ANALIZĂ Anul acesta, ultima medie de admitere la 10 colegii tehnice este peste 8, după ce în 2021 s-a intrat cu medii de 3 și 4 / În urmă cu 4 ani, ultima medie de intrare de la aceste licee tehnologice era mai mare decât cea obținută la Bacalaureat 2022

11.038 de vizualizări
Foto: John Schnobrich on Unsplash
Rezultatele repartizării computerizate pentru admiterea la liceu anul acesta arată situații în care elevi cu media peste 8 au intrat la licee tehnice sau colegii tehnologice, unde anul trecut, media de admitere era cu 3 sau 4 puncte mai mică, situație semnalată de Edupedu.ro într-o analiză după publicarea ierarhiei. Pentru a vedea performanța unor licee tehnologice, am analizat rezultatele de la admitere din 2018 și cele de la Bacalaureat de anul acesta, pentru a urmări traseul elevilor în cei 4 ani de liceu.
  • Edupedu.ro a semnalat într-o analiză că anul acesta mediile s-au devalorizat practic din cauza faptului că actuala generație care a absolvit clasa a VIII-a este mai numeroasă decât cea de anul trecut, iar mediile au fost mai mari.

Publicarea rezultatelor repartizării computerizate pentru admiterea la liceu arată că peste 110 mii de elevi au fost repartizați în prima etapă, după ce elevii au completat peste 2,3 milioane de opțiuni, potrivit unui comunicat de presă al ministerului Educației.

Potrivit datelor ministerului Educației, în medie, elevii au făcut 20 de opțiuni. 70% dintre elevi au fost repartizați la una dintre primele 5 opțiuni, cel mai mare procent, adică peste 77.000 de elevi. 52,4% dintre elevi au intrat la una din primele 2 opţiuni, iar 42% dintre candidaţi au intrat la prima opţiune.

Cei mai mulți elevi repartizați, peste 27.000, au avut media la admitere între 8 și 9. Dar au fost și elevi cu medii de 8 care nu au prins un loc la un liceu teoretic, ci la colegii tehnologice, unde anul trecut ultima medie de intrare era 3 sau 4.

148.494 de elevi au dat Evaluarea Națională anul acesta, o generație mai numeroasă față de cea de anul trecut pentru că a fost prima generație care a mers obligatoriu la clasa pregătitoare la școală.

În București au fost cu 3.623 mai mulți elevi decât în 2021. În plus, și mediile la Evaluarea Națională au fost mai mari. Astfel, analiza Edupedu.ro arăta că elevi cu medii mari vor ajunge pe locuri pe care anul trecut erau liceeni cu medii mult mai mici. Pe scurt spus, media ultimului intrat la o specializare anul trecut a devenit irelevantă pentru anul acesta.

Tabelul de mai jos demonstrează acest lucru. Am comparat datele ministerului Educației de anul trecut, ultima medie a unor licee și colegii tehnologice, unde anul acesta au fost repartizați elevi cu medii la admitere de 8 și 7.

Pentru a vedea parcursul educațional al elevilor și performanța liceelor tehnologice din analiză, am inclus în tabel și mediile cu care elevii au intrat la aceste licee în 2018 și media de la examenul de Bacalaureat de anul acesta, după 4 ani. În cazul a 8 din 10 licee alese, elevii au terminat liceul cu o medie mai mică la examenul de Bacalaureat față de media cu care au intrat în liceu.

  • De precizat, media de gimnaziu în 2018 conta în proporție de 25 la media de admitere la liceu. Mediile sunt cele publicate în broșura de admitere 2019, de către ISMB, unde sunt trecute ultimele medii pentru anul precedent, adică 2018.
  • Datele privind media de admitere se găsesc pe admitere.edu.ro.
Nume liceuUltima medie admitere 2022 Profil Real / ServiciiUltima medie admitere 2021 Profil Real / ServiciiUltima medie admitere 2018Ultima medie Bac 2022
pentru cei care au intrat în 2018
Liceul Greco Catolic "Timotei Cipariu"8,234,636,325,5
Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații "Gheorghe Airinei"7,414,616,615,11
Colegiul Tehnic de aeronautică "Henri Coandă"8,166,416,305,08
Colegiul Tehnic de arhitectură și lucrări publice "Ioan N. Socolescu"8,133,616,675,26
Colegiul Tehnologic "Antim Ivireanu"7,31 profil Turism si alimentație5,07 profil Turism si alimentație6,905,58
Colegiul tehnic Feroviar "Mihai I"7,414,384,475,46
Colegiul tehnic "Petru Maior "8,236,677,125,26
Liceul Tehnologic "Nikola Tesla"7,73 profil servicii6,44 profil servicii4,425,4
Liceul tehnologic "Sfântul Pantelimon "7,293,356,275,03
Liceul cu Program Sportiv "Mircea Eliade"8,056,277,035

După publicarea ierarhiei 2022, semnale repetate ale părinților arătau, prin petiții, că nu sunt suficiente locuri. În cele două petiții, părinții solicitau suplimentarea numărului de locuri pentru elevii cu medii mari, care vor concura mai ales pentru liceele teoretice și unde numărul de locuri este limitat – ba chiar au fost desființate câteva clase în acest an, față de 2021.

Ministrul Educației a declarat în acel context, pe 5 iulie, că sunt suficiente locuri la liceele din București, precizând că este vorba despre locurile combinate – învățământ liceal și profesional.

Elevi admiși în afara repartizării

  • 12.058 elevi admişi la specializări vocaţionale
  • 814 elevi admişi la specializarile vocational militar
  • 2.018 elevi admişi pe locurile rezervate rromilor
  • 928 elevi admişi pe locurile rezervate CES
  • 18.388 elevi înscriși pentru învăţământul profesional
Informații de context

6.852 au rămas nerepartizați pe 4.993 de locuri rămase libere la licee din țară. Rezultatele arată faptul că Inspectoratele școlare și școlile nu au prevăzut suficiente locuri la liceu pentru toți elevii care au trecut prin Evaluarea Națională.

În București au rămas nerepartizați la liceu 1.216 elevi, anunță inspectorul școlar general, Vlad Drinceanu. Datele arată că mai sunt 409 locuri rămase libere pentru a II-a etapă, adică de 3 ori mai puține.

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Bogdan Cristescu, a spus aseară la Digi24, după prima repartizare, că speră ca elevii nerepartizați cu ajutorul diriginților să fie ghidați spre cea mai bună opțiune pentru ei: „Ceea ce se pune problema este că nu poți avea toate locurile doar la liceu. (…) Este trist pentru acești copii. Și eu sper, cu ajutorul diriginților și inspectoratelor, ei să fie ghidați spre cea mai bună opțiune pentru ei”.

Întrebat despre numărul elevilor nerepartizați și că Ministerul Educației, prin reprezentanții săi, a susținut că sunt destule locuri pentru toți copiii, Bogdan Cristescu a precizat că „nu poți avea locuri doar la liceu”. El a spus că sunt locuri libere la învățământul profesional.

Broșură admitere 2019, unde sunt trecute ultimele medii de intrare la liceele din București din 2018
Citește și:
Admitere 2022. Nici jumătate din locurile de la școlile profesionale nu s-au ocupat în prima etapă / Au rămas peste 22.000 de locuri, iar cel puțin 1.860 de tineri vor ajunge aici
Rezultate admitere liceu 2022. Aproape 5 mii de locuri au rămas neocupate / Cererile pentru etapa a II-a se depun în perioada 1-3 august

2 comments
  1. E extrem de simplu: subiectele de anul acesta la EN au fost mult mai usoare decat in 2021. La liceele mari au fost diferente la media de intrare si mai mari de 0.5, fapt ce confirma fenomenul observat la colegiile tehnice.

  2. Uitati ca elevii pe care ii mentionati (inclusiv la alte licee s-a intrat cu note mai mici decat in mod normal) au facut toata clasa a VIII-a online, in plina pandemie. Sau credeti ca nu a contat? Faptul ca au intrat cu medii de 3 si 4 este vina exclusiva a ministerului educatiei, care le-a permis acest lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Peste 27 de mii de contestații depuse la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a, cel mai mare număr de nemulțumiri din ultimii 8 ani. Peste 24 de mii de note erau greșite și au fost modificate după reevaluare

Ministerul Educației a anunțat marți rezultatele finale de la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a 2023, iar conform datelor publicate anul acesta au fost peste 27 de mii de evaluări…
Vezi articolul

Cu ce se ocupă și cine conduce Ofsted, forul englez dat drept model pentru planul Ministerului Educației de a reforma ARACIP? “Muftiul” lui Radu Szekely – cavaler pentru activități în educație

Ofsted, “echivalentul” englez al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), a fost invocat de un reprezentant al Ministerului Educației pentru încercarea de a reforma instituția care…
Vezi articolul