Creșterea cu 25% a tuturor salariilor din Învățământ în acest an ar însemna un impact suplimentar estimat de 2,7 miliarde de lei pentru Guvern, conform calculelor pe datele Ministerului Educației

4.782 de vizualizări
Foto: © Nadezhda1906 | Dreamstime.com
Sindicatele au anunțat că au cerut joi seara o creștere în bloc a tuturor salariilor din Învățământul preuniversitar cu 25% și că Guvernul are timp până mâine, când va fi o nouă rundă de negocieri, să facă toate calculele și să ofere un răspuns. În școli este a patra zi de grevă generală, iar greva continuă, conform liderilor sindicali, care au anunțat un nou marș prin București marți, 30 mai.

Calculele Edupedu.ro, făcute pe baza datelor Ministerului Educației arată că o creștere cu un sfert a tuturor salariilor din Educație ar avea un impact bugetar de 2,7 miliarde lei pentru cele 6 luni, câte au mai rămas din acest an.

  • Notă: Există limitări la un astfel de calcul, nefiind o transparență în privința cheltuielilor de personal pentru fiecare tip de angajat din sistemul de învățământ, iar o parte din cheltuielile cu veniturile celor angajați în Educație este prevăzută în bugetele autorităților locale, deci acesta nu este un calcul exhaustiv, ci o aproximare pe datele publice existente.

Calculele pornesc de la următoarele date: impactul calculat pe creșterea cu 60% în medie, a salariilor profesorilor, pentru un an de zile, ar însemna 8,7 miliarde de lei pe an, conform datelor din fișa de impact bugetar a proiectului de lege a învățământului preuniversitar, cu calculele făcute de Ministerul Educației în nota de fundamentare a documentului.

Impactul total, calculat tot de Ministerul Educației pentru toate creșterile salariale din sistemul de Educație, care are o salarizare prevăzută în bugetul său, pentru un an de zile, după intrarea în vigoare a noii legi, în varinta care intrase în Guvern a proiectului de lege, era de 13,1 miliarde de lei. Această sumă însemna aplicarea noilor prevederi din legea Educației în privința salarizării, prevederi care luaseră în calcul grilele propuse și convenite cu sindicatele – adică cele care prevedeau, după cum susținea ministrul Educației, Ligia Deca, o creștere cu 60%, în medie, a salariilor profesorilor și creșteri salariale și pentru ceilalți angajați introduși și ei în grilele propuse pentru noua lege a salarizării unitare, alături de sindicate.

Așadar, la o creștere de 60% a veniturilor salariale pentru profesori și o majorare consistentă și pentru ceilalți angajați din școli, impactul ar fi fost de 13,1 miliarde pe un an, înseamnă că pe 6 luni, suma pentru cheltuieli de personal ar fi de 6,55 miliarde lei.

O creștere de 25% ar însemna circa 42% din creșterea de mai sus, adică 2,73 de miliarde de lei. Este o estimare a cheltuielilor pe care Guvernul le-ar putea avea, dacă accepta revendicarea sindicatelor. Din acestea, 1,81 miliarde ar fi pentru cadrele didactice și 920 de milioane pentru restul angajaților din sistem.

Toate cifrele folosite sunt în documentul de mai jos:

Foto: © Nadezhda1906 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev sădescarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește pe același subiect și:
Sindicatele din Educație, după o nouă rundă de negocieri: Greva continuă. Am cerut creșterea cu 25% a salariilor până în decembrie, iar din ianuarie să se aplice grilele cu 60%. Miniștrii au timp să calculeze până mâine
Nu va fi înghețat anul școlar, în cel mai rău caz se vor amâna examenele cu 1-2 săptămâni. Este un risc mic comparativ cu riscul mare de colaps al sistemului de educație – spune Ariana Dudună, președinta Asociației Elevilor din Constanța
Președintele Iohannis dojenește sindicatele că “cer întotdeauna foarte mulți bani” și “n-au constatat că s-au adoptat legile Educației” / Copii aduși din Brașov i-au cântat “O lume minunată”, în ziua când la București 15.000 de oameni au participat la protestul profesorilor
Ciucă le transmite profesorilor că România e fruntașă la creșterea economică, dar nu poate să le dea mai mulți bani
Iohannis anunță amânarea rotativei guvernamentale: Nu se va face în timpul grevei din educație
VIDEO FOTO „Voi sunteți de vină, Școala e-o ruină!” – Peste 15.000 de profesori au protestat astăzi în București, iar sute de elevi li s-au alăturat în marșul de la Piața Victoriei și până la Parlament. Marți, un nou protest
VIDEO FOTO Protest al profesorilor în Deva. Peste 500 de profesori au lăsat pixuri în faţa Prefecturii: Pixul, stiloul sunt simbolurile muncii noastre. Le depunem ca semnal de neputinţă / Oferta Guvernului poate fi considerată ca un ajutor social. Nu vrem să fim asistaţi social
Prima companie care cere salarii mai mari pentru profesori. Mihai Boldijar, directorul Grupului Bosch în România: Trebuie încurajați angajații din Învățământ cu venituri lunare mai atrăgătoare
BREAKING Guvernul a invitat din nou sindicatele la negocieri, joi, la ora 16. Șeful negociatorilor e tot secretarul general Marian Neacșu, nu premierul Ciucă
BREAKING Sindicatele din educație anunță pentru marți un nou marș, de la Guvern spre Palatul Cotroceni, de la ora 11:00. Până atunci, greva profesorilor continuă – spune FSLI
Președintele Klaus Iohannis către un grup de elevi de la liceul Brukental, după ce a făcut o poză cu ei: “Vedeți, până și greva are ceva avantaje”
Mesaj dur al sindicatelor din educație, pentru miniștrii Guvernului Ciucă: Nu ai soluții, scrie-ți demisia! Toți colegii mei vor depune astăzi, în Piață, un pix pentru fiecare membru al cabinetului
Mesaj pentru președintele Iohannis, la protestul profesorilor: “Scham! (Rușine!)” / Atitudine “rușinoasă și lipsită de demnitate și respect” față de profesori și față de viitorul copiilor
Profesoara Carmen Iohannis, care nu face grevă, cataloghează protestul colegilor săi drept „eveniment politic”. Soția lui Iohannis a ieșit cu elevii în fața Colegiului Brukenthal pentru a face o poză cu președinții Germaniei și României: „Nu am venit aici să discutăm evenimente politice”
Mai mulți profesori din Buzău au boicotat discursul lui Marcel Ciolacu ținut de Ziua Eroilor / „Vrem demnitate” – solicitarea cadrelor didactice
FOTO VIDEO Elevi și copii au venit la protest pentru a-și susține profesorii, iar mai mulți copii au ieșit din parcuri, pe Calea Victoriei, să îi salute pe profesorii plecați în marș: Elevii sunt cu voi!” / „Vrem majorări!” / „Luptăm pentru dreptate”
“No brain, no future”. Mesajul unei profesoare participante la protest, pentru elevii ei: Sper că ai noștri copii vor realiza că trebuie să lupte pentru drepturile lor, eu lupt în primul rând pentru ei
VIDEO La protestul profesorilor au venit și elevi / Se strigă ”Elevii sunt cu voi!” în Piața Victoriei
Câțiva profesori protestează în Sibiu, în timp ce familia Iohannis se pregătește să viziteze Colegiul Brukenthal / Pe tricoul unui protestatar scrie ”Nu vă vedem din Sibiu”, cu aluzie la absența protestatarilor de altădată
Mărturiile profesorilor de la protestul din fața Guvernului: „Situația învățământului a degenerat, nu este doar despre bani” / „Sunt aici pentru a-mi putea privi elevii în ochi și atunci când le vorbesc despre 1 decembrie, despre eroi naționali, când le predau orele de istorie, să simtă pasiunea și că eu nu aduc doar vorbe goale”
BREAKING Sindicatele din Educație refuză oferta Guvernului: Acțiunea de protest va continua, anunță liderul sindical Marius Nistor / Hăncescu: Guvernul trebuie să răspundă în fața elevilor și părinților pentru ceea ce urmează
Președinții Iohannis și Steinmeier vizitează Colegiul Național Brukenthal din Sibiu, unde Iohannis are blocat un post de profesor din anul 2000 / În plină grevă a profesorilor, copiii au fost aduși de acasă special pentru eveniment
ULTIMA ORĂ Calendarul pentru admiterea la liceu 2023 a fost modificat. Termenul contestațiilor la probele de aptitudini și de limbă străină a fost decalat. Recomandările pentru elevii romi și pentru cei cu cerințe educaționale speciale se depun la școală până pe 15 iunie
Gest sfidător al Guvernului Ciucă. Dan Cărbunaru a prezentat astăzi aceeași ofertă de aseară, în timp ce mii de profesori protestau în stradă, respingând-o: Salariile profesorilor vor crește doar când este definitivată legea salarizării
Vasile Dâncu, PSD: Cu siguranță se vor găsi bani pentru profesori. De data aceasta eu cred că sindicatele nu vor mai ceda și va trebui ca Guvernul să reprioritizeze / Nu se poate ca salariul unui procuror să fie de 4 ori mai mare decât al unui profesor
Document al Comisiei Europene: Munca de profesor în România se confruntă cu provocări semnificative, iar salariile scăzute au redus atractivitatea profesiei / Creșterea calității învățământului presupune să se lucreze în primul rând cu cadrele didactice existente
Document al Comisiei Europene: Munca de profesor în România se confruntă cu provocări semnificative, iar salariile scăzute au redus atractivitatea profesiei / Creșterea calității învățământului presupune să se lucreze în primul rând cu cadrele didactice existente
Vasile Dâncu: Îmi pare rău că Ligia Deca a acceptat cel mai mic buget din istoria României post-revoluționară
Ligia Deca, fără nicio reacție când lângă ea secretarul Guvernului a invocat în mod mincinos PNRR-ul că ar bloca creșterile de salarii în Educație / Deca, în urmă cu 2 săptămâni: Voi lupta pentru ca profesia de dascăl să fie respectată, inclusiv din punct de vedere al salarizării
“Oferta finală” completă a Guvernului “în numele actualului și viitorului prim-ministru”, în a treia zi de grevă generală în învățământ – document
Președinta Consiliului Național al Elevilor, Miruna Croitoru, îi acuză de analfabetism funcțional pe „cei care acuză reprezentanții elevilor și părinților că recită argumentația Guvernului în delicata problemă a grevei profesorilor“ / Doi foști președinți ai CNE și mai multe asociații de elevi au criticat apariția sa la Guvern
Cum a mințit secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, că PNRR nu ar permite creșteri de salarii sau sporuri pentru profesori, aflați în grevă generală: Guvernul și Parlamentul au mărit constant în 2023 veniturile diferitelor categorii de bugetari
BREAKING Greva generală în școli și grădinițe continuă și joi, până acum mesajele care vin sunt de respingere a ofertei Guvernului care nu prevede nicio majorare salarială, anunță liderii sindicali din educație / Nistor: La ora 12 vom da un răspuns clar

10 comments
  1. O alta varianta poate fi sa solicitati o suma fixa de crestere a salariilor, permanenta, pentru toata lumea.
    De ex +800 de lei la toata lumea, in felul acesta pentru cei cu salarii mici inseamna procentual mai mult decat cei cu salarii mari si deci e mai echitabil in conditii de inflatie.
    Aici puteti negocia suma desigur, sa aratati incredere in Legea salarizarii etc

    Aia cu suma one-off pe card e o umilinta, deci sa nu acceptati asa ceva. Doar daca nu va ofera vreo 10-20k lei :))

    Ramaneti pe pozitii! E o buba care colcaia de mult si au tot ignorat-o, orice clasa politica si merita sa fie stresati si presati prin greva.

  2. Zau??!
    I-auazi ia, “specialistii” din MEN stiu sa calculeze un IMPACT!!
    De 33 de ANI, am citit despre majorari peste majorari date de guvernanti categoriilor “favorizate” ale guvernantilor(primari si angajatii lor, angajati din ministere si deconcentrate) si NICIODATA nu am vazut 1 singur IMPACT financiar anuntat!
    NICIODATA!
    Acum, desteptii din MEN “stiu” sa calculeze un IMPACT financiar!
    De vreo 2 luni curge cu mariri peste mariri la salarii si sporuri din PIXul guvernului, pentru categoriile favorizate de guvernanti, NICIODATA guvernul NU a anuntat vreun Impact financiar… ba, imi aduc aminte de cresteri de sporuri cand guvernantii ne-au spus ca “nu va avea nici un impact financiar”!
    Acum, cand NU vor sa creasca salariile profesorilor, ia uite-i cum “stiu” sa calculeze IMPACTUL financiar!
    Dar, Pensiile speciale, CE IMPACT financiar lunar si anual au, incompetentilor?!
    De aproape 1% din PIB!!
    Adica:
    1) “Cât ne costă pensiile speciale ale celor 10.000 de români. Suma pe care o plăteşte statul anual.
    Pensiile speciale plătite din bani publici celor 10.000 de români, pe lângă pensia care li s-ar cuveni în baza propriilor contribuții, constituie o sumă importantă
    Pensiile speciale plătite din bani publici, pe lângă pensia care li s-ar cuveni în baza propriilor contribuții, se apropie de 1,5 miliarde de lei pe an.”
    1,5 MIliarde Lei pentru 10.000 de privilegiati!

    2) Cat ne costa pensiile celor 4,5 milioane de pensioanri neprivilegiati: ~110 Miliarde Lei!!

    Asa arata calculul cu IMPACTUL financiar!!

  3. La anul, bugetul învățământului trebuie sa fie de 6 %. Ajunge pentru oprirea învățământului, banii să nu fie folosiți de sri, sts spp side alte institutii de forță.

  4. lasa , bre. ca merg pe panselute, pe treceri de pietoni trasate la mana- vezi cazul dragasani, pe canapele, pe bmw euri, pe comisioane, pe comisioane, pe comisioane- zau nu e cacofonie. e perfect. ca sa citez un elev: la betoane aveam 4500 de lei. si eu platesc chirie, ca nu pot face credit, de 1400 lei/luna, naveta de 420 lei/luna, internet, telefonie, coli imprimanta undeva la 200 lei pe luna. eu zic ca e ok ce propun guvernantii nostri. cred ca putem sa avem viata si in afara scolii! cred ca nu suntem sclavi!

  5. 9% până la sfârșitul anului se acoperă din sumele reținute pentru zilele de grevă. Statul nu dă nimic profesorilor, nu face nicio cheltuială în plus.

  6. Se dau 11 mld. pentru pensii nesimtite si cca 25 mld dispar in furaciunile supraestimate din asa-zisele investitii sau achizitii. O priza de 16 lei costa 300, o matura de 21 ajunge 450 si o mobila de birou cateva zeci de mii de euro. Nu vreau salariul pitipoancei de la cazane. Vreau insa ca pitipoanca sa dispara din sistem pentru ca e clar ca nu are ce cauta acolo nici ea si nici salariul ei. Iar ca ea sunt zeci de mii in toata tara.
    Asadar, bani sunt. Mergem inainte!

  7. Au, dar nu vor. Ca daca ne dau noua, or mai da si altora si nu mai au pentru ei. Greva pana la solutionarea revendicarilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

HARTA Cum se deschid școlile în marile orașe din România. Bucureștiul și majoritatea reședințelor de județ sunt în galben. Patru mari municipii rămân în roșu, iar șase în verde / Orașele aflate la limită

Bucureștiul și majoritatea reședințelor de județ se încadrează în scenariul galben pentru redeschiderea școlilor, potrivit ratei de incidență COVID-19 de la acest moment, cu trei zile înainte de reluarea cursurilor.…
Vezi articolul

Tragedia triajului. Despre etica alocării resurselor medicale limitate în timpul COVID-19 – Alexandru Volacu, conferențiar la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București

Analiza este semnată de Alexandru Volacu, conferențiar universitar la Facultatea de Administrație și Afaceri din cadrul Universității din București, cadru didactic asociat la Facultatea de Administrație Publică din cadrul SNSPA…
Vezi articolul