Rolul evaluărilor din învățământul preuniversitar explicat pe înțelesul tuturor – cercetătorul Dacian Dolean

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Evaluarea elevilor din învățământul preuniversitar a revenit în atenția publicului o dată cu anunțarea modificărilor care vor fi făcute începând cu anul școlar 2022-2023. Reacțiile referitoare la aceste modificări sunt mixte, iar discuțiile din spațiul public indică o serie de confuzii pe marginea acestui subiect. De exemplu, când jurnaliștii au întrebat dacă evaluările standardizate de la începutul și de la finalul anului școlar vor fi convertite în note care vor fi trecute în catalog, d-l ministru Câmpeanu a evitat să ofere un răspuns , iar d-l Szekely a răspuns  că ”asta urmează să vedem”. Opiniile profesorilor și ale părinților referitoare la modificările propuse sunt împărțite. Unii dintre aceștia ridicând semne de întrebare legate de utilitatea testelor standardizate (”La ce ne trebuie atâtea evaluări?”) sau de validitatea lor (”Cum poți evalua corect niște competențe cu teste atât de rigide?”). Unii profesori se pot simți ofensați (”De ce îmi trebuie asemenea teste când știu eu cel mai bine de ce are nevoie elevul meu?”). Propunerile reprezentanților consiliului elevilor referitoare la diminuarea frecvenței notării și a eliminării tezelor ridică semne de întrebare în rândul profesorilor. De aceea, în această analiză am să încerc să clarific rolul evaluărilor din învățământul preuniversitar, care diferă în funcție de scopul pentru care sunt construite.

În primul rând, orice sistem de învățământ de calitate are evaluări inițiale. Acestea sunt administrate la începului anului școlar, cu scop diagnostic. Așa cum doctorul nu prescrie medicamente pacienților fără să îi consulte în prealabil, la fel nici profesorul nu ar trebui să înceapă să predea la începutul anului școlar înainte de a înțelege bine nevoile educaționale ale elevilor săi. Poate unii elevi știu deja ce urmează să li se predea (și atunci se vor plictisi și riscă să nu își atingă potențialul). Sau alți elevi sunt mult sub nivelul așteptat, și atunci profesorul trebuie să adapteze metodele, strategiile și conținutul lecțiilor pentru a-i putea ajuta să facă față cerințelor.

Evaluările inițiale ar trebui să fie corelate cu evaluările finale care ar trebui administrate la sfârșitul anului școlar. Din cauză că aceste evaluări se administrează după o perioadă mai lungă de predare (care însumează mai multe unități de studiu) se mai numesc sumative. Dacă evaluările inițiale și cele finale sunt corelate, ele nu se notează. Rolul acestor evaluări este de a măsura evoluția performanței elevilor față de anumite criterii (ex. învățarea regulilor ortografiei limbii române), și/sau de a clasifica elevii în funcție de performanța lor în comparație cu un eșantion reprezentativ la nivel național (ex. elevul este al 5-lea dintr-un grup de 100 de elevi). Mai precis, rolul lor este de a oferi o caracterizare a performanței elevului la un moment dat, dar și a evoluției acestuia. Acest lucru se poate face prin administrarea unui eșantion relevant și reprezentativ (dar limitat) de itemi, ceea ce înseamnă că rezultatele trebuie tratate cu precauție, din cauză că au reprezentativitate limitată (adică nu ne arată tot ce știe elevul). Aceste evaluări sunt orientative, deoarece iau ”temperatura” elevului la un moment dat, la anumite subiecte.

În plus, trebuie să avem în vedere că există mai mulți factori care afectează performanța elevului la teste, cum ar fi factori ce țin de elev (ex. dispoziția în ziua testării) sau de test (ex. felul în care răspund anumiți elevi la anumiți itemi). De aceea este foarte important să înțelegem că toate aceste teste au o marjă de eroare și nu există teste obiective, ci mai mult sau mai puțin subiective. Erorile de măsurare se pot observa chiar și atunci când se administrează unui elev același test în zile diferite. În mod normal, pentru a avea o percepție cât mai corectă a performanței elevului, se folosesc mai multe teste care măsoară același construct.

Referitor la dilema necesității externalizării acestor servicii: Aceste tipuri de evaluări standardizate e normal să fie externalizate pentru a permite profesorului, elevului și părinților să confrunte gradul de corectitudine a evaluării făcute la clasă. Dacă un elev are doar 10 pe linie, dar răspunde modest la evaluările standardizate, atunci probabil profesorul a fost prea indulgent. Și invers, dacă un elev are o performanță foarte bună la evaluările standardizate dar are note slabe în catalog (ex. a primit un 4 pentru că a comentat la ore), atunci evaluarea profesorului poate că este foarte subiectivă. Beneficiarii acestor externalizări a evaluării vor fi atât profesorii, cât și elevii și părinții acestora.  

Riscul externalizării administrării acestor teste îl reprezintă potențialul conflict de interese datorită mizei pe care o pot avea. De aceea este foarte important cum se organizează licitațiile pentru aceste servicii (așa cum organizezi licitații pentru construirea unui metrou sau a unei autostrăzi) și cum se abordează aspectele etice ale testării.

Decizia introducerii evaluărilor inițiale și finale este binevenită. Mi se pare impresionant faptul că această inițiativă a venit de la Consiliul Elevilor, și nu de la minister (ex. Centrul National de Politici și Evaluare în Educație), de la sindicate ale profesorilor din învățământul preuniversitar sau de la asociații ale profesorilor universitari (ex. Asociația Română de Cercetare în Educație). Însă decizia de administrare a  acestor teste nu înseamnă automat că ele își vor atinge scopul. Valoarea lor va depinde de mai mulți factori, cum ar fi calitatea lor, a ușurinței cu care se administrează, a utilității lor, a promptitudinii și ușurinței interpretării rezultatelor.

Pe lângă evaluările inițiale și finale, mai există evaluări de etapă. Aceste evaluări sunt intermediare (se administrează într-o perioadă de timp cuprinsă între evaluările inițiale și cele finale) și se notează. Rolul notelor (sau al calificativelor) este important din cel puțin 2 motive. În primul rând, chiar dacă nu ne place ideea, au rol de a motiva elevul să învețe. Chiar dacă am vrea ca toți elevii să învețe cu pasiune tot ce li se predă la școală, realitatea este foarte diferită, iar notele contribuie la motivarea extrinsecă a acestora. Faptul că unii elevi se simt stresați de către unii profesori din cauza notelor nu justifică eliminarea lor. Cel mult, se poate lua în discuție la nivel local organizarea unor cursuri de pregătire suplimentară a profesorilor care abuzează de note și nu le folosesc în mod corespunzător. Însă la fel se poate spune că unii elevi (poate mai puțin vocali) simt că notele bune pe care le primesc reprezintă o formă de apreciere pentru munca pe care au depus-o. În al doilea rând, notele transmit un mesaj simplu atât către elev, cât și către părinții acestora. Este o formă rapidă de comunicare a profesorului, iar propunerile Consiliului Elevilor de a diminua frecvența notării pe parcursul anului școlar vor aduce un deserviciu elevilor pe termen mediu și lung. Asta cu atât mai mult cu cât în România se notează foarte rar. În SUA, de exemplu, elevii primesc de obicei o notă pe săptămână, la fiecare materie de bază.

Evaluările de etapă măsoară performanța elevilor față de anumite criterii care corespund programei școlare și conținutului predat de profesor la clasă pe termen scurt (ex. extemporal/lucrare de control) sau mai lung (ex. teze). Atunci când ele evaluează o perioadă extinsă de timp și includ mai multe unități de învățare, ele pot fi considerate evaluări sumative. Astfel, tezele sunt evaluări sumative (chiar și cele care se dau la finalul unui semestru). Spre deosebire de evaluările inițiale și cele finale, evaluările de etapă sunt dezvoltate și administrate de către cadrele didactice, așa cum suntem toți obișnuiți. Indiferent că le numim teze sau altfel (ex. teste), avem nevoie de evaluări care să testeze performanța elevilor după o perioadă mai lungă de predare. Deci, eliminarea tezelor nu se justifică decât dacă această măsură este înlocuită cu altă formă de evaluare cu rol similar. Consiliul Elevilor are drepul să propună (și din nou, țin să precizez că apreciez inițiativele lor), însă specialiștii din Ministerul Educației au responsabilitatea să evalueze calitatea acestor propuneri și implicațiile lor. Dacă ești expert în științele educației, știi să distingi între o propunere bună și o propunere mai puțin fericită.

O formă aparte de evaluări de etapă o reprezintă evaluările formative. La fel ca în cazul extemporalelor și al tezelor, acestea sunt dezvoltate de obicei de profesori. Spre deosebire de extemporale și teze, evaluările formative nu sunt notate. Scopul lor este de auto-reglare a predării, de a-l ajuta pe profesor să revină peste un conținut care se pare că nu a fost însușit corespunzător de către elevi. Scopul lor este să ajute profesorul și elevul să răspundă la întrebarea ”Ce putem face să ne îmbunătățim performanța / să progresăm?” Profesorul și elevul sunt o echipă (știu, pentru mulți asta sună foarte ciudat), o echipă care lucrează împreună către atingerea unor scopuri stabilite anterior (pe baza informațiilor furnizate de evaluarea inițială).

Există o varietate mare de modalități prin care elevii pot fi evaluați formativ pe termen scurt (ex. răspunsuri orale spontane, bilețele ”de ieșire”, o lucrare de control neanunțată etc.), dar evaluările formative pot fi administrate și după o perioadă mai lungă de timp. În acest context, evaluările inițiale și finale, precum și cele de la finalul clasei a 2-a, a 4-a, și a 6-a au scop formativ.

E important de reținut că în pedagogia internațională se pune tot mai mult accentul pe dezvoltarea de instrumente de evaluare formativă standardizate, pentru a măsura progresul elevilor cu instrumente paralele pe anumite competențe. Din păcate în România suntem încă foarte departe de acest subiect, atât timp cât confundăm rolul tezelor cu cel al evaluărilor inițiale și finale, sau ne întrebăm dacă evaluările standardizate trebuie notate. Cu toate acestea, este de apreciat că se fac pași importanți în direcția potrivită iar miza cea mare va fi la toamnă, când vom vedea calitatea evaluărilor standardizate.

Despre autor:
Dacian Dolean / Foto: Arhiva personala

Dacian Dolean este psiholog educațional, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii. Are o experiență de peste 20 de ani ca profesor de învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar în România și în SUA. Activitatea sa din ultimii ani s-a axat pe cercetare în domeniul alfabetizării și pe activități de formare a profesorilor din învățământul primar din SUA.

În prezent, este afiliat Universității Babeș-Bolyai ca director al unui proiect de cercetare care urmărește dezvoltarea alfabetizării copiilor din România, finanțat de EEA Grants. De asemenea, este membru în comitetul editorial al publicației Journal of Literacy Research.

Photo © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Exit mobile version