Rezultatele finale de la Bacalaureatul de toamnă 2025 vor fi publicate marți, 26 august / Înainte de contestații, aproape 23% dintre candidații care au picat examenul de Bacalaureat la sesiunea din iunie 2025 au reușit să promoveze în sesiunea de toamnă

Foto: Liviu Sova / Agerpres Foto

Rezultatele finale de la examenul de Bacalaureat 2025 – sesiunea de toamnă – vor fi afișate marți, 26 august, potrivit calendarului oficial. Candidații nemulțumiți de note au putut depune contestații în zilele de 18, 19 și 20 august, conform procedurii.

Peste 30.200 de absolvenți de liceu s-au înscris la examenul de Bacalaureat de toamnă 2025, cel mai mic număr din ultimii 21 de ani. Peste 18.200 de candidați provin din promoţia curentă, iar circa 12.000 de candidați – din promoţiile anterioare, potrivit ministerului Educației și Cercetării.

Elevii care au absolvit liceul în 2025 fac parte din Generația „experiment” 2012-2025 – primii elevi care au făcut clasa pregătitoare, după cum a scris Edupedu.ro. Este vorba de cea mai mică generație de elevi ca număr de înscriși la școală, cu un parcurs școlar marcat de abandon, stagnare curriculară și lipsa de coerență a reformelor educaționale.

Aproximativ 7.300 dintre cei 25.710 candidați care au participat la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2025 au obținut medii peste 6, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării. Astfel, rata de promovare este de 28,4% – cea mai mică din 2019 încoace.

Aproape 23% dintre candidații care au picat examenul de Bacalaureat la sesiunea din iunie 2025 au reușit să promoveze în sesiunea de toamnă, potrivit informațiilor din dosarul de presă publicat de Ministerul Educației și Cercetării. Este cel mai mic număr de astfel de absolvenți de liceu din ultimii 5 ani – aproximativ 4.000 au reușit să obțină medii peste 6.

Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea august 2025:
Citește și:
Mai puțin de 4.000 de candidați care au picat Bacalaureatul în iulie 2025 au promovat examenul în sesiunea de toamnă – cel mai mic procent din ultimii 5 ani
Rata de promovare la BAC 2025, sesiunea de toamnă, este de doar 28,4% în anul cu cei mai puțini candidați înscriși. Este cea mai mică rată din ultimii 7 ani
Rezultate inițiale Bacalaureat de toamnă 2025 în București. Au fost înscriși peste 3.600 de candidați, doar 906 au promovat / 504 nu s-au prezentat, iar 3 au fost eliminați pentru tentativă de fraudă
Exit mobile version