Rectorii pot rămâne în funcție până la 10 ani după vârsta de pensionare – Noul proiect de metodologie pentru alegerile universitare

conducătorii de doctorate

Foto: Pixabay.com

Pensionarea nu mai reprezintă o problemă pentru rectorii care doresc să rămână în funcție încă 10 ani, în baza noii Legi a învățământului superior, dar și pentru alți ocupanți ai unor posturi de conducere în universități. Condiția să nu fie atins pragul pensionării, în cazul celor care ocupă funcții de conducere în universități, este eliminată din Metodologia-cadru de alegere a structurilor și funcțiilor de conducere în universități, al cărei proiect a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației.

O schimbare-cheie apare în cazul limitelor de vârstă pentru cei care ocupă poziții de conducere, în contextul în care noua Lege a învățământului superior le permite rectorilor în exercițiu să-și păstreze funcția timp de încă două mandate de câte cinci ani. 

Astfel, vechea metodologie din 2015 prevedea, la art. 17 (1): “Au dreptul de a ocupa una dintre funcțiile de conducere prevăzute la art. 9-12, 15 şi 16, prin alegeri sau concurs, după caz, persoanele care nu au împlinit vârsta de pensionare”. Funcțiile de conducere respective sunt cele de director de departament, decan, prodecan, rector, prorector, director al Consiliului pentru studii universitare de doctorat.

Această limitare dispare în noua metodologie prin introducerea unui răgaz de 5 ani după atingerea vârstei de pensionare. Noua metodologie nu mai vorbește despre exercitarea “dreptului de a ocupa” o funcție de conducere, ci despre o limitare a “dreptului de a candida”, pentru persoanele care și-au păstrat calitatea de titular în învățământ/cercetare timp de 5 ani după împlinirea vârstei de pensionare:

Funcțiile menționate sunt: rectorul, prorectorii, directorul general administrativ și el adjunct, decanul, prodecanii, directorul de departament, director CSUD, director de filială, de extensie universitară, de școală doctorală. Cineva care, de exemplu, candidează pentru funcția de conducere chiar înaintea vârstei de pensionare, iar apoi înaintea pragului de 5 ani de la data împlinirii vârstei de pensionare, poate ocupa acea funcție până la 10 ani după împlinirea vârstei respective.

Potrivit Legii 199/2023 a învățământului superior, statutul de titular poate fi păstrat de un cadru didactic sau de cercetare, la cererea acestuia, până la finalul anului universitar în care acela împlinește vârsta de pensionare – 65 de ani (Art. 219.1). Există însă posibilitatea de menținere a calității de titular după vârsta de pensionare, pe baza unei evaluări anuale, atunci când universitatea nu poate acoperi normele cu titulari:

Art. 219 – Legea învățământului superior

Noua lege prevede că rectorii pot avea două mandate de câte cinci ani la conducerea universităților, dar regula nu se aplică retroactiv, ceea ce înseamnă că persoane care au ocupat și până acum funcția de rector au posibilitatea să rămână în funcție timp de încă două mandate.

Regula celor două mandate este reluată în proiectul noii metodologii pentru alegerea conducerii universităților:

“Art. 8

Aceasta înseamnă că persoane care au ocupat până acum funcția de rector o vor putea face timp de încă 10 ani. Dintre acestea, o parte ar atinge vârsta pensionării, de 65 de ani, în acest interval, unii dintre ei înaintea unui al doilea mandat pe noua lege, iar pe vechea metodologie nu ar mai fi putut ocupa funcții de conducere. Acum, acest lucru va fi posibil, prin posibilitatea de a candida, dacă nu au depășit cu cinci ani vârsta de pensionare, cu păstrarea calității de titular.

Ca referință, o parte dintre cei care ocupă deja, cu ajutorul unei portițe legislative, de trei mandate postul de rector  ar ajunge la vârsta pensionării, în caz că ar dori și ar candida să își păstreze funcțiile în următorii zece ani. Rectori pe care un al doilea mandat pe legea nouă – și al cincilea în total – i-ar prinde, parțial, după pragul de 65 de ani:

O serie de alți rectori care au exercitat deja funcția pentru unul sau două mandate ar atinge, de asemenea, vârsta pensionării pe parcursul următorilor zece ani, în cazul în care ar dori să candideze pentru noi mandate. Dintre rectorii marilor universități, cel mai aproape de vârsta pensionării este Tudorel Toader de la Universitatea Al. I Cuza din Iași (63 de ani), care ocupă funcția de două mandate și care și-a anunțat intenția de a candida pentru încă unul. La Universitatea din București, Marian Preda, rector de un mandat, dar care s-a exprimat categoric împotriva extinderii numărului de mandate pentru rectori la mai mult de două, are 60 de ani.

Alte modificări propuse în proiectul de Metodologie

“Metodologia-cadru referitoare la procesul de stabilire şi de alegere a structurilor şi funcţiilor de conducere la nivelul instituțiilor de învățământ superior” păstrează cele mai multe dintre procedurile valabile și până acum, dar prezintă și o serie de modificări.

Ea include o precizare cu privire la funcțiile de conducere din universități, la articolul 8, care descrie limitele numărului de mandate pentru rectori și alte poziții de conducere:

Între altele, metodologia prevede, față de cea folosită până acum:

Pentru Senatul universitar apar o serie de prevederi privind componența, dar și alegerea președintelui Senatului:

În cazul  Consiliului școlii doctorale, proiectul de metodologie prevede, în plus față de metodologia de până acum:

Apar prevederi noi privind o serie de alte posturi din cadrul universităților, precum:

Privind organizarea referendumului universitar:

Articolul referitor la principiile care stau la baza procedurilor de alegere a conducerii universităților este completat cu “principiul răspunderii publice” și cu “principiul respectării egalității de șanse”.

Proiectul de metodologie, integral:

Exit mobile version