Șeful Inspectoratului București spune că anul acesta a găsit planul de școlarizare gata făcut, dar că „anul viitor vom suplimenta locurile la licee, dacă vor fi mai mulți elevi decât numărul de locuri”

Vlad Drinceanu, inspectorul scolar general al Municipiului Bucuresti / Foto: USAMV

Vlad Drinceanu, inspectorul scolar general al Municipiului Bucuresti / Foto: USAMV

Anul acesta, 1.216 elevi care au terminat gimnaziul și au dat Evaluarea Națională au rămas fără un loc la liceu în București, după prima repartizare computerizată. Mai sunt disponibile doar 409 locuri. “Planul de școlarizare anul acesta a fost deja întocmit când am ajuns eu în funcția de inspector general școlar”, spune inspectorul general Vlad Drînceanu pentru Edupedu.ro.

Întrebat dacă anul viitor va lua în calcul un număr mai mare de locuri la licee teoretice, nu și la colegii tehnologice, inspectorul școlar general Vlad Drînceanu a spus pentru Edupedu.ro: “La anul da, în funcție de numărul de elevi care o să vină, dacă va fi mai mare decât cel de anul acesta, cum a fost în această sesiune (n. red. anul acesta a fost o generație mult mai numeroasă de elevii care au terminat clasa a VIII-a, față de 2021, fiind prima serie de elevi care a mers obligatoriu la clasa pregătitoare), trebuie gândit un plan de școlarizare mai mare. Planul de școlarizare anul acesta a fost deja întocmit când am ajuns eu în funcția de inspector general școlar”, a spus inspectorul.

Amintim, Vlad Drînceanu, fost profesor de matematică, actual consilier local PSD la Sectorul 4, a fost numit în funcție la mijlocul lunii iunie.

Pentru că a fost o generație mai numeroasă de elevi care a absolvit clasa a VII-a în 2022, și au fost note mai mari față decât cele acordate anul trecut, elevi cu medii de 8 au ajuns la colegii tehnice, unde anul trecut se intra cu 3 sau 4 ultima medie de admitere.

Edupedu.ro a scris că anul acesta nu au fost suficiente locuri disponibile în liceele din țară, inclusiv în Capitală. Asta pentru că din start, numărul elevilor aflați în clasa a VIII-a în luna aprilie anul acesta era de 172.822, potrivit datelor Ministerului Educației, însă cifra de școlarizare anunțată de ministrul Educației și aprobată prin Hotărâre de Guvern în luna mai, a fost de 168.316, din care 41.052 la școli profesionale. Așadar, au fost alocate mai puține locuri față de numărul elevilor care erau în clasa a VIII-a. De altfel, din cauza întârzierii publicării cifrei de școlarizare, inspectoratele din țară au întârziat la rândul lor publicarea broșurilor de admitere cu locurile disponibile în licee și ultima media de anul trecut, documente după care părinții și elevii se orientează când aleg liceele.

Potrivit metodologiei actuale pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru clasele a IX-a de liceu și învățământ profesional, școlile ar fi trebuit să ia în calcul toți elevii de a VIII-a (pentru că nu aveau de unde să știe câți se vor prezenta la Evaluarea Națională, unde înscrierea este obligatorie și se face de către școală), la momentul stabilirii numărului de locuri. Inspectoratele ar fi trebuit să coreleze toate aceste date și să le aprobe, iar Ministerul Educației să corecteze eventualele neajunsuri, să aprobe și să valideze în Guvern cifrele finale, pe care apoi să le repartizeze inspectoratelor, care să le atribuie școlilor.

Situația în București

Numai în București numărul elevilor care au rămas în afara repartizării la liceu este de 3 ori mai mare decât numărul locurilor care au rămas disponibile după această primă etapă de admitere. Și asta după semnale repetate ale părinților care arătau, prin petiții, că nu sunt suficiente locuri. În cele două petiții, părinții solicitau suplimentarea numărului de locuri pentru elevii cu medii mari, care vor concura mai ales pentru liceele teoretice și unde numărul de locuri este limitat – ba chiar au fost desființate câteva clase în acest an, față de 2021.

Ministrul Educației a declarat în acel context, pe 5 iulie, că sunt suficiente locuri la liceele din București, precizând că este vorba despre locurile combinate – învățământ liceal și profesional.

Secretarul de stat Sorin Ion declara în aceeași zi, la Antena 1, că „este loc pentru toată lumea”, prezentând cifre care arătau că sunt „peste 20.000 de locuri în București, iar numărul elevilor este de peste 15 mii”, spunea acesta, fără să existe precizarea că în numărul total sunt și locurile de la învățământul profesional.

Inspectorul general școlar, Vlad Drînceanu, a precizat pentru Edupedu.ro că anul viitor “trebuie gândit un plan de școlarizare mai mare. Eu am o radiografie a celor care au terminat clasa a VIII-a și care au medii sub șase la admitere. Sunt vreo 400 aceștia care se pot duce și la profesională, vă dați seama, dacă au luat 5, 3, 2 nu sunt neapărat de liceu teoretic. Ce fac dacă ajung la teoretic și rămân corigenți?”, a spus inspectorul general Vlad Drînceanu.

Ieri, ISMB a publicat lista locurilor libere după ce unii elevi nu s-au înscris. Sunt 746 de locuri disponibile inclusiv la licee private și colegii tehnologice.

Citește și:
LISTĂ – ISMB a publicat lista cu locurile rămase libere la liceele din București, după înscrieri / “Unii nu și-au dus dosarele, au plecat pe afară, la școli private”, spune inspectorul general școlar Vlad Drînceanu
Exit mobile version