Răzgândire la Ministerul Educației. Corectarea digitalizată a lucrărilor de la Evaluarea Națională și BAC 2023 se face în aceleași două județe de anul trecut, Dâmbovița și Călărași, și nu în 6 județe, cum se stabilise oficial săptămâna trecută

Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com

Elevii din Dâmbovița vor avea lucrările corectate digitalizat la Evaluarea Națională, iar cei din Călărași la Bacalaureat, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului educației 4.480 din 15 iunie 2023. Schimbarea vine cu trei zile înainte de prima probă scrisă de la Evaluarea Națională 2023.

Pilotarea corectării digitalizate pentru Evaluarea Națională și BAC 2023 ar fi trebuit să se facă în județele Alba, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Gorj și Satu Mare, conform ordinului ministrului educației nr. 4.366 din 30 mai 2023 (publicat în Monitorul Oficial pe 7 iunie). Ordinul publicat joi seara în Monitorul Oficial modifică ordinul ministrului educației nr. 4.366 din 30 mai 2023.

Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 1. — Se aprobă pilotarea evaluării digitalizate a lucrărilor scrise din cadrul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, utilizând aplicația informatică dedicată pilotării evaluării digitalizate a examenelor naționale, în anul școlar 2022—2023, pentru candidații înscriși în județul Dâmbovița.”

Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 2. — Se aprobă pilotarea evaluării lucrărilor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat — 2023, utilizând aplicația informatică dedicată pilotării evaluării digitalizate a examenelor naționale în anul școlar 2022—2023, pentru candidații înscriși în județul Călărași.

Cei care scanează lucrările primesc 200 de lei pe zi, potrivit ordinului:

Ce înseamnă corectarea digitalizată

Lucrarea este rezolvată pe hârtie, iar apoi este scanată în fața elevului. După ce va fi scanată, lucrarea vor fi transmisă pe o platformă în sistem securizat către evaluatori. Profesorii corectori nu se cunosc între ei.

În cazul corectării digitalizate, dacă diferența de notare dintre cei doi corectori este mai mare de un punct, atunci lucrarea este direcționată automat către alți doi corectori, după cum a declarat pentru Edupedu.ro secretarul de stat Sorin Ion:

„Știți bine că, la evaluarea națională, la diferență de un punct, lucrarea trebuie evaluată de alți doi profesori. Ei bine, platforma identifică lucrurile automat și le repartizează altor doi profesori”, a spus Sorin Ion.

Informații de context

În iulie 2021, fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu declara în exclusivitate pentru Edupedu.ro că din 2022 corectarea la examene va fi digitalizată. Scanarea lucrărilor pe care se aplică un cod de identificare se va face în sala de examen, în prezența candidaților. Corectarea va fi online, făcută de evaluatori care nu pot comunica între ei.

În 2022, pilotarea corectării digitalizate pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat s-a făcut în județele Călărași și Dâmbovița. Profesorii care au scanat lucrările elevilor au primit 150 de lei pe zi.

Secretarul de stat Sorin Ion spunea în decembrie 2022 că Ministerul vrea să achiziționeze o platformă pentru corectarea digitalizată. Corectarea de la examenele Evaluarea Națională și BAC 2023 ar putea fi digitalizată în toată țara. Profesorii evaluatori vor fi formați în luna mai, iar „o lucrare dată în Iași poate fi corectată de un profesor de la Constanța și unul de la Timișoara”.

Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Pilotarea corectării digitalizate pentru Evaluarea Națională și BAC 2023 se face în județele Alba, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Satu Mare. Profesorii care scanează lucrările primesc 160 de lei pe zi
Exit mobile version