Rezultatele de la evaluările naționale din Franța, folosite de Ministerul Educației de la Paris pentru măsuri remediale în clasele primare și a V-a / Instituția anunță ghiduri pentru profesori și o nouă evaluare la clasa a III-a

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Ministerul Educației din Franța a publicat miercuri, 4 ianuarie 2023, măsurile care vor fi luate, unele de acum, altele din septembrie, în ceea ce privește progresul elevilor la școala primară și continuarea la gimnaziu, în proiectul ministrului Pap Ndiaye de a reforma școala gimnazială franceză astfel încât elevii să nu mai intre în clasa a V-a cu pierderi de învățare și ca, din clasa a VI-a, să descopere meserii și posibilități pentru viitorul lor.

Concret, aceste măsuri vin după analiza rezultatelor de la evaluările naționale (EN) din 2022 pe care peste 2,3 milioane de elevi de clasa pregătitoare, I și primul an de gimnaziu (“a șasea” în Franța, echivalentul clasei a V-a din România) le-au susținut în septembrie. EN din Hexagon se susțin în această manieră din 2017. Despre acestea și rapoartele din octombrie 2022, EduPedu.ro a scris aici.

Astfel, potrivit education.gouv.ro, autoritățile din educație scriu că “deși rezultatele elevilor care părăsesc școala primară s-au îmbunătățit în ultimii cinci ani, în special în ceea ce privește capacitatea lor de a citi cu voce tare în mod fluent, acestea sunt încă insuficiente: la începutul clasei a V-a, 27% dintre elevi nu au nivelul așteptat la limba franceză și aproape o treime la matematică. Abia dacă unul din doi elevi poate citi un text cu ușurință”. Și problemele de ortografie au devenit îngrijorătoare, mai scrie pe site-ul ministerului.

Așa că, în ceea ce privește clasele primare, ministerul Educației din Franța susține că efortul pedagogic trebuie întărit în toți cei 5 ani de școală primară, “pentru a asigura dobândirea pe termen lung a cunoștințelor fundamentale necesare pentru succesul fiecărui elev”, iar în acest sens:

În ceea ce privește clasele de gimnaziu, autoritățile notează că, “deși ar trebui să stabilească o continuitate între ciclul primar și gimnaziu și să consolideze cunoștințele de bază, clasa a V-a (6e în Franța, “a șasea”) marchează adesea o pauză brutală pentru elevi și familiile acestora”.

“Pentru a remedia dificultățile școlare și pentru a le oferi elevilor aceleași șanse de reușită”, de la începutul anului școlar 2023-2024 vor fi implementate următoarele măsuri:

“În săptămânile următoare, se va demara o consultare cu toți actorii comunității educaționale cu privire la evoluția claselor a VI-a (5e), a VII-a (4e) și a VIII-a (3e) pentru a face din gimnaziu locul în care toți elevii progresează, se dezvoltă și se pregătesc pentru viitor până la sfârșitul perioadei de cinci ani.

Vor fi abordate toate subiectele. Această activitate poate include și discuția despre metodele de evaluare. Diplôme national du brevet (n. red. examenul de la final de gimnaziu pentru intrarea la liceu) va fi revizuit, dacă este necesar. Aceste modificări includ angajamentele prezidențiale deja anunțate:

Structura sistemului de Educație din Franța, pe scurt

După 3 ani de grădiniță (école maternelle), în Franța, un copil de 6 ani intră la clasa pregătitoare (CP – Cours Préparatoire). După aceasta, urmează 4 ani de școală primară (CE1, CE2, CM1, CM2 – Cours Elémentaire 1 și 2, Cours Moyen 1 și 2).

Urmează gimnaziul și liceul, 7 ani de studiu numerotați descrescător. La 11 ani, elevul intră în gimnaziu (Collège) în echivalentul clasei a V-a de la noi (sixième – 6e), în școala generală. Apoi parcurge clasa a VI-a (cinquième), a VII-a (quatrième) și a VIII-a (troisième), care se termină cu o serie de examene naționale pentru a intra la liceu – Le diplôme national du brevet. La liceu, pe care îl termină de regulă la 18 ani, sunt trei clase care continuă numărătoarea descrescătoare începută la gimnaziu: La Seconde (“a doua”), La Première (“prima”) și La Terminale (“anul final”) la sfârșitul căreia susțin examenul de Bacalaureat. În total, 12 ani de studiu – potrivit platformei europene Eurydice de monitorizare a sistemelor și politicilor din educația țărilor din Europa.

România nu a elaborat până acum nicio politică educațională pe baza rezultatelor de la Evaluările Naționale de la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a din anul școlar 2013-2014 de când se susțin unitar la nivelul întregii țări. Fostul ministru Mircea Miclea spunea, într-un interviu din ianuarie 2020, că, în România, aceste evaluări nu sunt folosite pentru scopul lor inițial, pentru că ministerul “nu a cerut profesorilor să utilizeze aceste note, aceste valori, ca modalitate de a crea programe individualizate de învățare”.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version