Un premier PNL acuzat de plagiat care a distrus instituții ca să scape de analiza doctoratului său și-un președinte PSD exmatriculat de la doctorat se uită înmărmuriți de 3 zile la protestul profesorilor și nu înțeleg nimic. Nu înțeleg că societatea îi susține. Nu înțeleg de ce „să dea” mai mult de 2.400 de lei unui profesor tânăr intrat în școală? Nu înțeleg că protestul de astăzi nu este doar al salariilor, ci este un strigăt de disperare pentru tot ceea ce profesorii trăiesc deja de ani de zile în propriile clase, în fața unor comportamente și-a unui limbaj tot mai problematice. Nu înțeleg că părinții, pentru prima dată, intuiesc perfect de ce au explodat cancelariile; și vor, la fel ca profesorii buni, ca mentorii adevărați din școli să fie majoritari. Un premier-xerox și-un exmatriculat au reușit să obțină de la capabilii lor consilieri, după 3 zile de grevă, „decât” următoarea soluție:
- învrăjbirea părinților (elevilor) și a profesorilor. Fără să vadă că, paradoxal, protestul de astăzi este singurul care-i unește și care scoate la suprafața organizațiile sulfuroase controlate politic din mediul educației.
O țară-ntreagă vede cum Ciucă se comportă de trei zile precum corigentul care-a aflat în ultimele secunde înainte de clopoțel că nu a scăpat de școală, ci că toată vara va trebui să învețe, ca să nu rămână repetent. De trei zile, premierul României le transmite profesorilor, la negocieri, același mesaj: ce moment prost să ieșiți în grevă, fix când trebuia să nu mai fiu eu premier! Ciolacu nu mai vrea mandatul de la mine! Și eu, care eram atât de pregătit să scap! Ah, planurile mele! Bietele mele planuri politice! Invitând, cu fiecare întâlnire cu sindicatele din educație, la milă și cerându-le profesorilor să-și rezolve singuri și ecuația asta. Incapabil să-și negocieze până la ora asta măcar funcția sa în viitorul executiv condus de PSD, Ciucă nici nu se gândește că ar putea obține de la propriii miniștri lefuri mai mari pentru profesori.
Ce nu poate înțelege premierul, după 1 an și jumătate de mandat, este că nu le poți spune profesorilor că cererile lor sunt legitime și în același timp să nu dai curs niciuneia.
Marele acuzat de plagiat care conduce Palatul Victoria nu poate vedea cu ochii lui că astăzi enorm de mulți profesori protestează nu pentru ei înșiși, ci pentru calitatea cancelariilor. Pentru ca elevii să aibă și peste 10 ani cu adevărat de la cine învăța să fie cei mai buni. Pentru ca generațiile următoare de copii să aibă cu adevărat parte de mentori.
Cine alege, pe 2.400 de lei, o carieră în școlile în care profesorii de fizică și chimie au devenit o pasăre rară? Câți absolvenți performanți ai facultăților de informatică, de limbi străine, de educație fizică credeți că își mai îndreaptă pașii la primul job într-o școală, nu doar pe un astfel de salariu, ci și într-un climat al violențelor crescute în mediul școlar? Răspunsul este public, iar calitatea cancelariilor se vede la fiecare testare PISA. Vorbiți cu profesorii pe care îi respectați și întrebați-i cât de singuri se simt în cancelarii? Uitați-vă apoi, în școlile propriilor copii, cine sunt majoritatea spărgătorilor de grevă? Profesorii buni, cei pe care îi vreți la clasa copilului? Sau cei de care fugiți, unii susținuți politic și alții ușor de manipulat de mesajele toxice și amenințătoare venite de la Ministerul Educației?
Inutil să mai vorbim despre fantomaticul ministru al Educației, care în plină grevă a peste 200.000 din proprii angajați se bucură din plin că este chemată să vorbească în calitatea de ministră la o gală a cercetării, alături de șeful care nu vrea să dea curs solicitărilor propriilor angajați. Un ministru care spune explicit că susține profesorii, dar care continuă să-și susțină și guvernul care nu-i susține pe profesori și care a acceptat încă de la preluarea mandatului cel mai mic buget din istoria recentă pentru Ministerul pe care îl conduce. Un ministru care în întâlniri afirmă că le ține partea profesorilor, pentru ca prin fiecare faptă a sa să dovedească contrariul: prezența pe același scaun în executivul Ciucă, planurile de-a rămâne înșurubată pe funcție pe toată durata mandatului președintelui Iohannis și actele emise de Ministerul pe care îl conduce. Rar o ticăloșie mai mare urcată în această funcție!
Iar buba de puroi pe care profesorii o sparg prin prima grevă din istoria ultimilor 18 ani nu sunt doar salariile. Ci comportamentul problematic al elevilor de astăzi. Sigur că salariile sunt o problemă. Și nu una insignifiantă, având în vedere creșterea inflației și nivelul de 2.400 de lei al plății unui profesor debutant. Creșterea salariilor trebuie însoțită, însă, de un sistem masiv de protecție a profesorului.
Aplicarea unei proceduri naționale care să-l ajute pe profesorul de la catedră în responsabilitatea menținerii disciplinei în clasă.
Angajarea și introducerea urgente în clase a profesorilor de sprijin / shadow / consilieri care să realizeze în mod real integrarea în școlile de masă a elevilor cu Cerințe Educaționale Speciale (CES).
Eliminată din responsabilitatea profesorilor sarcina de a crea și aplica și săptămânile de activități extrașcolare. Cum îi ceri aceluiași profesor să și predea impecabil curriculumul clasic, să și găsească activități extra-curriculare și tot el să le și aplice, timp de 2 săptămâni, fără nicio resursă financiară și logistică? De ce le cerem în preuniversitar cadrelor didactice să fie și profesori, dar și seminariști, în același timp? Și dacă profesorul de la fiecare disciplină știe cum să prezinte informația și altfel, nu o face el oricum atunci când predă conținutul respectiv? Așteaptă luni de zile să vină săptămânile Altfel și Verde ca să le spună copiilor: acum să vă lămuresc și prin joacă informația X pe care v-am predat-o când a început școala?
Interdicția ca Parlamentul să mai poată introduce noi zile libere în învățământ: reglementarea ca sarcină exclusivă a Ministerului Educației a responsabilității de a analiza numărul de zile de școală pe an necesar pentru ca elevii să-și însușească curriculumul național și de a-l aplica, fără drept de veto din partea unei alte instituții a statului sau de business.
O altă problemă acută și foarte veche, care nu interesează pe nimeni din conducerea țării, este burnoutul la profesori. Acum este obligatorie introducerea prin lege a unui mecanism prin care profesorii care sunt în burnout sau care se simt aproape de uzură să poată să ocupe temporar sau definitiv un alt rol, în școală: gestionari de proiecte, de activități extra-curriculare, de relația cu mediul de afaceri din zonă și posibil de atrageri de sponsorizări, de upgradarea conținutului bibliotecar, de furnizor de cursuri exclusiv pentru excelență sau pentru remedial, în aceeași școală. În aproape nicio companie un angajat nu mai face, așa cum se întâmplă în școli, exclusiv aceeași muncă de când are 22 de ani și se angajează și până împlinește 63-65 ani, adică pe tot traseul carierei sale profesionale până la pensie. Într-o meserie care implică o uzură psihică de o asemenea amploare ca educația, și este cazul profesorilor din întreaga lume, angajaților nu li se prezintă nicio alternativă, atunci când toată lumea vede că au ajuns la o limită la care profesia nu le mai face bine lor înșiși.
Îi condamnăm să-și facă rău și apoi să le facă rău copiilor, fără a le prevedea nicio rută alternativă, prin lege. Alta decât a deveni director, inspector, funcții care necesită înscriere în partide și pârghii vasale politicului și care este în prezent singura „soluție” într-o țară unde bolile sistemice, netratate de decenii, sunt rezolvate cum se întâmplă zilele acestea cu guvernanții: așteptând să fie salvați de clopoțelul schimbării la guvernare, fie și printr-o „rotativă” plagiator-exmatriculat.
Prea puțin din toate soluțiile de mai sus se regăsește în legea atât de dorită de președintele profesor Iohannis, care după 9 ani de mandat și-a trecut legea prin Parlament exact în ziua în care peste 200.000 de angajați din educație au început cea mai mare grevă din ultimii 18 ani. Nici președintele nu pare să înțeleagă, însă, prea multe din protestul unei bresle pe care el însuși a părăsit-o cu ambiții politice acum 23 de ani, dar blocând școala să angajeze alt profesor pe postul pe care l-a părăsit. Un calcul cinic, aplicat strict în interes personal și fără nicio grijă pentru binele școlii și al copiilor. Săraca țară condusă de proști.