România, țară care a adoptat anul trecut o strategie națională dedicată educației pentru mediu, bifează o serie de măsuri referitoare la susținerea formării competențelor în domeniu, dar are lipsuri considerabile, comparativ cu alte țări europene, în ceea ce privește acțiuni care să susțină obiectivele declarate, reiese dintr-un nou raport publicat de rețeaua europeană Eurydice.
- Analiza europeană, intitulată „Învățare pentru durabilitate în Europa: Clădirea competențelor și sprijin pentru profesori și a școli”, evaluează felul cum diversele țări de pe continent abordează educația de mediu și pentru dezvoltare durabilă și formarea profesorilor în acest domeniu. Raportul notează că toate sistemele de învățământ includ dezvoltarea durabilă în curriculum, iar competențele de acest fel sunt abordate trans-curricular în majoritatea statelor.
Există, însă, diferențe notabile nu doar în abordarea temelor de acest fel în școli, ci și în ceea ce privește sprijinul acordat la nivel de sistem școlilor și profesorilor, pentru a-i putea să-i ajute pe elevi să obțină competențele necesare. Care este în acest context, comparativ cu alte țări europene, situația României, în cazul căreia Raportul notează că a adoptat, anul trecut, o strategie națională pentru educația de mediu?
România – despre care Raportul consemnează sumar că pregătește o serie de acțiuni, de acum încolo, în baza Strategiei naționale adoptate anul trecut – figurează în rândul țărilor în care dezvoltarea durabilă nu este un obiectiv general de educație, ci figurează doar ca temă trans-curriculară. Modelul românesc este comun în sud-estul și centrul Europei, pe când în sud, vest și nord sistemele de educație stabilesc dezvoltarea durabilă nu doar ca temă, ci și ca obiectiv educațional.
Iar România este menționată ca una dintre puținele țări – alături de Albania și Olanda – unde curriculumul nu include exemple pentru dezvoltarea competențelor de gândire a sistemelor, adică elevii nu sunt învățați să gândească prin prisma legăturilor care există între diverse domenii (de mediu, social, economic, cultural) și contexte (local, național, global).
În același timp, tema dezvoltării durabile, abordată în cadrul general de competențe în formarea profesorilor în mai multe țări vest-europene, dar și în Turcia, Ungaria sau țări din nordul Europei nu este inclusă în standardele profesionale sau în cadrul de competențe al profesorilor din România. Aceeași situație este întâlnită în majoritatea țărillor din sudul și estul continentului.
Dar, în timp ce multe dintre aceste țări au, totuși, incluse obiective de învățare legate de dezvoltarea durabilă în ghidurile și reglementările pentru programele de formare inițială a profesorilor de școală primară și învățământ secundar, România figurează în raportul european cu niciun astfel de obiectiv.
- Cele luate în calcul sunt: concepte-cheie despre ecosisteme, înțelegerea interdependenței între natură și sistemele socio-economice și politice, analiza critică a conceptelor și valorilor de dezvoltare durabilă, evaluarea responsabilității de grup, dezvoltarea de parteneriate pentru a-i sprijini pe elevi să se apropie de natură.
Lipsa acestui tip de obiective în formarea inițială a profesorilor este răspândită, dar nu majoritară la nivel UE, fiind specifică mai degrabă țărilor din sud (Cipru, Grecia, Malta, Portugalia) și celor din nord (Letonia, Estonia, Finlanda).
De asemenea, pe lângă Olanda, care nu oferă educația pentru dezvoltare durabilă în oferta de dezvoltare profesională continuă pentru profesori, România este, alături de Germania, țara cu cele mai puține astfel de reglementări – 1 din 4 luate în calcul în analiza Eurydice.
- România bifează, în acest caz, doar „metodologiile inovatoare” pentru furnizarea de educație pentru dezvoltare durabilă. Nu raportează oportunități pentru formarea profesorilor în ceea ce privește înțelegerea temelor, conceptelor și valorilor în domeniu, predarea interdisciplinară, dezvoltarea de parteneriate pentru apropierea elevilor de natură și comunitate.
În același timp, în timp ce majoritatea țărilor europene raportează cel puțin trei din șase măsuri de sprijin pentru profesori în furnizarea de educație pentru dezvoltare durabilă, România se numără printre țările cu cele mai puține astfel de măsuri – doar două. Este vorba despre materiale de predare și rețele de dedicate pentru practici de dezvoltare durabilă. Țara nu raportează, în acest caz, unități de expertiză pentru sprijinirea profesorilor, centre educaționale de profil, coordonatori școlari sau alte entități la nivel de școală, nici scheme de mentorat, așa cum sunt raportate în alte țări europene.
Totodată, sistemul românesc de educație nu beneficiază de ghiduri și sprijin la nivel de unități de învățământ, pentru dezvoltarea unor abordări unitare, la nivelul întregii școli, în ceea ce privește educația pentru dezvoltare durabilă.
Această lipsă de sprijin la nivel de școală încadrează România într-un grup restrâns de state sud-est europene (Grecia, majoritatea statelor foste iugoslave, Albania) și câteva țări vest- și nord-europene (Olanda, Norvegia, Letonia).