Rectorii cer păstrarea la Ministerul Educației a instituției care gestionează fondurile europene, după ce ministrul Fondurilor, Marcel Boloș, a propus mutarea instituției

Marcel Bolos si Sorin Cimpeanu / Foto: Inquam Photos

Consiliul Naţional al Rectorilor cere menținerea la Ministerul Educației a celor două organisme intermediare, OI POCU si OI POC, de implementare a următoarelor programe operaționale pentru educatie și cercetare pentru perioada 2021-2027.

Într-un punct de vedere oficial, CNR, condus de Sorin Cîmpeanu, solicită Ministerelor Educației și Fondurilor Europene să “să facă publică fundamentarea care stă la baza deciziei de distribuire a proiectelor in domeniul educatiei și cercetării către Organismele Intermediare Regionale, care se regăsește în propunerea de act normativ de stabilire a noului cadru institutional de implementare a Programelor Operationale”.

Consiliul Rectorilor spune că “la nivelul Ministerului Educației și Cercetării funcționează OI POCU și OI pentru Cercetare, organisme cu experiență de peste 13 ani în gestionarea fondurilor structurale alocate domeniilor educației, formării profesionale și cercetării, și considerăm că desființarea lor nu poate conduce la eficientizarea procesului”.

Conform Legii educației, Ministerul Educaţiei si Cercetării este singurul organ al administrației centrale cu competențe specifice în elaborarea, implementarea și monitorizarea strategiilor, metodologiilor, politicilor naționale în domeniul educație și cercetare, susțin rectorii.

Comunicatul integral al Consiliului Național al Rectorilor:

Punctul de vedere al Consiliului Național al Rectorilor cu privire la propunerea de a schimba cadrul institutional pentru gestionarea fondurilor europene in domeniul educatiei și cercetării

Consiliul Național al Rectorilor, în calitate de partener de dialog social în domeniul învăţământului superior și al cercetării, susține Ministerul Educației si Cercetarii  în ceea ce privește absorbţia fondurilor europene şi gestionarea proiectelor cu finanţare europeană într-un mod eficient şi care să genereze impact la nivelul sistemului de educaţie, formare profesională și cercetare din România.

Pe deplin conștienți de importanța fondurilor europene structurale şi de investiţii asupra economiei naționale și de necesitatea utilizării acestora pentru a putea suplimenta alocările bugetare restrictive în această perioadă de limitări ale resurselor, dar și pentru implementarea eficientă și coerentă a politicilor din domeniile educației și cercetării, susținem îmbunătățirea în mod real, atât a sistemului de management și control, cât și a sistemului de gestiune și de implementare a proiectelor, dar mai ales de elaborare a priorităților și obiectivelor ce urmează a fi finanțate, cu ținta finală creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene, dar în același cu asigurarea unui real impact la nivelul sistemului de învățământ superior și cercetare. Din această perspectivă, subliniem necesitatea dialogului cu toţi actorii importanţi din domeniu, în contextul mai larg al tuturor modificărilor care se au în vedere pentru cadrul normativ care reglementează sistemul de gestiune, management şi control al fondurilor structurale, Consiliul Național al Rectorilor solicitând cu fermitate să fie implicat în elaborarea, finalizarea și avizarea lui. 

Astfel, solicităm MFE și MEC să facă publică fundamentarea care stă la baza deciziei de distribuire a proiectelor in domeniul educatiei și cercetării către Organismele Intermediare Regionale, care se regăsește în propunerea de act normativ de stabilire a noului cadru institutional de implementare a Programelor Operationale aferente perioadei de programare bugetară 2021-2027. La nivelul Ministerului Educației și Cercetării funcționează OI POCU și OI pentru Cercetare, organisme cu experiență de peste 13 ani în gestionarea fondurilor structurale alocate domeniilor educației, formării profesionale și cercetării, și considerăm că desființarea lor nu poate conduce la eficientizarea procesului, și mai ales la creșterea impactului pe care aceste fonduri le au la nivelul domeniilor aflate în coordonarea MEC.

Dorim să sublinem că decizia de a nu utiliza  resursa si expertiza Organismelor Intermediare MEC (Educație și Cercetare) trebuie să se bazeze pe o analiză a punctelor tari, a punctelor slabe, a oportunităților și amenințărilor pentru scenariul propus.

Conform Legii 1/2011, Ministerul Educaţiei si Cercetării este SINGURUL organ al adminstrației centrale cu competențe specifice în elaborarea, implementarea și monitorizarea strategiilor, metodologiilor, politicilor naționale în domeniul EDUCAȚIE ȘI CERCETARE. Aceste politici nu pot fi elaborate la nivel regional, și nu vedem cum se va maximiza impactul lor prin gestionarea fondurilor la nivel regional. 

NUMAI printr-o strânsă legătură între MEC, OI POCU si respectiv OI pentru Cercetare, gestionarea intervențiilor ce vizează educația din PROGRAMUL OPERAȚIONAL EDUCAȚIE și OCUPARE și cercetarea din PROGRAMUL OPERAȚIONAL CREȘTERE INTELIGENTĂ, DIGITALIZARE și INSTRUMENTE FINANCIARE, se pot atinge indicatorii asumați, de absorbție și mai ales de calitate a proiectelor, calitate însemnând atât atingerea indicatorilor în mod eficient, cât și asigurarea măsurilor de sustenabilitate. 

Astfel, existenţa OI-urilor și rămânerea lor în ministerele de linie are ca rațiune aplicarea unitară a politicilor sectoriale pe domeniile la care se contribuie, inclusiv, cu fonduri structurale, pentru realizarea strategiilor naționale adoptate, cu scopul de a dezvolta respectivele domenii/sectoare. Eficiența și eficacitatea fondurilor structurale înseamnă atât cheltuirea corectă a fondurilor, cât şi efectele produse prin utilizarea acestora, mai exact,  ce s-a realizat efectiv cu aceste fonduri și cum au contribuit acestea la creșterea nivelului de dezvoltare a respectivului  domeniu/sector și, în final, la creșterea nivelului de dezvoltare al României, ca stat membru al UE.  Aceasta este rațiunea pentru care finanțarea programelor și proiectelor din FESI pe domenii considerate prioritare se face coordonat cu strategiile și politicile de linie, pe care ministerele de resort le elaborează, coordonează și implementează.

Subliniem că aplicarea principiilor prevăzute în Regulamentele europene (eficienţă, eficacitate în utilizarea fondurilor europene) implică constituirea de organisme intermediare la nivelul ministerelor de linie întrucât au o mai bună cunoaştere a elementelor tehnice, a politicilor şi strategiilor sectoriale.

Preocupaţi de importanţa gestionării fondurilor structurale, reamintim ca CNR s-a implicat activ, începând cu 2012, în limitele de competenţă oferite de cadrul legal, în reconstrucţia instituţională a OI POCU.

Intr-o perioadă în care productia stiințifica este din ce in ce mai scumpa, iar deficitul de resurse este din ce in ce mai evident, fondurile europene structurale şi de investiţii reprezinta un instrument financiar important pentru dezvoltarea potențialului de educaţie şi cercetare al Romaniei.

În concluzie, din informațiile publice disponibile, Consiliul Naţional al Rectorilor nu identifică argumente solide pentru neimplicarea celor 2 organisme intermediare, OI POCU si OI POC in implementarea urmatoarelor programe operaționale pentru educatie și cercetare pentru perioada 2021-2027 şi solicită menţinerea structurilor de management si control în forma analizată şi acceptată in prezent de Comisia Europeană.”

Citește și:

 

Exit mobile version