Tentativa de crimă dintr-un colegiu bucureștean și agresiunea sexuală dintr-o școală prahoveană sunt cele două evenimente șocante încasate de școala din România, săptămâna aceasta. Agresiuni care au provocat un val de dezbateri despre siguranța profesorilor și, mai ales, despre modul în care își pot exercita autoritatea. Cele două lovituri au zguduit sistemul de educație, dar discuțiile pe care le-au generat ne arată că sunt realități deloc de neînchipuit în societatea cu cele mai proaste rezultate școlare din UE. O țară care își plătește profesorul debutant cu un salariu net de 2.400 de lei, care a închis în pandemie școlile mai mult decât aproape orice alt stat european. În fine, o țară unde ministrul Educației se ascunde când profesorii sunt puși, la propriu, în pericol fizic.
Dar ce reacție am fi putut aștepta de la ministrul care amnistiază plagiatorii prin propria lege, care protejează rectorii cu 12 ani de șefie și înșurubează politicul atât de bine în școli, încât „ne vom trezi cu stegulețe și condiționalități europene privind educația” dacă ea trece în forma Deca?
După ce a anunțat profesorii, părinții și elevii că a gândit o lege pentru întreaga societate, Ligia Deca a dispărut exact atunci când profesorii au intrat în cel mai negru con de frică pe care l-au cunoscut vreodată. Mărturii ale profesorilor amenințați cu cuțitele de elevi, în clase, strigăte de ajutor ale cadrelor didactice care spun că fiecare schimbare a legilor și a regulilor, fiecare instrument de autoritate tăiat i-a transformat în ciuca bătăilor de joc ale familiilor, replicile acide ale părinților care le transmit zilele astea victimelor: „dar și voi sunteți de vină” – toate se lovesc ca de un zid de ușile Ministerului Educației, înăuntrul căruia pare că domnește autoritatea unui robot.
Mesajele emise de Ligia Deca după cele două atrocități? „Ministerul Educației a demarat discuții”. „Vom continua să monitorizăm acțiunile întreprinse la nivelul unității școlare”. Vă amintiți replica șefului său de la Cotroceni, cel căruia i-a fost consilieră pe educație și la ordinul căruia a creat legile educației: „Urmăresc cu atenție și, recunosc, cu un pic de îngrijorare”? Pare că Deca a învățat în cei 8 ani de lucru la Cotroceni nu doar lentoarea reacțiilor, dar și modul de gândire. Cât timp sunt „doar” două cazuri de profesori maltratați de elevi, de ce să ne batem capul să găsim soluții?
Din informările de presă emise de Ministerul Educației după cazurile de la Colegiul Creangă din București și de la școala din comuna Brebu, Prahova, reiese că Ligia Deca a căutat soluții doar la poliție și la adopții. Nicio vorbă n-a suflat ministrul despre mecanismele aplicate de statele cu cele mai bune rezultate la PISA în gestionarea conflictelor din școli, deși cel puțin teoretic ar trebui să fie în permanent contact cu experții OCDE în educație, în dosarul aderării României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Oare sub mandatul Ligiei Deca, va îndeplini România obiectivele de transparentizare și funcționare necesare pentru aderare sau ne vom trezi cu un dosar la fel de stufos și la fel de lacunar precum legile care îi poartă numele? Ar fi o performanță ca moștenirea Ligiei Deca în educație să fie o lege care să ne atragă stegulețe de la UE și un dosar de respingere pe OECD.
Nicio vorbă n-a spus ministrul Deca despre redeschiderea discuțiilor pe paragrafele din propria lege care definesc statutul cadrului didactic, despre gândirea unor proceduri concrete funcționale în școli pe model extern, despre degrevarea profesorului de numeroasele sarcini care nu au nicio legătură cu predarea. Pe lângă predarea curriculumului într-un timp încă și mai scurt decât în anii trecuți, când eram în top 3 țări europene cu cele mai puține zile de școală (încă și mai scurt pentru că o săptămână de predare a fost tăiată de anul acesta de președintele Iohannis și transferată fără menajamente unei noi săptămâni în care este interzisă predarea clasică – „Săptămâna verde”), profesorul singur trebuie să decidă ce activități extracurriculare face cu elevii în cele două săptămâni ”Școala altfel” și Verde, tot el este obligat să construiască un „parteneriat cu familia” elevului și să asigure, singur, disciplina în clasă. Fără ajutor obligatoriu și procedural asigurat de unul dintre directori ca să poată lua măsuri rapide, cum ar fi scoaterea imediată din clasă a elevilor indisciplinați, contactarea psihologului școlar zonal, chemarea părinților la școală și în cele din urmă exmatricularea pentru câteva zile a celor cu abateri repetate, așa cum se întâmplă în școli din alte state.
Sigur că putem argumenta că cele două cazuri sunt izolate. Că este vorba despre elevi atipici, despre condiții excepționale. Însă proporția reacțiilor profesorilor și ale părinților la grozăvia celor două atentate la siguranța școlii ne arată cu totul altceva: indisciplina în clase tinde să devină normă. Rebeliunea în fața cadrelor didactice se generalizează, într-o țară ai căror conducători de mai bine de 10 ani tratează educația doar ca pe-un bilet ieftin spre o poziție din care pot fura mai mult sau pot influența mai mult.
Ce a săpat masiv autoritatea profesorilor? Modificarea în peste 100 de puncte a legii educației din 2011 și până acum, ceea ce produce și astăzi degringoladă la nivelul profesorilor și elevilor, închiderea masivă a școlilor în pandemie, anunțată mereu de la Cotroceni – în răspăr cu deschiderea aplicată de majoritatea statelor europene, interdicția temporară de a lăsa corigenți, lipsa oricărei măsuri care să fie aplicate în locul exmatriculării elevilor indisciplinați, atunci când posibilitatea acesteia a fost eliminată, declarațiile publice și răzgândirile cu privire la eliminarea notelor la anumite discipline și introducerea de calificative, anularea peste noapte a obligativității tezelor, eliminarea mediilor primului semestru (care a dispărut total, pentru a fi înlocuit cu „module”). Lipsa de predictibilitate a afectat în primul rând autoritatea, profesorul care s-a văzut ani de zile obligat să citească presa pentru a fi la curent cu modul în care trebuie să facă educație a doua zi. Iar toate aceste modificări și lovituri le-a primit cadrul didactic în prime time, în văzul tuturor părinților și al elevilor.
Tot în prime time – tardiv, după multe ore de liniște absolută – și-a transmis mesajele și Ligia Deca, în ambele cazuri de abuz de săptămâna aceasta. A făcut-o ca să-i audă sforăielile cât mai multă lume, în scop de PR, pe modelul „am zis și eu ceva în lipsă de altceva”, nicidecum cu scopul de a oferi soluții sau de a anunța măsuri concrete.