VIDEO Mitingurile profesorilor se răspândesc în toată țara: mii de profesori au ieșit azi în stradă în Bacău, Botoșani, Timișoara, Lugoj, Caraș-Severin, Suceava, Sibiu, Arad / „Prefer să nu am salariu nici o lună, dar la grevă nu renunţăm fără să primim ceea ce am cerut” – protestatară

9.605 vizualizări
Foto: Captură protest – Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava
Mii de profesori din Bacău, Timișoara, Lugoj, Caraș-Severin, Suceava, Sibiu, Arad și Botoșani au ieșit în stradă astăzi, 26 mai. Protestele profesorilor din țară vin la o zi după marele miting organizat de aceștia la București, în fața Guvernului, și după ce președintele Klaus Iohannis și soția sa au sfidat cadrele didactice catalogând ieșirea acestora în stradă drept eveniment politic. Joi, peste 15.000 de profesori au protestat în București, iar sute de elevi și copii li s-au alăturat în marșul de la Piața Victoriei și până la Parlament. A fost anunțat un nou protest în Capitală pentru marți, 30 mai.
Proteste ale profesorilor în Bacău:
Peste 500 de profesori au ieșit să protesteze în Botoșani astăzi, 26 mai 2023:

Sindicatele din educație pichetează sediul Prefecturii din Botoșani, cerând majorarea salarială pe care Guvernul Ciucă o refuză de la începutul săptămânii, executivul oferind la schimb vouchere catalogate de profesori drept ajutoare sociale.

Proteste ale profesorilor și în Caraș-Severin

Aproximativ 400 de profesori au ieșit la proteste astăzi în Caraș-Severin:

VIDEO Protestele profesorilor din Lugoj – vineri 26 mai 2023:

La Lugoj sunt în jur de 300-350 de angajați din Educație care au ieșit în stradă.

Și profesorii din Suceava au organizat astăzi protest:
Protestele profesorilor în Timișoara:
Peste 800 de profesori au ieșit astăzi în stradă, pentru a protesta, în Arad

Astăzi, vineri 26 mai, peste 800 de sindicalişti din sistemul de învăţământ şi susţinători ai profesorilor, între care elevi şi părinţi, au ieşit în stradă în Arad, vineri, pentru a protesta, pichetând Prefectura pentru a cere majorări salariale, transmite Agerpres.

„Am ieşit în stradă pentru a apăra drepturile tuturor din sistemul de educaţie, nu doar ale profesorilor. Am ieşit mai mult pentru tineri, care au salariu de 2600 de lei, din care mulţi îşi plătesc chirie pentru că sunt la început de viaţă şi carieră. Prefer să nu am salariu nici o lună, dar la grevă nu renunţăm fără să primim ceea ce am cerut”, a spus o protestatară din Arad.

În Arad, participanţii au purtat pancarte cu mesaje precum „Mereu sacrificaţi, niciodată respectaţi!”, „Vocaţia nu ţine de foame” sau „Ai carte, nu ai parte”.

FOTO și VIDEO Sute de profesori protestează la Sibiu, după ce președintele i-a sfidat și soția sa a catalogat mitingul de la București drept eveniment politic

După o nouă rundă de negocieri, sindicatele profesorilor au solicitat creșterea cu 25% a tuturor salariilor din Învățământ până în decembrie, iar din ianuarie să se aplice grilele cu 60%.

Calculele Edupedu.ro, făcute pe baza datelor Ministerului Educației, arată că o creștere cu un sfert a tuturor salariilor din Educație ar avea un impact bugetar de 2,7 miliarde lei pentru cele 6 luni, câte au mai rămas din acest an.

Aseară, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a transmis că Executivul va aproba ceea ce le-a oferit acum două zile, adică bani de cărți și prime, în loc de majorări ale salariilor.


13 comments
  1. Nu cedati la nimic ce nu este in revendicari! Fiti cu capul pe umeri! Amintiti-va pt.ce ati semnat de greva!

  2. Nu exista formularea, nu sunt bani. Bani sunt dar educația nu e prioritara, submarine, F35, pensii speciale, infirmiera cu 10 clase 3900 lei net, mariri de salarii prin ministere etc.

    1. Sunt bani , dar ,doar pentru cei ,, speciali ,, ; pentru cei din administrație , Ministerul Muncii si alte ministere !!! Cum Îndrăzniți sa spuneti ca nu sunt bani pentru profesori , câta vreme in plină greva a acestora ați mărit salariile altor categorii sociale cu mult peste ceea ce cer profesorii , chiar si retroactiv pe 5 ani !!! Chiar credeți ca toată lumea este proasta in țara aceasta si voi faceți ce vreți ! Nu va e rusine plagiatorilor , inculților , trădători de țara , ce sunteți ! De ce ați lăsat austriecii sa ne ia resursele , chiar nu va pasa deloc de societatea aceasta , ne-ați mai îndemnat si sa nu boicotam ; dar este dreptul nostru legal sa boicotam Austria si afacerile ei care ne ruinează țara , iar voi nu faceți nimic , este dreptul nostru sa boicotam bacalaureatul si evaluările naționale , altfel nu ne veți da niciun drept ! Nu mai intimități cadrele didactice , repetenților , lăsați-le sa-si câștige măcar demnitatea si respectul de sine !

    2. Cum puteți spune ca nu sunt bani , câta vreme in justiție , administrație , Ministerul Muncii și la alte ministere ați mărit salariile acum , in plină greva a profesorilor ! Cum sa face ca pentru alte categorii sociale sunt bani , chiar mulți , și le mai dați și retroactiv pe 5 ani , in justiție !!! Nu va este rusine , plagiatorilor , inculților ; toate au o limita !!! Nu înțelegi ca nu toți oamenii sunt prosti in țara aceasta și ca nu-i puteți manipula chiar pe toți , așa cum credeți voi , idioților !!!

  3. Așteptăm o propunere decentă, nu praf în ochi! Nu sunt in stare să conducă țara, să plece acasă! Care e performanța acestui guvern?! România are atâtea resurse pe care nu le utilizează! Să plece acest Cărbunaru care ne sfidează pe banii românilor! Se vor revolta și alți angajați, deoarece prețurile au luat-o razna, iar oamenii politici își rezervă tot felul de avantaje nemeritate.

  4. In conditiile in care Guvernul nu inainteaza o solutie serioasa, sper ca aceasta greva sa avanseze cat se poate de mult. Este deja prea josnic modul in care institutiile de invatamant au devenit locul in care parintii isi duc copiii pentru ca nu au unde si cu cine sa ii lase, respectiv faptul ca in ultimul deceniu educatia romaneasca a fost considerata a cincea roata la caruta asupra careia a fost aplicata incontinuu celebra zicala romaneasca “unde poti sa strangi cu sarma, e pacat sa pui surub”.
    Este absurda lauda unui asa-zis invatamant performant, modern si orientat catre generatiile viitoare sub titlul de “Romania Educata” in conditiile in care in acesta nu s-au bagat nici macar 2 lei ca investitii la nivel national in ultimul deceniu.
    In mod inevitabil, un profesor competent care este platit prost, care nu primeste sprijin de orice fel, in afara de un ordin ce depaseste cu mult limitele sale vocationale, insa inaintat sub pretextul “un profesor bun..”, indiferent de cat de mult munceste nu isi va atinge niciodata potentialul didactic. Toate aceste cauze rezulta intr-un oribil efect domino si dupa ne miram toti ca rata analfabetismului functional este asa cum e, ca la examene din 10 elevi daca trec 3, ca avem rezultate proaste la testele standardizate de UE etc. Iar acelasi cadru didactic batjocorit in toate felurile de catre superiorii sai este luat pe post de vinovat, aratat cu degetul si vazut ca fiind antagonistul actului educativ, care vrea raul copiilor si care chipurile jupoaie milioane de euro de la parinti cu sedintele de pregatire.
    Astea fiind spuse, sustin greva din invatamant, sustin respectarea dascalilor, sustin recompensarea muncii acestora cu salariul pe care il merita si investitiile fata de care au muncit o viata intreaga.

  5. Ramaneti uniti! Nu cedati la pomeni! Am cerut ceva si sindicatele ne tradeaza si cer in numele nostru verzi si uscate. Daca nu ne obtin drepturile, sindicatele se pot retrage de pe acum, altfel ii dam noi afara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Inteligența artificială și traducerea automată nu vor înlocui nevoia de învățare a limbilor străine, arată un sondaj prezentat de British Council la care au răspuns profesori de limba engleză din peste 100 țări și regiuni

Sondajul prezentat de British Council și Research Institute of Digital Innovation in Learning face parte dintr-o cercetare mai amplă: Artificial intelligence in English language teaching: Preparing for the future. La…
Vezi articolul

Inspectorii, șefi de departamente și alți angajați cu funcții de conducere din Ministerul Educației pleacă și se întorc în școli, din cauza salariilor. Există o nemulțumire care se propagă în lanț, până la ultimul salariat din învățământul preuniversitar, spune liderul FSE, Marius Nistor

Angajații cu funcții de conducere din Ministerul Educației pleacă din minister, nemulțumiți de salarii, spune liderul sindicatului FSE Spiru Haret, Marius Nistor, într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro. “Există o nemulțumire…
Vezi articolul