Scandalul asistentelor false din România. Andronescu a anunțat la televiziunea publică suedeză că verifică peste 100 de școli postliceale sanitare

România anchetează peste 100 de școli postliceale sanitare, în scandalul asistentelor medicale false – titrează televiziunea publică suedeză. Ministrul Ecaterina Andronescu le-a declarat jurnaliștilor de la Göteborg că a cerut corpului de control să verifice “toate școlile postliceale sanitare, indiferent dacă sunt de stat sau particulare, și le-am atras atenția că acolo unde sunt nereguli școala trebuie să se închidă”.

Școlile, aprobate de statul român, sunt cele care au făcut posibil falsul asistentelor medicale, spune televiziunea publică suedeză, într-un nou reportaj publicat în urmă cu o zi.

Jurnaliștii suedezi au revenit luni, 28 ianuarie 2019, cu un nou reportaj pe acest subiect. De data aceasta, ei au anunțat că guvernul român verifică toate școlile postliceale sanitare.

Ecaterina Andronescu pentru televiziunea publica suedeza / Foto: www.svtplay.se

Ecaterina Andronescu a declarat pentru televiziunea publică suedeză:Am chemat corpul de control și i-am rugat să fixeze un control la toate școlile postliceale sanitare, indiferent dacă sunt de stat sau particulare, și le-am atras atenția că acolo unde sunt nereguli școala trebuie să se închidă. (…) Am toată determinarea să fac lucrurile să meargă bine și să sancționez acele lucruri care au fost în derapaj, credeți-mă”.

Autoritatea suedeză responsabilă de verificarea diplomelor în domeniul medical, Consiliul Național pentru Sănătate și Protecție Socială din Suedia, “nu a reușit să detecteze frauda, pentru că documentele pe care se bazează cererile de identificare sunt ‘autentice’ – provin din școlile care certifică faptul că studenții au studiat acolo”, relatează televiziunea. Însă postul anunță că autoritatea suedeză investighează acum modul în care trebuie să “oprească înșelăciunea”.

Câțiva dintre asistenții falși confruntați de jurnaliștii suedezi au recunoscut că nu au participat la cursuri medicale, scrie svt.se, care reia mărturia unui asistent român, prezentat sub numele “Alex”, care a lucrat la Spitalul Universitar Sahlgrenska din Gothenburgd. Timp de doi ani, din cei trei ani în care ar fi trebuit să studieze să devină asistent, a lucrat ca șofer de camioane și a studiat suedeza, spun suedezii.

Televiziunea publică suedeză precizează că, după ce a publicat investigația despre asistentele false din România, unii dintre foștii colegii ai lui “Alex” le-au declarat în momentul în care acesta a fost angajat, acum 2 ani, nu avea cunoștințe de bază necesare în meseria de asistent, cum ar fi să măsoare o tensiune arterială. În prezent, el și-a suspendat raporturile de muncă, până la finalizarea investigației pe care o derulează spitalul.

Informații de background

Corpul de control al ministrului Educației a fost trimis încă din 15 noiembrie 2018 la una dintre postlicealele sanitare implicate în scandalul diplomelor fără acoperire. Nici până la această oră, Ministerul nu a anunțat concluziile controlului de la Școala Postliceală ‘Dimitrie Cantemir’ din Târgu Mureș”.

În momentul în care jurnaliștii suedezi au dezvăluit frauda cu diplomele românești acordate fără parcurgerea cursurilor, Ministerul Educației era condus interimar de Rovana Plumb. Tot ea a fost cea care a trimis corpul de control în anchetă.

Precizăm că instituția corpului de control este complet dependentă de decizia ministrului, cu privire la parcursul anchetei.

Citește și:

Exit mobile version