EXCLUSIV Corectarea la examene va fi digitalizată de anul viitor. Ministrul Educației: Scanarea lucrărilor pe care se aplică un cod de identificare se va face în sala de examen, în prezența candidaților. Corectarea va fi online, făcută de evaluatori care nu pot comunica între ei

26.308 vizualizări
colegiile universitare la care se intră fără BAC
Sorin Cîmpeanu / Foto: Gov.ro
Ministrul Educației anunță modificări radicale în corectarea lucrărilor de la examenele naționale și în evaluarea rezultatelor, începând de anul viitor, după ce la Evaluarea Națională au fost depuse peste 20.000 de contestații. Lucrările elevilor de clasa a VIII-a vor fi scanate chiar în sala de examen, în fața candidaților, după ce profesorii supraveghetori vor aplica pe foi un cod unic de identificare, pentru ca apoi lucrările elevilor să fie corectate online, “de către evaluatori care nu pot comunica între ei”, a declarat ministrul Educației pentru EduPedu.ro. Procedura este similară celei aplicate la olimpiada națională de matematică și explicată de profesorul Radu Gologan.

Aceeași procedură de corectare online a lucrărilor va fi aplicată, de anul viitor, și la Evaluările Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, precum și la Bacalaureat, dar aici doar prin pilotare, a precizat ministrul. În plus, colectarea datelor se va face la nivel de item.

Contactat după ce profesorul Radu Gologan a criticat modul învechit în care Ministerul Educației colectează în prezent lucrările fizice ale elevilor și le transportă cu poșta securizată între centre de corectare pentru a le nota, Sorin Cîmpeanu a declarat pentru EduPedu.ro că va introduce digitalizarea corectării încă de anul viitor, la evaluările de la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, a VIII-a și prin pilotare la Bacalaureat.

Chiar dacă este un obiectiv ambițios, o să insist să se desfășoare așa, de la anul, Evaluările Naționale la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a și să avem pilotare pentru Bacalaureat“, a anunțat ministrul Educației, în exclusivitate pentru EduPedu.ro.

Cîmpeanu a precizat că modificarea se va realiza pe fonduri din PNRR: “Am inițiat deja discuții la nivel național și de negociere cu Comisia Europeană, pentru a utiliza resurse în vederea informatizării evaluărilor, lucru care corespunde priorității de digitalizare existentă în educație, dar în același timp corespunde și nevoii de standardizare a evaluărilor”.

“Cu resursele existente la nivelul Ministerului Educației, e nevoie de un minimum de achiziții de echipamente care trebuie făcute până anul viitor și de formarea personalului implicat în evaluare. De asta am spus că s-ar putea face anul viitor, chiar dacă am precizat că e un obiectiv extrem de ambițios”, a declarat Cîmpeanu, pentru EduPedu.ro.

Sorin Cîmpeanu, declarațiile integrale acordate EduPedu.ro:

Numărul mare de contestații depuse anual la examenele naționale, “în contextul în care cu toții suntem de acord cu privire la importanța digitalizării educației, este o dovadă în plus pentru introducerea cât mai rapidă a standardizării evaluărilor și a informatizării examenelor, cel puțin la nivel de evaluare.

Și aici aș vrea să fac apel la 3 lucruri.

  • 1. Sunt publice apelurile repetate pe care le-am făcut încă de la preluarea mandatului, moment în care toată lumea reclama absența echipamentelor și uneori a conectivității, pe importanța formării resursei umane și singurul care a reclamat public marele neajuns generat de absența unor platforme de evaluare dedicate și securizate.
  • 2. Este vorba de nevoia generală de standardizare a evaluărilor la orice nivel, în așa fel încât, spre exemplu, notele obținute într-o școală din mediul rural să aibă, la modul ideal vorbind, aceeași valoare și relevanță cu notele obținute într-un colegiu centenar. În momentul de față, diferențele sunt uriașe tocmai din cauza absenței standardizării evaluării.
  • 3. Al treilea punct esențial: anul acesta a fost demarat un proiect-pilot de colectare la nivel de item a rezultatelor de la Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Această colectare a rezultatelor la nivel de item, prin intermediul unui sistem de codificare, oferă informații cu adevărat relevante în raport cu nivelul de achiziție a competențelor corespondente respectivilor itemi.

Este vorba de proiectul pilot care există la nivel de clasa a VI-a și de solicitarea imperativă pe care am făcut-o colegilor din Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) de a se concentra astfel încât să putem colecta aceste date pe bază de itemi codificați, la nivel de item, pentru Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, pentru Evaluarea Națională și pentru examenul de Bacalaureat.

Am cerut de la examenele următoare să fie colectate la nivel de item rezultatele de la Evaluările a II-a, a IV-a și a VI-a, dar și de la Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a. Este posibil să avem nevoie de un an de pilotare, adică anul următor să fie de pilotare pentru examenul de Bacalaureat. Un motiv este acela că Bacalaureatul este final de ciclu preuniversitar și rezultatele colectate detaliat la nivel de item pot fi folosite la nivel universitar, dar și pentru îmbunătățirea predării la nivel liceal.

Sigur că avem avantaje la evaluarea unitară: număr mult mai mic de evaluatori și se scutește într-adevăr timpul necesar transportului, numerotării, toate etapele astea vor fi de domeniul trecutului. Un alt avantaj este acela că reacția la eventuale neclarități ar fi mult mai directă.

Scanarea lucrărilor s-ar putea face chiar în sala de examen, în prezența candidaților și s-ar atribui un cod unic de identificare, iar lucrările ar fi corectate online, subliniez: de către evaluatori care nu pot comunica între ei.

După care introducerea pe itemi a punctajului de către evaluatori îți generează automat și calculul notelor și sistemul este acela care va decide automat recorectarea, dacă diferențele sunt mai mari de jumătate de punct.

Evaluarea la contestații cred că ar trebui să fie totuși pe lucrarea fizică, dar doar la contestații.

Avantaje: formare punctuală a unui număr redus de evaluatori, și cred că și profesorul Gologan tot la asta s-a gândit: la finalul evaluării ai deja rezultatele introduse în sistem per item, deci gata pentru analiza statistică, analiză ce s-ar transforma într-un instrument foarte eficient de îmbunătățire a predării și corectării deficiențelor. Iar interpretarea datelor la nivel de itemi poate fi un început pentru evaluarea profesorilor.

Un alt avantaj: ai toate tezele arhivate în format sigur, fără să mai umbli la ele, în momentul în care există contestații se evită eventuale incidente de identificare.

Ai putea avea un număr mai mic de comisii, fără să existe centre zonale de evaluare, deci sintagma “Evaluare Națională” ar avea o acoperire mai bună decât acum, pentru că nu mai ai centre zonale de evaluare, ci un sistem unitar.

Chiar dacă este un obiectiv ambițios, o să insist să se desfășoare așa, de la anul, Evaluările Naționale la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a și să avem pilotare pentru Bacalaureat.

Ce amenințări văd eu la nivelul acestui sistem:

  • amenințări la nivel de securitate informatică;
  • nevoia de puternică profesionalizare a celor implicați în organizarea acestui proces de informatizare a examenelor naționale, e vorba de oameni. Echipamente să spunem că nu ar fi o problemă, dar oameni care să fie formați pentru atribuire de coduri, pentru scanare, deci este nevoie de oameni formați, pregătiți să facă aceste lucruri în fiecare școală, în fiecare centru de examen. Odată ce am spus că scanarea se face în fața candidatului și se atribuie și codul, înseamnă că trebuie să facem acest lucru în toate școlile, or din păcate realitatea constatată la momentul examenelor din acest an ne arată că suntem departe de avea acești profesioniști în toate școlile din România.

Am inițiat deja discuții la nivel național și de negociere cu Comisia Europeană, pentru a utiliza resurse în vederea informatizării evaluărilor, lucru care corespunde priorității de digitalizare existentă în educație, dar în același timp corespunde și nevoii de standardizare a evaluărilor.

În mod evident va trebui să facă obiectul unei licitații această platformă de standardizare [pe care vor fi urcate rezultatele per itemi și întreaga lucrare scanată – N. Red.], după ce în prealabil cu resurse in house o să vedem cum stăm pe pilotarea la Matematică și științe la clasa a VI-a și ce putem să facem cu resurse interne, după care ce nu putem să facem să definim un caiet de sarcini coerent, corespunzător obiectivelor pe care am încercat până acum să le definesc cât mai clar; știm ce vrem să facem, știm unde vrem să ajungem și atunci informaticienii înțelegând unde vrem să ajungem să poată defini un caiet de sarcini coerent, mai apoi să îl lansăm.

Din PNRR este nevoie să alocăm resurse și pentru partea de device-uri: este nevoie de scanere profesionale în fiecare școală, pentru că munca va fi în fiecare școală.

Cu resursele existente la nivelul Ministerului Educației, e nevoie de un minimum de achiziții de echipamente care trebuie făcute până anul viitor și de formarea personalului implicat în evaluare. De asta am spus că s-ar putea face anul viitor, chiar dacă am precizat că e un obiectiv extrem de ambițios.

Sursă foto: gov.ro / Sorin Cîmpeanu

Citește și:
Profesorul Radu Gologan, apel pentru corectarea digitală la BAC și Evaluarea Națională: lucrările de examen să fie scanate și transferate printr-o platformă simplu de făcut la corectare profesorilor în țară / Angajații pe pile din ministere vor pleca cu miile, dacă nu se modernizează, așa cum funcționează și sistemul bancar
Peste 20.000 de contestații au fost depuse la Evaluarea Națională 2021, cele mai multe la Limba română. Cîmpeanu: Am transmis un mesaj către toate comisiile de soluționare a contestațiilor, în niciun caz să nu le considere drept o acțiune de frondă din partea elevilor

20 comments
  1. Cum vor fi evaluate compuneeile, comentariile, caracterizare de un robot, dacă se menține structura subiectelor. Dacă nu se menține, cum vor face fata elevii care se pregătesc după modelul testelor actuale?

  2. Care este următorul pas? Să susțină elevii online examenele naționale? Digitalizarea a distrus învățământul din România, faptul că s-au dat niște subiecte ,,tip PISA” (adică la mintea cocoșului) nu înseamnă că școala online este un succes. Digitalizarea calcă în picioare meritocrația și nu dă roade, urmăriți achiziții și nimic altceva.

  3. Dincolo de aspectele tehnice e o masura absolut necesara. Pe masura ce a fost crescuta ponderea grilelor capacitatea de frauda s-a consolidat.

  4. Asta e seria ” Din puțul gândirii”… unui ministru . Să înțelegem că nu mai are învățământul românesc nicio problemă : avem manuale și sunt bine structurate ( să nu mai ai nevoie de auxiliar la clasă) , laboratoarele , sălile de sport și cabinetele sunt dotate și funcționale , avem cabinete medicale ( medicină generală și stomatologie ) măcar în școlile mari , apă curentă ( !!!) , aer condiționat , săli mari și aerisite , mobilier ergonomic , fond de carte actualizat în biblioteci , nu pică tavanul peste elevi și profesori , nu fluieră vântul pe lângă ferestre și uși , există cantine și internate la standardele cerute , se plătesc bursele la timp ( și nu ăn valoare de 10 lei pe lună) , se decontează naveta elevilor care vin de la 35 de km să învețe în oraș… totul e roz , frumos și parfumat , ne durea acu digitalizarea ! Pe toate planurile , că a început să le placă unora cum sună asta cu școala online ! Măăăăăă !!! Treziți-vă ! Coborâți din Olimpul zeilor ( Minister ) și veniți în lumea reală , într-o școală la 6 km de graniță , unde noroiul e până la gleznă , iar semnalul la telefon intră pe rețeaua din Ucraina ! Să vezi acolo digitalizare ! Pe bune , voi ce visați noaptea sau ce aberează unul / una , serviți a doua zi ca decizie deja luată ?

  5. Sa si le corecteze tot elevii, daca s-a ajuns la o asa aberatie.
    Oricum nu se conosteau intre ei corectorii mana 1 si mana 2,in timp ce corectau lucrarile.
    Si salile in care se corecta erau supravegheate audio-video.
    Sa asteptati mult si bine sa se ofere vreun profesor la experimentele voastre.
    Sa corecteze fie elevii, fie angajatii din Ministerul Educatiei.

  6. Poate dl Gologan si dl Ministru ne explica cum s-a construit baremul, mai ales la intrebarile de tip grila. Sunt copii care stiu bine matematica, dar greu isi pot stapani emotiile si au gresit la subiecte foarte usoare, pe care le poti rezolva in jumatate de minut. Astfel au pierdut 0,5 p pe intrebare. Dar au facut probleme dificile la care au lucrat 15 min si au primit 0,3 p. Cine a gandit acest barem? Sunteti siguri ca reflecta ceea ce stiu copiii?

  7. Poate inainte de asta va asigurati ca in toate salile de examen avem aer conditionat. Sa le oferim tuturor copiilor conditii similare. In Timisoara au fost 40 de grade in zilele cu EN iar copiii care s-au aflat in sali pozitionate la umbra au avut un avantaj fata de cei care au stat pe partea cu soare a cladirii.

    1. Domn Părinte (sau Doamnă)!
      Insistați că NU birourile de la fel și fel de agenții și servicii publice, administrative sau guvernamentale să fie dotate cu aer condiționat (evident și izolare termică), ci școlile și spitalele. Am corectat și am supravegheat în clădiri beton, construcția anilor 70. Numai plăcut nu a fost. (Ca și corector am stat și 12 ore în aceste condiții. Ca suparaveghetori am stat doar 6 ore.) Recunosc că temperatura maximă în aceste zile în orașul nostru a fost “doar” de 36 de grade la umbră. Vorba vine, chiar și inversată: Vara nu-i ca iarna.

  8. Adică pe scurt alți bani alta distracție.Enteresul și iar enteresul,coane Fănică!Oricum “bampirii” or sa facă asa cum vor, doar e moșia lor dar…sa știți ca nu suntem asa proști.

  9. “Scanarea lucrărilor s-ar putea face chiar ÎN SALA DE EXAMEN, ÎN PREZENȚA CANDIDAȚILOR (…)”
    Asta este din ciclul “miniștrii spun lucruri trăsnite”… Înainte de a debita asemenea idei, i-a trecut prin cap ministrului să se întrebe câte săli de examen la nivel național sunt, să înmulțească cu cât costă un echipament de scanare și să vadă totalul bugetului necesar???!! Nu mai intru în detalii “nesemnificative” cum ar fi daca asistenții supraveghetori vor ști să utilizeze un astfel echipament de scanare, cam cât ar dura ca timp întreaga operațiune și cam ce dimensiuni (sute de MB/GB) vor avea scanările dintr-o singură sală de examen, daca toate sălile de examen vor fi conectate la Internet pentru transmiterea fișierelor lucrărilor scanate (sau le transmitem cu stick-ul/HDD extern, însoțiti de poliție/jandarmerie?!), etc. Dar asta este tipic la guvernanții noștri (indiferent de partid), întâi debitează o idee “genială”, după care de abia încep să se gândească și dacă există posibilitățile practice de a o pune în aplicare…

    1. Esti un pic ramas in urma cu informatiile. In zilele noastre scannerele sunt de dimensiuni reduse, sunt ieftine si usor de folosit. Se pot dota fara probleme toate salile de examen. Iar daca sistemul e achizitionat integrat, se poate face si o procedura unitara de scanare si arhivare automata online (nu cu stick-ul, ca nu suntem in 2000!), usor de aplicat de orice om care nu e complet analfabet tehnologic. Iar arhivarea va garanta ca smecheriile locale care “incurajeaza” pilele unora si altora nu vor mai putea fi facute, deoarece smecherii vor sti ca oricand se poate urmari tot ce s-a intamplat, toate modificarile si intreg procesul de corectare.

      1. Domnule George!
        Nu trebuie să-l desconsideri pe om, dacă are o părere. Doar te rog să fi atent la cifre: După surse sunt în acest an 131 000 de absolvenți de clasa a VIII-a și 133 000 de absolvenți de liceu. (Sau în jurul acestor cifre.) Ca să ajungă scanere în orice sală de examen, cred că e nevoie de vreo 10 000 de aparate. E nevoie de scule care totuși să fie performante, că în timp real – în o oră să zicem – să poate scana 20(nr. de elevi din sala de examen) x 5 pagini(media lucrării, dar am văzut și am corectat și lucrări de 12 pagini!)=100 de pagini. (Care evident se salvează in PDF, pe fiecare elev/lucrare un fișier.) Și pe lângă scanarea în sine, și procedura de verificare (supraveghetorii cu candidați împreună), semnături etc., deci mai durează un pic…
        În plus te invit pe tine să corectezi online lucrări, care scrise cum scriu unii elevi, cam greu poate fi descifrate. (Personal am fost aproape în fiecare an și la supravegheat și la corectat. (Chiar și prin 2004 sau 2005, când erau teste grilă la Bac, și se corecta cu grilă, în prezența candidaților și am văzut și elevi leșinând, sau făcând criză de nervi, că nu au luat examenul.)
        Mai e nevoie și de legătură la internet (care în principiu este) și de dascăli pricepuți la IT. (Cât de cât.) Ca să vezi supraveghetori profesori de sport să zicem, sau învățătoare etc.

        1. Nu este nevoie de scanarea lucrarii, daca se folosesc foi de raspuns. Puteti cauta pe internet ”SAT score sheet” ca sa vedeti cum arata. Da, examenele SAT au si sectiuni cu input liber din partea elevului, de genul scrierii unui mic eseu. Acestea sunt punctate separat, in functie de criterii si rubrici bine definite. Si da, se pot scana integral lucrarile, daca este nevoie. Am o multifunctionala veche de 5 ani, care a costat 700 de lei, care scaneaza 20 pag./min. Dureaza maximum 10 minute scanarea tuturor lucrarilor. Un fisier PDF are sub 20 MB, un fleac fata de capacitatea de banda si stocare pe care o poate avea un sistem national. ANAF gestioneaza milioane de documente PDF.

      2. Poate asa merge la partid.
        La școală aplicațiile asistate STS de funcționează doar noaptea de la 2.00.
        Si doar pt validat niste calcule tabelare nu pt încărcat zeci de MB/s în toată țara în același timp.
        Coborâți in lumea reală, politrucilor!

    2. De acord cu tine DIGITALUS, că ministrul spune un lucru și apoi nu face legătura logică cu restul discursului. Eu am scos două fragmente din cele spuse de ministru: (Citatul 2 este cel comentat și de tine), la care am adăugat și 1. Ci că se poate face trecerea la corectarea online fără investiții majore.)
      1.“Cu resursele existente la nivelul Ministerului Educației, e nevoie de un minimum de achiziții de echipamente care trebuie făcute până anul viitor…”
      2.“Scanarea lucrărilor s-ar putea face chiar în sala de examen, în prezența candidaților și s-ar atribui un cod unic de identificare, iar lucrările ar fi corectate online…”
      Ca participant la BAC văd că sunt în medie 20 de elevi (sau sub 20) pe sală la examenele scrise. Iar dacă socotim doar 120 000 de elevi la o sesiune, e nevoie de 6000 de scanere performante. (Și nu sunt convins că toți supraveghetorii pot lucra cu aceste aparate…)
      Poate că varianta plauzibilă este că în sala de examene în prezența candidaților se aplică codul de bară, care ulterior va fi scanată de către comisia de examen.
      Și în privința creșterii numărului de contestații la EN, e la modă să contești. Un elev rezonabil, care mai și știe ceva, în urma studierii baremului, poate estima în mod corect nota ce poate să primească. Dar de ce să nu contestăm. (De exemplu o lucrare de 2,70, de 3, de 3,50 sau chiar de 4 nu se schimbă automat în 5, în urma contestației.) Pot să anticipez, că și la BAC va ploua cu contestații. Pruncii în loc să pună mâna pe carte, preferă contestația. Și dacă sunt încurajați în acest sens de părinți și dascăli, atunci de ce să nu facă?

    3. Doar nu vă așteptați sa se consulte cu specialiștii.
      S-au consultat politrucii intre ei, au adaugat cuvântul ,,digitalizare” si gata ( se pot face achiziții uriase din PNRR)
      Dacă nu funcționează, vor spune ca ,,sistemul frânează inițiativa, ca e rezistent la schimbare, etc)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eleva de 16 ani care a murit la Piatra Neamț urma să participe la activități organizate numai de elevi, în Colegiul „Petru Rareș”, fără știrea și aprobarea Inspectoratului școlar / Nimeni nu s-a asigurat că minorii veniți singuri ajung la cazări

O elevă de 16 ani din București a murit la Piatra Neamț, unde venise pentru a participa la conferințe organizate independent de elevi, după model internațional, la Colegiul Național „Petru…
Vezi articolul

INTERVIU Prima carte pentru copii, din România, ilustrată cu ajutorul Inteligenței Artificiale: Ar trebui să fim realiști – Inteligența Artificială este o unealtă de care ne putem folosi ca facem proiecte mai repede și mai ușor, atât timp cât ce ține de imaginație rămâne la autor și ilustrator, spune autoarea Carmen Ivanov

“Un monstru în vacanță” este prima carte din România pentru copii, ilustrată cu ajutorul inteligenței artificiale. ”Deși o parte dintre oameni se tem de Inteligența Artificială (AI), cartea ne arată…
Vezi articolul

Regatul dac și zeitățile lumii dacice – lecție live de la Sarmizegetusa Regia, joi, 28 octombrie, de la ora 11. Profesorii și copiii pot urmări transmisiunea pe Youtube de acasă

Lecție live de la Sarmizegetusa Regia, capitala regatului dac, despre civilizațiile străvechi și zeitățile lor care personificau soarele, anunță organizatorii proiectului “Educație la Înălțime”. Lecția poate fi urmărită de acasă…
Vezi articolul