Președintele Iohannis dojenește sindicatele că “cer întotdeauna foarte mulți bani” și “n-au constatat că s-au adoptat legile Educației” / Copii aduși din Brașov i-au cântat “O lume minunată”, iar el le-a spus să “învețe bine că merită”, în ziua când la București 15.000 de oameni au participat la protestul profesorilor

2.354 de vizualizări
Klaus Iohannis in comuna Cristian din Sibiu / Sursa: Presidency.ro
Un cor de copii din Brașov i-a cântat președintelui Klaus Iohannis “o lume minunată”, în timpul unei vizite a acestuia într-o comună din județul Sibiu, în ziua când, la București, 15.000 de oameni au participat la protestul profesorilor aflați în grevă generală, potrivit G4Media.ro, care citează o transmisie Antena 3. Iohannis le-a spus să învețe bine, “că merită”, potrivit Agerpres. Cu ocazia aceleiași vizite, șeful statului a abordat un ton critic la adresa sindicatelor din învățământ: el a apreciat că sindicatele “cer întotdeauna foarte mulți bani” și i-a mustrat pe sindicaliști că “nimeni n-a constatat că s-au adoptat legile educației”, relatează, separat, G4Media.ro.

Potrivit sursei citate, Klaus Iohannis a spus, în cadrul vizitei făcute în comuna Cristian, că “nimeni n-a constatat că s-au adoptat legile Educației” și că ”trebuia menționat și acest lucru”, iar ”cei care vorbesc despre ce ar trebui să facem să vadă că am făcut pași”. 

  • Și aceasta, în condițiile în care ministrul Ligia Deca a scos salariile profesorilor din proiectul legii Educației, la 20 de zile după ce a anunțat public că salarizarea profesorilor va fi în legea Educației, după cum Edupedu.ro relata în martie a.c..

Potrivit președintelui, citat de G4Media.ro, “sindicatele cer întotdeauna foarte mulți bani. Asta nu e o problemă care se poate rezolva instant. Dar părerea mea e că se vor rezolva într-un viitor nu foarte îndepărtat.”

Declarațiile acestuia, conform sursei citate:

  • “Solicitările dascălilor sunt întemeiate, poate chiar puțin greu de înțeles de ce dascălii sunt o categorie foarte puțin și oferă comunității tot, și persoana, și cunoștințele, și dăruirea pentru educația tinerei generații. Însă, în același timp, lucrurile nu pot fi corectate de azi pe mâine. Guvernul a promis câteva chestiuni care se pot face repede. Negocierile trebuie să se ducă în așa fel încât să se ajungă la o decizie comună și trebuie văzut ce e fezabil. Sindicatele cer întotdeauna foarte mulți bani. Asta nu e o problemă care se poate rezolva instant. Dar părerea mea e că se vor rezolva într-un viitor nu foarte îndepărtat. Am rămas puțin surprins că nimeni din cei care au organizat greva n-au constatat că în acest timp s-au adoptat legile Educației. Trebuia menționat și acest lucru. Eu sunt foarte mulțumit că am ajuns în această etapă pe o procedură absolut normală. Parlamentul a înțeles importanța acestei legi. Mi-aș fi dorit ca cei care vorbesc despre ce ar trebui să facem să vadă că am făcut pași. Iar părinților și copiilor le spun: ”Aveți încredere” căci lucrurile se vor rezolva. Dacă mă uit în jur, pot să vă spun că avem o Românie educată. Nu toți sunt gata educați, mai avem ceva de lucru. Trebuie să avem grijă să nu cunoască copiii doar trecutul și nevoile prezentului, ci și oportunitățile viitorului, este o lume care vine cu provocări imense, îmi doresc ca românii să facă față”,

Vizita la Cristian, în plină grevă a profesorilor la nivel național, a fost marcată și de momentul în care un grup de copii adus din Brașov a interpretat “O lume minunată” pentru președintele Iohannis și pentru însoțitorul acestuia, președintele Germaniei. Iohannis a spus, în acest context, că e bine ca “înalți oaspeți să vadă și altceva în afară de Capitală”, Capitală unde s-a desfășurat amplul protest al profesorilor:

  • ”A fost și rămâne foarte, foarte important ca înalți oaspeți să vadă și altceva în afară de Capitală, ca să cunoască în profunzime România. De aceea a fost important să vedem și biserica, și un grup de copii care a venit special să ne cânte ceva.”

Potrivit Agerpres, Iohannis i-a întrebat pe copii în ce clasă sunt, după care le-a adresat îndemnul să înveţe bine, pentru că “merită!”: “‘Toţi sunteţi la şcoală? Da? Impresionant! Vă doresc numai bine! Învăţaţi, învăţaţi bine că merită!”.


5 comments
  1. in primul rand johannis nu e domn. Domn e numai Dumnezeu.
    in al 2lea rand…ce parinte sa fi sa ti trimiti copilul in fata unei iude ca sa “dea bine” ?
    ti e frica de faptul ca vei fi dat/a afara de la serviciu iar copilul tau dat la o parte de la scoala ?
    si ce daca ? iti gasesti un alt loc de munca si iti dai copilul la alta scoala.
    popor tip ghiocel, fara perspectiva. care e plin de frica, vaccinat cu noua oranduire si fara Dumnezeu.
    Țepeeeeeș…unde ești ?
    dar TU neamule, unde iti e darzenia cu care odata iti dadeai si viata ptr ca pamantul acesta si tot cel ce calca pe el sa fie ai lui Hristos ?
    a fost odata un Avram, un Neagoe si Mircea, un Stefan si Mihai, un Horea, Closca si Crisan, un Tudor si Cuza si tot poporul de sub ei erau romani. acum…iude, ca acela ce conduce (cica) tara.
    fiti pe pace, nu va ramane asa. inca sunt Romani, inca sunt Rugatori la Ceruri si ptr ei Dumnezeu va face dreptate…va vad eu pe unde scoateti camasa…diavolilor

  2. >>nimeni n-a constatat că s-au adoptat legile educației
    E vorba de guinoaiele alea create de doctor Deca? Educatia nu e santier naval bre.

  3. Ooooo, da! Mereu cerem prea mult. Nesimțit de mult. Atât cât să ne creștem decent copiii. Tu dacă nu ai, îți permiți să comentezi. Vine și vremea ta, dar va fi vai și amar atunci.

  4. Am observat ca parlamentul a aprobat un nou text despre educatie. Speram sa observe si dl presedinte ca la evaluarea nationala elevii sunt evaluati numai la matematica si limba romana/materna. Ar fi trebuit sa intrebe elevii, care i-au cantat,daca sunt interesati de celelalte obiecte la fel de mult ca de obiectele de examen. Poate ar gandi mai mult inainte de a promulga textul despre educatie.

  5. Nici măcar un singur paragraf al întregii legi nu s-a făcut cu vreo consultare a profesorilor.
    Toata legea a fost conceputa doar de politicieni si asa ziși experți dar profesorii nu au fost intrebat macar o dată.
    Acestia nu au fost implicati in nici o decizie, impunere, obligatie, drepturi, incluziune, echitate samd din lege, metodologie.
    E ca si cum s-a intamplat in anii 2000, la o mare conferinta din emiratele arabe unite pentru drepturile Femeilor, care a avut mii de participanti. Toti barbati.
    Practic, singura interfață cu elevul este profesorul. Nu este inspectorul scolar, nu este politicianul, nu este activistul, nu este parintele, ci doar profesorul. Sa ajungi la acest tip de discriminare suprema este prea de tot.
    În atare condiții, cum să pomenească, eventual sa ridice ode un sclav stapânului său?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O grădiniţă pentru copiii refugiaţi din Ucraina a fost amenajată de câteva educatoare din Buzău în subsolul unei pensiuni: “Am amenajat totul noi” / “Mobilier pe care la noi la grădiniţă l-am schimbat, dar ştiţi cum e românul, l-am mai păstrat şi pe cel vechi şi uite că a fost de folos”

Mai multe educatoare din Buzău au amenajat, într-o sala situată la subsolul unei pensiuni în care sunt cazaţi refugiaţi ucraineni, o grădiniţă pentru copiii fugiţi din calea războiului. Amenajarea s-a…
Vezi articolul

Marți e ultima zi în care profesorii care vor să fie directori își pot înregistra opțiunea pentru școala pentru care vor susține interviul între 16 și 25 martie. Actualii directori nu mai pot face parte din comisiile de evaluare

Procedura operațională a probei de interviu a concursului de directori de școli a fost trimisă inspectoratelor școlare de către Ministerul Educației. Nu vor face parte din comisia de interviu profesorii…
Vezi articolul