Premierul Ciucă, mesaj către elevii de clasa a VIII-a și a XII-a: Înțelegem impactul unor eventuale întârzieri ale examenelor și facem tot posibilul ca ele să nu aibă loc / Guvernul repetă aceeași “ofertă” pentru profesori de 3 zile, chiar dacă aceștia au respins-o categoric și au ieșit masiv în stradă

22.481 de vizualizări
Foto: Guvernul României
Premierul Ciucă le-a transmis elevilor care susțin examenele de Evaluare Națională și BAC în această vară că “face tot posibilul ca eventuale întârzieri ale examenelor să nu aibă loc”. Guvernul repetă aceeași “ofertă” pentru profesori de 3 zile, pe care aceștia o refuză. Reacția premierului vine în contextul în care vineri Consiliul Național al Elevilor a transmis o scrisoare deschisă premierului în care a anunțat că elevii îi susțin pe profesori și își doresc ca demersul lor să se finalizeze prin concretizarea revendicărilor acestora. Nicolae Ciucă a spus din nou că “educaţia este prioritatea numărul 1 a programului de guvernare”.
  • Expresia “prioritatea numărul 1” este considerată un clișeu lingvistic, potrivit lingviștilor consultați de Edupedu.ro.

Premierul Nicolae Ciucă a transmis o scrisoare prin care răspunde Consiliului Naţional al Elevilor și în care a făcut un apel la cadrele didactice să suspende acţiunile de protest, pentru a derula activităţile esenţiale de final de an şcolar. Premierul subliniază că “va face tot posibilul să nu existe întârzieri privind susţinerea examenelor de către elevii din anii terminali”. “Înţelegem impactul unor eventuale întârzieri şi facem tot posibilul ca ele să nu aibă loc”, a adăugat Ciucă.

“Orice revendicare nu poate şi nu trebuie să aibă ca efect blocarea parcursului şcolar al elevilor şi aceasta este prioritatea pe care fiecare dintre noi trebuie să o înţeleagă şi la a cărei rezolvare nu se poate ajunge decât prin dialog, raţiune şi consecvenţă în decizii. De asemenea, facem un apel la cadrele didactice să suspende acţiunile de protest, pentru a derula activităţile esenţiale de final de an şcolar. Sunt convins că nici domniile lor nu îşi doresc să vadă că munca lor rămâne fără finalitate şi elevii pe care i-au îndrumat atâţia ani vor avea parcursul educaţional blocat. Viitorul elevilor este, acum, în mâinile fiecăruia dintre noi, cei care prin dialog suntem datori să depăşim de îndată acest moment şi să oferim copiilor accesul neîngrădit la educaţie”, a mai transmis premierul.

Acesta a adus din nou aminte de momentul ales de sindicate pentru a face grevă (n. red. în prima zi a negocierilor, Ciucă spunea că e cel mai prost moment pentru grevă generală, când se schimbă un guvern cu altul, pentru că ar conduce la instabilitate).

“Dragi elevi, Coaliţia legislativă şi guvernamentală, Guvernul României şi toate instituţiile cu atribuţii în domeniul salarizării şi al educaţiei înţeleg importanţa procesului educaţional, pentru susţinerea şi finanţarea căruia continuăm să mărim resursele financiare necesare. Ca Prim-ministru, aşa cum am avut ocazia să vă transmit în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii părinţilor şi elevilor, am angajat încă de la preluarea mandatului dialogul cu liderii sindicali din educaţie, cu ajutorul cărora am reuşit, în ultimul an şi jumătate, să facem progrese importante atât în majorarea veniturilor dascălilor, precum şi în creşterea finanţărilor necesare Educaţiei.

Momentul ales de liderii sindicatelor din învăţământ şi declanşarea grevei ne determină, la nivelul Executivului şi al coaliţiei legislative şi guvernamentale, să împărtăşim preocupările voastre, ale elevilor, dar şi ale părinţilor, privind acest blocaj. Cei mai afectaţi sunt, în acest moment, elevii din clasa a VIII-a şi cei care se pregătesc pentru Bacalaureat, al căror viitor depinde şi de un calendar predictibil al examenelor planificate în următoarea perioadă’, a adăugat prim ministrul”, spune premierul.

Nicolae Ciucă a mai transmis că “educaţia este prioritatea numărul 1 a programului de guvernare” (n. red. expresia „prioritatea numărul 1” este considerată un cliseu lingvistic, potrivit lingviștilor consultați de Edupedu.ro) şi că apreciază susţinerea elevilor faţă de cadrele didactice, ceea ce confirmă, încă o dată, că dascălii din România se bucură de respectul elevilor”.

Premierul a menţionat că Guvernul doreşte întărirea respectului şi aprecierea faţă de munca pe care o depune, zilnic, fiecare cadru didactic din ţară.

“De aceea, aşa cum am mai menţionat, atât eu, în numele Guvernului pe care îl conduc, cât şi colegii mei din aparatul executiv, dar şi cei din Coaliţie, ne vom asigura că munca unui cadru didactic va fi apreciată din toate punctele de vedere, inclusiv financiar. Ştiu că educaţia unui copil este de nepreţuit şi împreună vom face tot posibilul ca fiecare cadru didactic din ţară să simtă că dedicarea de la clasă este respectată“, a mai arătat premierul.

Informații de context

Deși au fost mai multe runde de negocieri, la ultimele două premierul nu a participat și l-a trimis în locul său pe secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu. Acesta a prezentat o ofertă pe care sindicatele au refuzat-o chiar din prima zi: vouchere pentru cariera didactică în valoare de 2500 de lei, ce vor fi acordate în 2 tranșe, una în luna iunie anul acesta și a doua în octombrie, în loc de majorarea salariilor.

Sindicatele au refuzat oferta și au anunțat că va continua greva, iar marți, 30 iunie va fi un nou marș de amploare în București, de data aceasta de la Guvern spre Cotroceni. Proteste au fost și în alte orașe vineri, ca răspuns la oferta Guvernului: în Bacău, Botoșani, Timișoara, Lugoj, Caraș-Severin, Suceava, Sibiu, Arad. 

Sindicatele au respins oferta și au cerut o creștere cu 25% a tuturor salariilor din Educație. Ca răspuns, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a spus că: „Nu suntem la piață și, ca atare, nu operăm cu oferte, nici măcar la mall“.

Într-o schimbare de poziție, Consiliul Naţional al Elevilor a solicitat, vineri, 26 mai, într-o scrisoare deschisă, premierului Nicolae Ciucă urgentarea demersurilor de soluţionare a revendicărilor cadrelor didactice pentru a susţine, pe termen lung, „un act educaţional de calitate”, iar pe termen scurt, încheierea în condiţii optime a anului şcolar în curs.

Citește și:
Ministerul Educației lasă neschimbat calendarul înscrierilor la BAC 2023 în plină grevă generală și pasează responsabilitatea acelor directori de școli “care pot asigura resursa umană” / Înscrierile încep luni, 29 mai
Consiliul Național al Elevilor, schimbare de poziție: Susținem profesorii și ne dorim ca demersul lor să se finalizeze prin concretizarea revendicărilor acestora – scrisoare deschisă către premierul Ciucă
BREAKING „Nu suntem la piață și, ca atare, nu operăm cu oferte, nici măcar la mall“, spune Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre noile solicitări ale sindicatelor, în timp ce anunță că Executivul va aproba ceea ce le-a oferit acum două zile și profesorii au refuzat: bani de cărți și prime, în loc de majorări ale salariilor
BREAKING Oferta Guvernului după întâlnirea cu sindicatele din educație: Nicio majorare salarială, ci un card pentru cadrele didactice și auxiliare cu 1.000 de lei în luna iunie și 1.500 în octombrie / Marian Neacșu, singurul condamnat penal din echipa de negocieri cu profesorii a premierului: Condiționalitățile impuse de PNRR nu permit nicio majorare de salarii
BREAKING Sindicatele din educație anunță pentru marți un nou marș, de la Guvern spre Palatul Cotroceni, de la ora 11:00. Până atunci, greva profesorilor continuă – spune FSLI

43 comments
  1. Adevărații dascăli trebuie remunerați pe măsură, cei care se dedica activității și au rezultate pe măsură. Nu toți idioții care se vor profesori și nu reușesc să ia examenul de titularizare sau iau note de 2 și 3 dar totuși rămân suplinitori. Poate și tu ești unul dintre acei superficiali și atunci cei ca tine și alți la fel ar trebui sa fiți sterilizați. Sa se poată vindeca sistemul de învățământ din Romania, nu de altele ci pentru viitorul copiilor acestei țări.

  2. Guvernanții , nu vor să fie mai deștepți copilasii decat ei. Ar trebui să fie testați la câteva luni pt.a se vedea dacă pot juca normal.

  3. Nu cedati la nimic ce nu este in revendicari! Fiti cu capul pe umeri! Amintiti-va pt.ce ati semnat de greva!

  4. când văd ce scrieți pe aici,îmi vine să și rad/plâng. jumătate din profesorii de fac grevă, habar nu au pe ce lume traiesc și habar nu au de ce strigă prin București : “noi de-aici nu plecam, nu plecăm acasă” (după cum i-am auzit scandând, fără să înțeleagă, că asta e scandare de cârciumă, de bețivi, nicidecum de profesori), iar cealaltă jumătate striga la comanda, după ce le-au făcut șmenarii cu ochiul. până și cap de tanc, generalul ciuca, înțelege că e nasoala pentru elevii cu ani terminali, numai oligofrenii de v-au trimis să scandati, nu înțeleg. profesori sunteți doar cu diploma, asta daca nu cumva cu vreo diploma de modul pedagogic….
    nu înțelegeți ce presupune stresul pentru elevi, studenți, părinți ,bunici și pisici.
    sper sa va bage ăștia pe carduri fix după cum scandati.
    va tot văitați că de 30 de ani nimic nu s-ar întâmplat…cu siguranță, daca va baga ăștia 10000 de lei în plus, pe luna, aceeași atitudine și aceași profesori, cu minim la titularizare, dar cu buzunarul mai plin și nimic nu se va schimba….pentru că trei sferturi din profesori stau prost, ei însăși, la capitolul educație.
    vorba aia: “atât te duce capul, atâta faci”.
    pe de altă parte, cei ce râvniți la salariile glovo-istilor, operatorilor PC sau buldozeriști ( că așa tot justificați grevă, că vezi doamne câștigă glovo mai bine că un profesor), sunteți LIBERI să luați o trotineta, un calculator sau un buldozer și să vă reprofilați….
    spor la treabă și la bani veniți din excavat șanțuri!
    PS: bafta in concediul pe care îl veți avea, cel de om normal, de 21 de zile…vedeți și voi ce faceți cu el, cum îl împărțiți și voi, între paste, vacanta de vara și vacanta de Crăciun, ca sa puteți să ciocniți un ou, mâncați o pasca, ori să-i spuneți vreo poezie lui Moș Gerilă!

    1. Cât de prostalău poți fi, dacă n-ai înțeles nimic din greva profesorilor !… învață undeva, să scrii corect în limba română, agramatule, poate vei pricepe măcar 10% din ce se-ntâmplă în jurul tău, și-abia apoi, “esprimă-te” !…

    2. Bau Bau, de ce ești frustrat? Dacă nu ai o viata prea buna, e timpul sa vorbești cu un psiholog. Nu-ti descarca frustrările și nemulțumirile pe care le ai fata de profesori. Acești profesori te-au educat ca sa-ti câștigi pâinea. Cred ca ceva nu a mers prea bine cu tine…

    3. ^Aici oameni buni puteti vedea cel mai prost animal, romanul cu o parere.
      Motivul pentru care sustinem greva profesorilor este ca sa produca competite. Ce inseamna asta? Inseamna ca daca marim salariul profesorilor inevitabil vor veni tineri cu facultatea luata, dornici sa predea o noua generatie de copii. Tineri care, dupa cum ai spus si tu, s-ar duce catre alte domenii(santierist, livrator de pizza, spalat babe in Italia etc.), chiar si cu facultatea luata.
      Inteleg ca drept elev care are examen sau bacalaureat, te-ai putea simti lezat de aceasta amanare, dar de profesorii care traiesc in subzistenta, fortati sa faca naveta de catre stat nu te intereseazsa? Sunt sigur ca ai avut macar un profesor pe care l-ai apreciat sau poate chiar considerat un idol, nu ti-ai fi dorit ca acel profesor sa nu traiasca cu teama zilei de maine?
      PS: Daca chiar nu te-am convins, macar injura pe cei care au facut sistemul asta asa cum este(ministrii, presedintii, etc.) nu pe profesori. Pestele de la cap se impute!

    4. Bau Bau sper sa fii castrat, că la așa minte sigur dai naștere unora ca tine. Nu de alta, dar cu de-alde tine se perpetuă clasa politică. Mare frustrare se desprinde din prostiile-ți etalate.

      1. Nu trebuie luat in .seama, a avut probleme cu studiile, e frustrat ca nu a reusit in viata si sta sclav la straini

    5. Hai sa-ti raspund asa, punctual:
      – stim foarte bine în ce lume traim, una nasoala în care diversi indivizi ca tine scriu pe la toate colturile
      – “scandarea” de care zici s-a scandat prima data în Piața Universitatii si crede- mă ca oamenii aia de strigau asa nu erau la vreo carciuma, ci încercau sa apere niste drepturi, asa cum încercam si noi acum, dar tu probabil ca pe atunci înca nu stiai de la care capat se apuca lingura
      – stim ce înseamna stresul pentru elevi, parint… ..si noi suntem parinti, avem copii la scoala, multi chiar în cls a 8-a sau a 12-a (ce zici de asta?)
      – stiu ca dupa mintea unora ca tine suntem liberi sa ne cautam altceva de munca, sa ne luam o trotineta… dar, ghici ce?, noi, spre deosebire de aia care fug cu mancarea altora în spate, am facut niste ani multi de scoala…. si, chiar daca nu-ti vine sa crezi, iubim profesia pe care ne-am ales-o
      – tot un concediu de om normal avem si noi, stai linistit, dupa ce copiii vostri si ai nostri termina anul, mai sunt multe lucruri de facut: examene ,care sa stii ca nu se corecteaza singure, corigente, rapoarte, totularizari, etc…, etc….
      Si, nu te supara, pune naibii mana pe o carte de gramatica daca ții morțiș sa postezi comentarii, altfel e de toata jena!

  5. Ne am saturat de 32 de ani de hoți și corupți ca voi și ca toți acoliții și aghiotantii voștri,care doar ați furat și ați mințit .Sunteți aceeași personaje la putere de 32 de ani și aveti nesimțirea când vorbiți că nu știți de ce nu sunt bani Din cauza voastră hoți și trădători de tară.Trebuie sa se umple paharul ,haideți toți în strada, ,sa recuperăm Romania confiscată de hoții ăștia.Jos polticienii corupti și hoți !

  6. Oameni buni, stimați profesori, sunteți nerealiști, vă purtați cu mănuși. Nu uitați că aveți în față guvernanți fără școală, care și-au cumpărat diplome pe la privat la 30 de ani (Ciolacu, Budăi, Ciucă etc), alții sunt plagiatori dovediți, nu au nicio realizare în plan profesional. Culmea, ce tupeu au și ce obrăznicie în ofertele lor. Trebuie trimiși acasă și anchetați pt hoțiile, plagiatele lor.

  7. Marea durere a dulapului este ca nu apreciază nimeni noua lege a educatiei, care tocmai a trecut de parlament .
    Profesorii ? Cantitate neglijabila .

  8. Important e sa nu cedam în următoarele 2-3 săptămâni, chiar dacă facem sacrificii financiare. Bani sunt, dar educația nu e prioritara. Uitati-va ce salarii/pensii au altii din sistemul bugetar: infirmiera >4000 net, asistenta >6500 lei net, procurori judecători > 9000 lei net, pensii speciale/indemnizații de servici de la 45 ani > decât salariul. În privat: un curier >4500 lei cu bacsis, un chelner > 4500 lei cu bacșiș, un muncitor pe șantier > 4000 lei. Date din surse propii. Eu cred ca propunerea ca debutantii sa aibă 4000 lei e decenta, va avea salariul unei infirmiere. Nu trebuie sa cedam! Încercați să găsiți și alte surse de venit pe perioada grevei!

    1. Puneți mâna derbedeilor(pentru că nu vă puteți numi profesori) și încheiați situația școlară a elevilor. Ce faceți voi se numește șantaj nicidecum protest sau greva. Vedeți în ce situație economică este Romania, toți vreți salarii mari, pensii speciale, avantaje de toate felurile etc, dar în schimb ce oferiți. Uitați ce generații de copii scoateți, care nu vor fi utili societății și nu se vor putea integra pe piața muncii.

      1. Trebuie sa te adresezi guvernului cu ‘derbedeilor’, sa puna ei mana sa negocieze.

        Daca sistem de Educatie a fost distrus timp de 30 ani, cam cat timp ii va lua sa se recupereze?
        Iti spun eu, minim 15 ani.

    2. Sunt de acord ca profesorii trebuie sa aibe salarii decente. Deasemenea sunt de acord si cu faptul ca acestea trebuie sa fie in concordanta cu competentele profesionale.
      Ceea ce nu pot sa accept este modul cum vorbiti doar despre sacrificiul din punct de vedere material al grevistilor.
      Se pare ca nu ii pasa nimanui de faptul ca va jucati cu viitorul unur copii care nu au nicio vina ca profesorii au salarii mici. Ei sunt adevaratii sacrificati. Nu am gasit in comentarii nicio grija din partea cuiva privind tinerii care nu pot da bacalaureatul la timp.
      Si nu am vazut niciun gram de compasiune sau decenta in pretul unei ore de meditatii.
      Daca de la cei care ne conduc nu mai astept nimic bun de mult timp, de la cei care ne educa copii aveam alte asteptari. Se pare ca omenia este pe cale de disparitie. Dezamagitor.

  9. de cate ori trebuie sa repete cineva ca nu e de acord cu propunerea dumneavoastra ca sa pricepeti? Mai bine dormiti, nu va mai deranjați sa repetati ca papagalul.

    1. Vor incerca sindicatele sa i vrajeasca ca uite,v am obtinut 25 la suta in loc de acele vouchere. dar totul este o lucratura, un teatru ieftin,ca si Nistor ce plange la tv. Ei deja s au inteles: fiti atenti,noi le aruncam un os ce sigur nu l vor. voi,sindicatele, va erijati in salvatorii profesorilor si spuneti ca v au aurorizat sa cereti 25 la suta. prostii vor accepta si se termina tot. ei, uite ca nu e asa. ca mai avem si cap sa nu va credem blaturile. noi nu am cerut 25 la suta,stiti bine..nu ne ati consultat. iar daca multimea se infurie cand faceti asa ceva, fugim ca potarnichile din sindicate. sa ti mai iei din cwr ,nistore, salariul de 25000 de lei. sa va fereasca dzeu sa spuneti ca prof au cerut 25 la suta. ca va urcati in cap profesorii mai ceva ca Iohannis. Nu cedati,dragi colegi! Vor incerca aceasta manipulare. Noi am semnat pt cu totul altceva,nu pt resturi.

  10. Daca salariul unui debutant nu poate creste de la 2500 la 3000 atunci Educatia nu este prioritara.
    Nu faceti tot posibilul pentru ca un salariul de 3000 nu asigura cosul zilnic cu care poate trai decent un om in aceasta tara de la care aveti pretentii sa creeze noi generatii.

  11. PNL intotdeauna si-a pus problema de a face investitii pentru afaceri din care sa iasa profit.Asa fac si acum,aloca vouchere pentru ca banii sa vina inapoi in profituri,prin firmele partidului,comisioane,donatii pentru partid,spagi,..O mica parte vor reveni in circuitul economic.Pentru ei EDUCATIA= 0 ,pentru ca nu le aduce profituri.In plus,profesorii nu educa tineretul sa fure ,sa minta,sa insele pentru a face bani cu orice pret,atribute ale oamenilor de afacere “liberali” din PNL.Si PSD a achesat din pacate la “marile proiecte liberale” pentru crestere “fortata”economica,doar si lui Fidel Castro ii placea sa bea whiskey.UDEMEREU ,da,sting incendii cu o mana.In cealalta mana este telefonul,nu vad cu ce ar putea construi. Nu se mai poate continua asa ! LA GREVA !

  12. Sa promiți,,dotore” Ciucă ce ,,ține ” de tine ,că lași să ți fie verificat doctoratul pe bune și dacă este plagiat sa ți fie reținută suma primita in plus timp de zeci de ani și să ți fie recalculată pensia și diminuata cu suma reținută .Gheneralii trebuie sa de-a dovada de cinste și onoare în fața adolescenților și tinerilor.

  13. Dispreț mai mare ca al plagiatorilor și al idioților față de educație nu mai întâlnești.
    Stau și mă gândesc cum o sta față în față profesori cu zeci ani de studii cu unul ca Ciucă, Bode sau Ciolacu…

  14. Sa renunte la pensiile lor speciale si sa dea la educatie. Valer Dorneanu 11000 euro / luna. Un profesor 2000-3000 lei / luna. Pai ce tara este asta ???????!!!

  15. S-au făcut numeroase demersuri pentru declanșarea acestei greve, nu este așa ușor să se parcurgă toate etapele conform legii, nu putem să renunțăm acum fără să primim ceea ce am solicitat. Profesorii sunt oameni cu pregătire, nu copii de grădiniță care să poată fi păcăliți.

    1. Greva s a facut cu oameni. Tot cu oameni se va stinge. daca acei oameni pot fi pacaliti cu vouchere sau 25 la suta, garantez ca se va incheia. Mizez pe faptul ca greva asta nu e a tiristilor, a tractoristilor, e a unei mase mari de oameni educati si destepti, care nu se vor lasa furati de tertipurile liderilor mari de sindicat, de plansetele si telenovelele lor de pe la tv. Mai, nene, ce puncte avem pe lista de revendicari? Ai bifat vreunul? Nu. Cum ai curaj atunci sa te adresezi membrilor, sa negociezi ciurucuri in numele lor si sa mai speri si la cotizatie? Sa faci o greva de asemenea anvergura necesita timp,etape arse, mobilizare. Daca o opriti acum, greu repornim alta. Eu stau si imi imaginez cum ma intorc eu la clasa cu coada intre picioare fara sa obtin nimic si sa mi rada in fata elevi, patinti si mai ales colegii negrevisti? Trebuie sa continuam. Nu vouchere, nu 25 la suta,ci aplicarea legii si rezolvarea revendicarilor. Ceea ce au oferit ei este deja in lege si trebuia demult aplicat.

  16. Maciuca a ramas doar ca sa sparga greva intr-un fel. Dulapul o sa-l demisioneze daca iese ceva prost si o sa puna prim ministru o alta sluga.

  17. Dumnealui ar putea să își întrețină familia cu 2-3-5 mii de lei pe lună?!
    Să vină cu o propunere acceptabilă, nu cu vorbe goale. Să se facă mai repede tot posibilul și să se găsească banii necesari, dacă învățământul este cu adevărat o prioritate! Ne dorim și noi să ne întoarcem la muncă, să ne facem datoria, iar elevii să nu aibă de suferit.

  18. Guvernul mizează pe o eventuală presiune a elevilor și părinților asupra profesorilor. De atât sunt în stare. RUȘINEEE!!!!!

  19. Premierul Ciucă și-a pierdut credibilitatea pentu că OUG nr. 48/2022 nu s-a aplicat din iunie 2022, ci s-a aplicat în martie 2023, iar diferențele de drepturi salariale sunt calculate de școli, după grila transmisă de minister, în afara dispozițiilor legale.

  20. “De asemenea, facem un apel la cadrele didactice să suspende acţiunile de protest, pentru a derula activităţile esenţiale de final de an şcolar.” zise Ciucă

    Omul e dus cu pluta. Ilogic sau arogant, limitat sau nerealist.

    Poate e și vina societății.
    Lipsa unor greve generale de durată în ultimii ani i-a ,,deprofenializat” pe politicieni. Nu mai știu cum sa se poarte in situații sociale critice.

    Ei se cred încă la partid, când mai amăgesc 2-3 trepăduși cu funcții sau îi amenință cu cine stie ce pedepse.

    Nu, politrucilor!
    E grevă generală!
    E o situație critică!
    Fiecare zi înseamnă accentuarea nemulțumirilor.
    Fiecare prostie spusă activează noi nemulțumiri. Frustrarea socială crește exponențial. Și se pare că e abia începutul drumului…

  21. Erată: marți, 30 mai.

    ”ne vom asigura că munca unui cadru didactic va fi apreciată din toate punctele de vedere, inclusiv financiar.”

    În traducere: nu suntem la piață sau la mall, noi nu discutăm despre oferte. Noi băgăm pumnul în gură dar zicem că dialogăm.
    Omul ăsta și cei din spatele lui au impresia că vorbesc cu trepădușii asemenea lor, pe care-i duci cu zăhărelul la nesfârșit.

    ”împreună vom face tot posibilul ca fiecare cadru didactic din ţară să simtă că dedicarea de la clasă este respectată”

    O da. Am văzut – Neacșu, Cărbunaru, Iohannis… AM VĂZUT respectul vostru. Condamnați penal, aroganți, hoți și mincinoși – ne-am lămurit.

  22. Clar, pe asta nu-l duce capul prea tare. Cum a fost asta comandant de batalioane sau ce a fost? Cu asta la razboi soldatii ar fi carne de tun…
    Are un IQ de gaina, repeta aceeasi prostie la nesfarsit in fiecare zi.

  23. da ce credeau ca profesorii toti sunt niste genii care traiesc cu aer, in frig si fara rechizite, carti, atat se da, atat vor invata pe copii, de aceea este de ani de zile analfabetismul si agresivitatea in scoli.
    Ia sa mai coboare din birouri si sa intre la scolile de cartier, unde in fiecare clasa sunt vreo 3, 4 elevi care refuza reguli si civilizatie, domnii din guvern, sa vina ei sa predea la catedra lectii invatate bine pe de rost, nu sa citeasca guvernatii la ora din carte, ca rad elevii de ei , sa vada daca sunt capabili in fiecare zi sa predea pe dinafara si in asa fel incat sa nu ii plictiseasca pe elevi, ca pe la scolile din cartier, elevii se plictisesc repede, astea sunt mai mult de marea majoritate a scolilor. Ca sa pregatesti o schema de lectie atractiva mai muncesti inca vreo 6 ore si acasa, plus toate documentele o multime pe care ti le cere la scoala si tot acasa trebuie facute, de ii apuca noaptea pe profesori.
    Ia sa vina domnii guvernanti sa vorbeasca liber lectiile din manuale, sa vada cum nu stiu ce sa le predea, atat asteapta elevii , imediat incep sa comentezesi sa rada, sa se bata intre ei , sa se jigneasca etc
    Deci analfabetismul functional va continua, pana vor fi platiti cum trebuie
    Avand in vedere uzura psihica si stresul, trebuie scosi la pensie tot la 45 de ani, ca nu este usor sa stai cu elevi agresivi verbal si fizic in fiecare zi, cum exista in 85% din scoli.
    Bullyingul nu va fi rezolvat daca nu sunt platiti profesorii cum trebuie, de ce sa se imbolnaveasca ei de stres pentru 2 lei la salariu, ” vor lasa elevii sa se jigneasca intre ei in continuare, pentru 2 lei la salariu nimeni nu o sa civilizeze nici un elev”.

    in adevar , realitatea este ca daca nu ai cu ce plati apa, o sa te duci nespalat la scoala si vor rade elevii de profesor, daca nu ai cu ce plati lumina, nu o sa poti pregati acele lectii extraordinare pentru elevi, daca nu ai suficienti bani sa platesti internetul , nu o sa ai nici competente digitale, ce laptop, nici nu te apropii de suma respectiva sa il cumperi, daca nu ai bani sa platesti caldura, o sa stai in frig si nu vei mai face dardaind de frig nici o lectie extraordinara, ci doar exact cum se fac acum de apare analfabetismul functional; daca nu iti ajung banii sa cumperi carti si caiete , articole de papetarie pentru tine, nu mai creezi lectia aceea mult eficienta pentru elevi si atractiva, ci o lectie saracuta, ca ti s-a terminat rezerva la stilou sau hartia de xerox si nu ai avut pe ce sa mai scrii schema lectiei etc
    Asta este realitatea.
    De ce nu scoateti profesorii la 45 de ani la pensie, ca alte categorii, in 85% din scoli sunt acte de agresivitate fizica si verbala, de ce nu iau atitudine profesorii? pai la salariul dat ce atitudine sa mai ia, atatia bani primesc, atata se ocupa de elevi, stresul psihic fata de bullying-ul din 85% din scoli , ii termina si pe ei, ajung acasa obositi psihic, in fiecare zi; in fiecare clasa din 85% din scoli exista 2, 3 , 4 elevi care nu respecta regulile de desfasurare a unei ore, pur si simplu refuza, urla, tipa, sunt agresivi verbal, sau isi lovesc colegii in timpul orei, nu-i lasa nici pe ceilalti sa fie atenti la ore , pentru ca ei refuza scoala, este deosebit de stresant in fiecare zi sa ai aceeasi elevi agresivi; proveniti din diverse familii, de tot felul.
    Cum se investeste in educatia elevilor?- mai putini in clasa -15 elevi, sa poata fi supravegheati toti , iar cei care vin cu comportament agresiv din familie si care refuza constant regulile civilizatiei sa poata fi mai bine monitorizati-acestia exista in fiecare clasa si nu sunt numai 1 sau 2 , de regula ajung sa fie 3 sau 4 elevi; profesori platiti bine altfel cat ii platesti atat lucreaza, stiind ca nu le ajung banii sa isi plateasca lumina, caldura, apa rece, internetul, nu mai reusesc sa creeze acele lectii minunate si uite asa o sa tot fie analfabetismul functional si uite asa raman elevii viitori adulti, agresivi , nepregatiti, superficiali, etc
    Ei daca nu poate sa le dea bani, nici profesorii nu pot sa-i educe si sa ii invete pe copii mai mult de cat sunt platiti, adica , toate lectiile se vor inadra in 2500 lei, atat, restul pot elevii sa fie agresivi si necivilizati, atat sunt platiti atat fac, va fi in continuare bullying si analfabetism , agresivitate, in marea majoritate din scoli, asta e

    1. Tot ce ati scris li se aplica, cu cateva exceptii, tuturor categoriilor sociale. Si familiile elevilor au aceleasi probleme; in plus sunt multi care lucreaza in mediul privat, pe minimul pe economie. Si elevii au stat in frig, etc. Inclusiv la scoala au stat in frig, cu gecile pe ei si inghetand (pentru ca nu au posibilitatea sa se ridice si sa se miste). Exact ca in comunism. Sunt multe legi care nu se aplica corespunzator. Toate din zona educatiei. Amintesc doar scaderea numarului de ore pe zi. Nu se regasesc aceste aspecte in cerintele profesorilor. Da, societatea e la pamant (nu doar educatia). Ar trebui toata lumea sa fie in strada, nu doar profesorii. Nivelul de trai ar trebui sa creasca pentru toata lumea care se afla sub un prag minim pentru a duce o viata decenta, nu doar pentru unii.

      1. Si daca au si altii probleme , asta inseamna ca profesorii nu pot sa isi ceara drepturile?
        Hai sa fim seriosi cu salariile mici. Nu mai e de mult adevarat.
        Si asta se vede daca luam salariul mediu pe economie, care e de 4500 lei! Un profesor nu ajunge nici la pensie la salariul asta! Ori asta nu e normal, daca vrei invatamant de calitate, trebuie sa platesti profesorul MACAR cu salariul mediu. E media pe tara! Deci romanii traiesc, in medie, mult mai bine decat profesorii .
        4500 salariul mediu da? Si in realitate e mai mare probabil, ca se dau su sume suplimentare la negru dupa cum bine stiti, ca sa nu se plateasca taxe
        Da profesorului macar media pe economie si dupa aceea vino cu tone de pretentii, unele absurde.
        Si poate pricepeti odata ca profesorul nu e magician, nu poate tyrabnsforma in elev eminent pe un copil care nu vrea sa invete (ptr ca e incurajat sa nu invete de catre mediul in care traieste si de societate) sau, in unele cazuri deloc putine, nu poate sa faca fata cerintelor scolare mai complexe (sa ne uitam ca, totusi, Romania nu e o tara de genii, IQ-ul mediu este de 90 conform unor satistici, ceea ce inseamna 10 puncte sub medie, pe cand in tari din vest laudate la testele PISA IQ-ul este binisor peste 100).

  24. Ciuca. I se mai spune si placa stricata. Bah, nu-ntelegi ca nu vrem nici cawcaturile tale de vouchere, nici 25 la suta? Nu stii sa citesti???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
elaborarea curriculumului de liceu

25 de profesori de istorie vor fi selectați pentru a participa la un seminar de formare pe tema Holocaustului, organizat în Israel. Dacă sunt punctaje egale, prioritate au cei care predau în mediul rural / Care sunt condițiile și ce trebuie să conțină dosarul 

25 de profesori de istorie, titulari sau suplinitori, vor fi selectați pentru a participa la seminarul de formare pe problematica Holocaustului, organizat în perioada 7-14 august 2022 de Institutul Yad…
Vezi articolul

Capitolul Cercetare în programul de guvernare: 2% din PIB până din 2024, reorganizarea agenției de finanțare a cercetării și învățământului superior, reforma institutelor de cercetare, mai multe parteneriate public-privat

Guvernul Cîțu își propune să crească valoarea finanțării pentru cercetare la 2% din PIB până în 2024, potrivit planului de guvernare. Același document prevede reorganizarea unității de finanțare a cercetării…
Vezi articolul