România, țară care a adoptat anul trecut o strategie națională dedicată educației pentru mediu, bifează o serie de măsuri referitoare la susținerea formării competențelor în domeniu, dar are lipsuri considerabile,…
Doar patru universități românești au raportat strategii distincte pentru dezvoltare durabilă și tot patru spun că elaborează rapoarte pentru a vedea cum sunt respectate măsurile asumate, arată o „Analiză privind…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România solicită o serie de măsuri și reglementări pentru a „crește gradul de sustenabilitate a instituțiilor de învățământ superior” din România, printr-o petiție anunțată…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București se numără printre primele 500 de universități ale lumii, din cele aproape 1.400 luate în considerare, în ultima ediție a clasamentului QS…
Samsung România dă startul celei de-a treia ediții a competiției Solve for Tomorrow pentru tineri inovatori. Competiția se va desfășura în perioada septembrie 2023 – februarie 2024. Tinerii se pot…
Unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să desemneze un responsabil de mediu, adică un profesor care să se ocupe cu promovarea principiilor dezvoltării durabile, potrivit unei note trimise de Ministerul…
Facultatea de Știința și Ingineria Mediului din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va avea, de anul viitor, o Catedră UNESCO în domeniul Schimbărilor Climatice și Dezvoltării Durabile, anunță instituția de…
În alte sisteme de educație din Europa s-a depășit etapa educației pentru mediu – care există deja și în școala românească – și s-a trecut la educația pentru dezvoltare durabilă,…
Comisia Europeană a publicat, la sfârșitul săptămânii trecute, o propunere de Recomandare a Consiliului privind învățarea în sprijinul durabilității mediului, măsură ce are drept scop să sprijine statele membre și…
Mihaela Popa, fost secretar de stat în Ministerul Educației, a intrat în boardul filialei din Iași a Camerei de Comerț Româno-Americane, scrie Ziarul de Iași. Fost secretar de stat în…
Interesul internațional pentru predarea în școli a temelor legate de schimbările climatice se extinde, după precedentele stabilite în ultimele luni de Italia și Noua Zeelandă. Săptămâna trecută, un grup de…
Organizația Națiunilor Unite, prin UNESCO, a trasat câteva linii majore spre care să se îndrepte toate țările. Se numesc, pompos, ”Obiective de Dezvoltare Durabilă”. Toate au fost puse într-o strategie…