Cum a mințit secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, că PNRR nu ar permite creșteri de salarii sau sporuri pentru profesori, aflați în grevă generală: Guvernul și Parlamentul au mărit constant în 2023 veniturile diferitelor categorii de bugetari

15.774 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, a declarat miercuri după negocierile cu sindicatele că PNRR nu permite creșteri de salarii sau sporuri la profesori. Realitatea este că în PNRR nu apare nici o interdicție legată de majorări salariale, iar guvernul și Parlamentul au mărit constant în 2023 veniturile diferitelor categorii de bugetari, scrie G4Media.ro.

Ce a declarat Marian Neacșu la ieșirea de la negocierile, la care a fost șeful echipei guvernamentale, cu reprezentanții FSLI și FSE Spiru Haret, pe revendicările personalului din școli aflat în grevă generală din 22 mai: ”Este foarte clar în momentul acesta că, determinat de condiționalitățile europene stabilite prin PNRR, nu poate să fie vorba despre niciun fel de creștere salarială. Colegii din învățământ sunt în momentul ăsta la maximul grilei, iar acest Guvern este cel care a făcut posibil acest lucru. De asemenea, nu poate să fie vorba în momentul ăsta de acordare de sporuri”.

Guvernul și Parlamentul, creșteri de salarii și sporuri pe bandă rulantă:

– Martie 2023: Toți bugetarii care lucrează cu fonduri europene au primit sporuri printr-o Ordonanță de urgență a guvernului Ciucă. Vezi aici detalii

– Mai 2023: Parlamentul a votat salarii cu până la 50% mai mari și creșterea numărului de angajați la Administrația Fondului pentru Mediu, în plină grevă a profesorilor care cer majorări de salarii. Detalii aici

– Martie 2023: Parlamentul a votat acordarea unui spor la salariu de 25% pentru angajații Agenției Naționale de Integritate (ANI) pentru presupusă suprasolicitare neuropsihică. USR a atacat legea la CCR, care a declarat-o neconstituțională

– Aprilie 2023: Magistrații și-au mărit salariile retroactiv cu 25 la sută și solicită sumele restante pe ultimii 5 ani. CItește aici mai multe detalii

– Martie 2023: Parlamentul a votat creșteri de salarii pentru angajații de la Academia de Științe Agricole și Silvice, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Citește aici mai multe detalii

Ce prevede PNRR pe acest capitol:

Reforma 4. Dezvoltarea unui sistem de salarizare echitabil și unitar în sectorul public

Una dintre măsurile prevăzute în Programul de Guvernare 2020-2024 constă în demararea unei ample evaluări a criteriilor care stau la baza salarizării în sistemul public, ca o condiție esențială a îmbunătățirii cadrului legislativ (Legea nr.153/2017). În acest sens, criterii precum complexitatea muncii trebuie evaluate, în mod obiectiv, fiind necesare corelări între muncă și nivelul de salarizare din sistemul public.

Obiectivul general al reformei sistemului public de salarizare vizează asigurarea unei politici de salarizare echitabile și sustenabile prin eliminarea discrepanțelor salariale existente în prezent în sistemul bugetar, restabilirea ierarhiilor funcțiilor în cadrul domeniilor de activitate, precum și între domenii de activitate, revizuirea sistemului de acordare a sporurilor, precum și instituirea unui sistem de stimulare a performanței.

În cadrul acestei reforme se vor desfășura următoarele acțiuni specifice:

(1) Realizarea unei evaluări globale a impactului Legii privind salarizarea unitară, inclusiv a unei evaluări a impactului fiscal al noii legi (până la 31 martie 2022);

(2) Adoptarea și intrarea în vigoare a noului cadru juridic privind remunerarea funcționarilor publici (Legea privind salarizarea unitară) (până la 30 iunie 2023).

Cine este Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului:

Cel care a negociat din partea premierului viitorul școlii, cu sindicatele, Marian Neacșu este singurul condamnat penal din echipa lui Ciucă, la 6 luni închisoare cu suspendare pentru conflict de interese.

Premierul Ciucă nu a menționat nicio „condiționalitate PNRR“

Premierul Nicolae Ciucă le-a spus reprezentanților elevilor și părinților (pe care a încercat să-i învrăjbească față de profesori, după cum a declarat și liderul sindical Marius Nistor), că nu este înțeles de sindicatele din educație și că nici nu are cum să dea salarii mai mari angajaților din învățământ nu din cauza vreunui deficit bugetar sau a constrângerilor financiare, ci pentru un motiv mai degrabă etic. Nicolae Ciucă a spus că o majorare salarială în Educație a crea o inechitate pe care ar trebui apoi să o rezolve prin noua lege a salarizării.

„În momentul de față, dacă noi venim cu alte decizii în momentul în care suntem foarte aproape să elaborăm noua lege a salarizării, nu facem altceva decât să producem o altă inechitate pe care trebuie s-o luăm de la capăt și pe care trebuie să o reglăm ulterior în noua lege, pentru că asta este, este jalon PNRR și se va numi legea unitară a salarizării“, a declarat Nicolae Ciucă la consultările cu reprezentanții CNE și cei ai FNP.

Citește și:
Mesaj către Guvern, de la sindicatele din Educație: Nu suntem asistați social, avem nevoie de salarii decente, nu facem jocuri politice! Dacă Guvernul nu vine cu propuneri care să fie acceptate, angajații sunt hotărâți să iasă masiv în stradă
BREAKING Greva generală în școli și grădinițe continuă și joi, până acum mesajele care vin sunt de respingere a ofertei Guvernului care nu prevede nicio majorare salarială, anunță liderii sindicali din educație / Nistor: La ora 12 vom da un răspuns clar
Cine a negociat cu sindicatele viitorul școlii: Marian Neacșu, trimis de Nicolae Ciucă în fața profesorilor, a fost condamnat penal pentru conflict de interese, după ce și-a angajat fiica la cabinetul parlamentar
BREAKING Oferta Guvernului după întâlnirea cu sindicatele: Un card pentru cadrele didactice și auxiliare cu 1.000 de lei în luna iunie și 1.500 în octombrie / Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului: Condiționalitățile impuse de PNRR nu ar permite nicio majorare de salarii, de sporuri nu poate fi vorba
Peste 43.000 de semnături pentru petiția ce susține greva generală din Educație și majorarea salariilor din învățământ
Împărate, ești gol!
Săraca țară condusă de proști
Sindicate: Circa 15.000 de angajați din Educație vor protesta joi, 25 mai, în Piața Victoriei, după refuzul constant al guvernanților de a purta negocieri reale
Mesajul unui profesor pentru liderii sindicali din Educație: Trebuie să negociați cu cârmuitorii țării, pentru a reda demnitatea, inclusiv sub aspect salarial, dascălului din România. Altfel, nu veți mai fi lideri, pentru că Sindicatul din Învățământ se va face… praf și pulbere
Iohannis le transmite sindicaliștilor din educație să accepte că „o negociere se întâmplă în așa fel încât părțile se întâlnesc undeva la mijloc” / “Promisiune fermă de a lucra pe legea salarizării unice” / Aprecieri pentru „disponibilitatea” premierului Ciucă și a ministrei Deca
VIDEO Mii de profesori au ieșit în stradă la Iași, într-un miting de amploare. “Tristețea noastră, nepăsarea voastră! Doar uniți putem învinge” – printre scandările profesorilor

10 comments
  1. Se pare că suntem considerați asistați sociali. Daca noi nu ne ținem fermi pe poziție, înseamnă că ne merităm soarta. Sindicatele trebuie să spună nu tuturor jignirilor ce se aduc cadrelor didactice,fie prin vorbe , fie prin acțiuni. Acum e momentul sa obținem ce vrem. Cu cât suntem mai mulți cu atât vom reuși. .Ar trebui să strângem rândurile și să dăm dovadă de coloana vertebrala și să nu mai lăsăm pe nimeni sa ne calce în picioare.

  2. Acest Marian Neacsu a fost condamnat definitiv de Inalta Curte la 6 luni de inchisoare cu suspendare, pentru ca si-a angajat nelegal copilul la biroul sau de parlamentar.
    Alt secretar general al guvernului nu s-a gasit ? Cine este demn si corect nu poate ocupa un astfel de post.
    Rusine, minte pe fata !

  3. Dar de ce sunt bani pentru judecatori? S-a aprobat de curand cresterea salariilor magistratilor cu 25%, care se aplica retoactiv pe ultimii 5 ani. Chiar asa ne mint pe toti? Pai magistrații cu salarii de 5000 de euro/luna nu erau la maximul grilei? Cine face grilele astea?

  4. Părinți, profesori, elevi și sindicaliști din învățământ, susțineți greva pentru a stopa plecarea tinerilor la munca de jos în țările din Europa. Dați posibilitatea Școlii românești să producă specialiștii de altădată, altfel, atât viitorul tinerilor noștri este compromis cât și viitorul nostru ca națiune!

  5. Budai nici nu s-a apucat sa faca grilele pentru legea salarizarii, nici macar nu-l incurcam.
    PNRR a inceput anul trecut si au fost acordate alte mariri de salarii pe langa cele de anul acesta. Fix la profesori nu se poate pentru ca sunt prioritari.
    Avem demnitate si nu vindem pe 2 arginti.

  6. Auzi ce ne spune acest politician ‘redefinirea demnitatii profesorilor’.

    De ce au stat 4 ore pentru cea mai mare palma primita? Cum asigura siguranta in scoli pentru elevi si profesori?

    Dupa ziua de astazi vor fi mai multi profesori nemultumiti.

  7. MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE.

    Aviz ”liderilor” care ar încerca să o dea la întors. Rămâneți singuri. Nu vă jucați cu focul!

    1. Daca acum nu rezistam inseamna ca nu dam dovada de competente profesionale! O greva generala nu se obtine usor, si atunci e momentul sa nu cedam ! Trebuie sa ni se solutioneze toate cererile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Document al Comisiei Europene: Munca de profesor în România se confruntă cu provocări semnificative, iar salariile scăzute au redus atractivitatea profesiei / Creșterea calității învățământului presupune să se lucreze în primul rând cu cadrele didactice existente

Salariile scăzute ale profesorilor din România au redus atractivitatea profesiei și reprezintă unul dintre factorii care au dus la provocările semnificative cu care se confruntă meseria de cadru didactic, factori…
Vezi articolul
Foto: Pexels/ Cottonbro

REPORTAJ Cei care nu mai pleacă. “În urmă cu câteva săptămâni ne-ar fi luat mințile orice nimic. Întârzierea unui Bolt la comandă, mâncarea rece dintr-un restaurant, un nasture rupt la palton sau frigul de afară. (…) Acum nu mai avem nimic. Nici țară, nici casă, nici familie”

Peste 500.000 de refugiați au intrat în România de la începutul războiului, majoritatea femei și copii. Cei mai mulți în tranzit. Alungați de război, cu câte o valiză și câteva…
Vezi articolul

Actrița Maia Morgenstern face apel către societatea civilă să se alăture profesorilor, care luni încep prima grevă generală din istoria ultimilor 18 ani: Dragi înalte conștiințe civice! Dumneavoastră, pe care nu vă rabdă inima să tăceți în fața unei nedreptăți… Unde sunteți? / Profesorii îi formează pe copiii noștri. Ar trebui să le arătăm întreaga noastră prețuire, dragoste, respect

Actrița Maia Morgenstern face apel la societatea civilă să se mobilizeze în susținerea profesorilor, care luni încep prima grevă generală din istoria ultimilor 18 ani. „Dragi înalte conștiințe civice! […]…
Vezi articolul