UPDATE Peste 90.000 de semnături pentru petiția ce susține greva generală din Educație și majorarea salariilor din învățământ

11.370 de vizualizări
Foto: FSLI România – Facebook
UPDATE Peste 90.000 de oameni au semnat în două săptămâni petiția online prin care Declic susține greva cadrelor didactice și cere Guvernului mărirea salariilor din învățământ, precum și investiții în modernizarea infrastructurii școlare.

Știrea inițială din 24 mai:

Peste 43.000 de oameni au semnat în două zile petiția online prin care Declic susține greva cadrelor didactice și cere Guvernului mărirea salariilor din învățământ, precum și investiții în modernizarea infrastructurii școlare. Marți seară erau 20.000 de semnături, iar miercuri la ora redactării acestei știri, numărul susținătorilor s-a dublat.

  • Până acum, oferta Guvernului nu a fost acceptată de sindicaliști.

Inițiatorii petiției online în sprijinul grevei generale a profesorilor remarcă un “record de solidaritate cu greva din învățământ”, miercuri la ora 17:30, fiind deja 43.000 de semnături.

Membrii Comunității Declic se declară solidari cu greva profesorilor, “în condițiile în care peste 230.000 de cadre didactice din țara noastră trăiesc la limita subzistenței. Un dascăl debutant câștigă mai puțin de 2.500 de lei și, înainte de pensionare, poate ajunge la un salariu de cel mult 4.500 de lei”, potrivit comunicatului de presă al Declic.

“Un sistem care se bazează pe dascăli slab pregătiți sau chiar necalificați este și explicația pentru gradul uriaș de analfabetism funcțional din România. Aproape 45% dintre elevi nu au competențe de bază: de a citi, scrie și de a calcula. Sau pur și simplu nu înțeleg un text pe care-l citesc. În acest context, semnatarii petiției cred că o creștere reală a salariilor profesorilor ar aduce tineri bine pregătiți la catedră. 

Salariile profesorilor sunt derizorii, mai ales de când prețurile la alimente și energie au explodat. Dascălii nu pot asigura un trai decent pentru ei și familiile lor. De aceea, dar și pentru că învățământul este considerat prioritate națională, ne declarăm solidari cu profesorii, a adăugat Antoniu Bumb, coordonatorul campaniei Declic. 

În textul petiției se mai arată că, din cauza salariilor infime, tineri absolvenți foarte bine pregătiți refuză să intre în sistem și preferă să opteze pentru alte domenii în care pot obține remunerații mai ridicate. “Așa s-a ajuns să avem 4.000 de profesori necalificați în școli, pe lângă 6.000 de pensionari care au fost rechemați la catedre”, subliniază inițiatorii.

Citește și:
Campanie Declic cu aproape 20.000 de semnături în câteva ore, pentru majorarea salariilor profesorilor
Premierul Ciucă nu va fi prezent la întâlnirea cu sindicatele din Educație din această după-amiază / La discuții participă secretarul general al Guvernului, Marcel Ciolacu și miniștrii Educației, Muncii, Finanțelor și Fondurilor Europene

7 comments
  1. sunt milioane de angajați în mediul privat care au salarii de 1900 RON… javrele de profesori au salarii imense comparativ cu activitatea prestata. Poate ca ar trebui sa facă greva pentru ca ei sunt incompetenți. Sau mai corect spus șantajisti ordinari… Au o singura preocupare – sa facă meditatii la tarif de 170/ședința.
    Ei sunt la limita subzistentei ?!
    RUSINE !

    1. Javra esti Tu! Profesorul a invatat! In mediul universitar erau admisi cativa acum 30-40 de ani. Si acum au ajuns javre ca tine sa aiba pretentii ca prostii sa castige cat profesorii ! De fapt, muncitorii castiga dublu fata de profesori (sudori, constructori, etc )! Aceia care lucreaza pe salarii mici la privat, de ce nu au invatat carte, de de nu isi fac greva lor sa nu mai fie platiti asa prost ? Pentru ca nu au calificari si le e teama ca pierd si acel salariu … Du-te si ia admiterea care am dat-o noi acum 40 de ani si apoi vino in invatamant! O tara de prosti care credeti ca sunteti cel putin egali cu cei care au invatat! De asta Romania isi merita soarta!

      1. O intrebare: acel profesor care a primit nota 4 la examenul de titularizare, oare cat a invatat? As propune ca profesorii sa primeasca marire de salariu pe baza competentelor si aptitudinilor fiecaruia.

        1. Acel “profesor” care a luat 4, nu devine titular, predă, poate, ca suplinitor într-un sat îndepărtat, acolo unde nimeni nu se duce( navetă grea fară a fi decontată, la anul îsi face iar un dosar). Nu este corect, bine și sănătos pentru acei copii, merită și ei cadre calificate! De fapt, nici nu cred că intră în acest sistem cu o notă de 4!
          Să știți că dacă veți consulta notele de la Concursul INM, avocați cu practica de 15 ani, obțin 3, 5 la examen. Sunt avocați care doresc să intre în magistratura, care pledează, care cer onorarii și care cunosc drept penal si drept civil de 3, 5!
          Nu există padure fără uscături!

  2. Fără învățământ, nu avem oameni calificati, educatori, învățători, profesori. Nu avem sistem de sanatate performant, nu avem tehnologii performante in nici un domeniu, agficultura, etc.
    Deci nu sunt asigurate cele trei necesități ale unuei națiuni : educație, sănătate, hrana.
    O clica de politicieni preocupați de afacerile lor, de bisnitareala cu care ne aduc pana și laptele din import și ni-l vând la suprapreț ! Rușine lor ! Sa se facă dreptate învățământului !

  3. vreți performanță în învățământ???educați va copiii acasă…daca ne înjură ne amenință daca sunt violenți este numai și numai părinților care așa se comportă acasă…in fața te salută și apoi pe la spate zic ,”sa mi s…i p..a..”ce sa învețe elevul?că profesorii sunt niște vite fara bani care pierd vremea studiind…in loc sa facă bani.asta la nivelul statelor și comunelor ..unde orice țăran se crede deștept că a făcut niște bani in Germania și are BMW…la orașe te înjură mai cu perdea…aici vin cu amenințări de genul mai copile daca vreun profesor se ia de tine sa mi spui că vin la școală și îi sparg dinții..astea fiind zise eu zic sa nu ne mai pese de ce zic părinții analfabeți și ei ,și să continuăm greva până ne vor da bani…cu pantalonii rupți in cur nu am chef de reforma lui yohanis Romania educată…ha ha ha ..cum ar zice 99,,% dintre elevi m..e băi..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like