa postului. Probleme:
1. Ce facem cu specialiștii auxiliari, din învățământ, sănătate, biblioteci, muzee, administrație etc. – care au doctorat, fără ca postul să necesite, scriptic, acest nivel de competență? Biologi, chimiști, fizicieni, bibliotecari, muzeografi, referenți etc.?
2. Da, facem economie prin desființarea școlilor doctorale. Inerții din SUPERIOR își vor da seama mult prea târziu, pentru că ei lucrează strict în sferele înalte, visătorii, că nu va mai veni nici draqu să se înscrie la doctorat. Sigur că Bolojan continuă revoluția cretină din statul eșuat, adică marșează puternic pe proiectul România Educată al infractorului Iohannis, profesor de fizică.
Nu e drept ce întâmplă în învătământ. Ca rog sa va uitati la coeficienții grilelor pe care le au: medicii, asistentele, polițiștii, militarii, funcționării. Ei ating coeficienți de 3, 4, 5. Învățământul nu. Eu vad următoarea situație: 1. Majorarea coeficienților profesorilor la valori similare de 3, 4 sau 5; 2. Micșorarea coeficienților categoriilor precizate( medici, asistente polițiști, militari funcționari) la valorile coeficienților profesorilor.
De ce nu se specifica care invatamint? La invatamintul superior sunt de acord, dar la invatamintul gimnazial sau liceal cum sa pui problema ca prin natura functiei (?) trebuie sa aiba doctorat?
Istoria unui „spor”
* la inceput, acesta era doar in invatamantul superior, o valoare procentuala, bazat pe o logica relativ simpla: sistemul mostenise multi universitari in 1990 fara doctorat, dar pe pozitii superioare. Prin acesta se facea o diferenta.
* apoi, a fost inclus tacit in salariu (legea 1/2011 si legea salarizarii unitare, versiunea 2010), odata cu limitarea pozitiilor fara titlul de doctor la asistent. Vezi si art 362 din 1/2011
* sporul revine in discutie prin 2014. Dar, de data aceasta, nu pentru a servi universitarilor, ci tuturor. Este primul moment in care valoarea se stabileste la 50% din minim. Evident, legea din 2017 preia aceasta prevedere. Dar, din nou, nu mai este cu aplicare limitata, fiind generalizat.
Revolta actualului guvern este oarecum normala: multi si-au inventat un doctorat pentru un spor oarecare. Dar istoria ne spune clar: aceasta componenta reflecta inalta specializare a unui angajat, iar aceasta, in mod logic, ar trebui sa poata fi valorificata cumva.
Dar implementarea in noua peticeala numita pompos lege nu se potriveste cu nicio logica.
Sa luam cazul lector vs. asistent: grila nu ne arata cam cum sunt „penalizati” asistentii pe perioada determinata, care nu detin titlul de doctor (desi legea 199/2023 permite astfel de pozitii). Diferentele salariale dintre asistenti si lectori sunt insignifiante. La varf, pentru gradatia 0, sub 100 de euro.
Istoric, la varf se puteau observa diferente de circa 20-25%. Nici vorba de asa ceva in peticeala unitara (a tuturor angajatilor, cu exceptia unora dintre acestia :D)