Simulare Evaluarea Națională 2024: Subiectele sunt sub formă de broșuri – ghid al Ministerului Educației

Foto: Inquam Photos / George Călin

Subiectele sunt redactate sub forma unei broșuri care se tipărește față-verso, așa cum este transmisă de Centrul Național pentru Politici în Educație și Evaluare, scrie Ministerul Educației în ghidul despre simularea Evaluării Naționale. Elevii pot solicita pagini suplimentare, dacă este cazul, potrivit instituției.

Pentru că este o simulare a examenului propriu-zis, se aplică aceleași reguli organizatorice valabile în cazul examenelor. Simularea unui examen are trei obiective majore, două pentru elevi și unul pentru sistemul de învățământ. Familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real ar fi primul obiectiv, al doilea este: optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale. Al treilea este calibrarea subiectelor pentru examenul din vară pe promoția actuală, activitate numită și pretestarea itemilor.

Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore pentru elevii de clasa a VIII-a din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

La prima probă susținută, elevilor le vor fi distribuite, pe bază de semnătură de primire, codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele. Pe baza acestor coduri vor afla ulterior rezultatele obținute.

Calendarul simulării Evaluării Naționale 2024 pentru absolvenții clasei a VIII-a

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor. Listele conținuturilor pentru simularea EN VIII, respectiv a probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat în acest școlar sunt disponibile. Ce conținuturi au fost scoase din programa pentru simularea Evaluării Naționale 2024

Lucrările elevilor care susțin simulările examenelor naționale (Evaluarea Națională și BAC 2024) sunt scanate de către profesorii asistenți, potrivit ghidului Ministerului Educației, document consultat de Edupedu.ro.

Conform ghidului, lucrarea se scanează cu prima pagină nesecretizată, cu colțul din dreapta desfăcut. Dacă lucrarea are mai multe pagini cu colț (în cazul examenului de bacalaureat), acestea se vor scana secretizate. Platforma elimină prima pagină a lucrării, cea care se scanează nesecretizată.

În document se arată că fișierul rezultat în urma scanării va avea 2 pagini negre în plus față de lucrare: prima și ultima. Profesorii asistenți verifică dacă pe parcursul documentului paginile sunt întregi și lizibile.

Dacă sunt pagini care nu se văd bine, profesorii corectori le vor șterge și vor scana din nou lucrarea.

Un profesor va avea de corectat, de regulă, 50 de lucrări de la simulările pentru Evaluarea Națională și Bac 2024, potrivit procedurii Ministerului Educației. În procedură se arată că profesorii pot evalua lucrările elevilor din laboratorul de informatică, din cancelarie, cabinetul disciplinei, precum și de acasă.

Fiecare lucrare este evaluată de doi profesori corectori, iar aceștia sunt selectați, cu prioritate, dintre profesorii care au urmat Programul de formare continuă în vederea constituirii Corpului de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale, după cum se arată în procedură.

Rezultatele obținute la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei școli prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenelor din vara acestui an, potrivit indicațiilor Ministerului.

Rezultatele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.

Anul trecut, la Simularea Evaluării Naționale 2023, broșura cu subiecte a fost următoarea:

Răspunsurile Ministerului Educației la cele mai frecvente întrebări legate de evaluare.

Citește și:
Ligia Deca: Evaluarea digitalizată nu influențează tipurile de subiecte, baremul, timpul de lucru. Singura diferență este că lucrarea va fi secretizată automat, când este scanată în prezența elevilor
Simulare Evaluare Naţională 2024. Profesorii asistenţi scanează lucrarea cu numele la vedere în prezenţa elevilor / Ce se întâmplă dacă nu este scanată corect sau scrisul este foarte mic?
Simulare Evaluarea Națională 2024 / Ligia Deca: Vor fi implicați aproximativ 24.000 de profesori asistenți și peste 12.000 de evaluatori

Exit mobile version