Sorin Ion, despre subiectele de la matematică la simularea Evaluării Naționale: Subiectele sunt așa cum trebuie să fie niște subiecte la un examen național

Sprin Ion - Inspecțiile pentru Titularizare

Foto: INQUAM Photos / George Călin

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, a spus referitor la subiectele de la proba de matematică la simularea Evaluării Naționale 2024, că sunt “așa cum trebuie să fie niște subiecte la un examen național”. Declarația sa de la Euronews vine în contextul în care mulți părinți și elevi au scris pe grupuri sau rețele sociale că subiectele nu au respectat programa școlară, au fost grele și doar elevii care au făcut meditații ar fi putut să le rezolve sau că nu puteau fi rezolvate în doar 2 ore.

“Subiectele de la simulare sunt așa cum trebuie să fie niște subiecte la un examen național,” a spus secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, la Euronews.

Reacția secretarului de stat vine după ce subiectele de la proba de matematică, la simulare Evaluării Naționale au stârnit controverse în mediul online. Părinții și elevii au acuzat că subiectele au fost prea grele, că nu le putea face orice elev de clasa a VIII-a, ci doar cei care au făcut meditații, sau că nu au avut suficient timp la dispoziție.

Sorin Ion a mai spus că subiectele puteau fi rezolvate în timpul de 2 ore, alocat examenului, a fost testat și acest lucru”.

Însuși profesor de matematică, secretarul de stat a evitat să aprecieze dacă subiectele sunt grele sau ușoare. “Nu știu dacă este sănătos să vorbim despre subiecte foarte ușoare sau dacă e bine să avem subiecte ușoare și oricum e discutabil. Nu veți găsi niciodată unanimitate în părerile profesorilor de matematică cu privire la nivelul de dificultate. Unii vor spune că sunt ușoare, alții vor spune că sunt grele. (…)”.

“Nu este nimic din afara programei școlare (…) aici mai este și la alegerea profesorului. Într-adevăr, cât de mult insistă pe anumite componente”, mai spune secretarul de stat.

Sorin Ion mai spune totuși că “dacă toate subiectele ar fi foarte ușoare, atunci intrarea elevilor sau ierarhizarea elevilor pentru admiterea la liceu ar fi foarte complicată”. 

Redăm intervenția integrală a secretarului de stat la Euronews

Euronews: Ați văzut subiectele? Vi s-au părut că au avut un nivel mediu spre ridicat, în ceea ce privește dificultatea?

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: Da, am văzut subiectele, le am chiar în față la acest moment și cred că se impun niște niște precizări. În primul rând, nu știu dacă este sănătos să vorbim despre subiecte foarte ușoare sau dacă e bine să avem subiecte ușoare și oricum e discutabil. Nu veți găsi niciodată unanimitate în părerile profesorilor de matematică cu privire la nivelul de dificultate. Unii vor spune că sunt ușoare, alții vor spune că sunt grele. Orice subiect la orice examen național trebuie să îndeplinească câteva condiții. Unu, să respecte programa, o face, să aibă un nivel de dificultate crescător, subiecte ușoare care să reflecte competențe de bază, până la subiecte care trebuie să facă diferența între un elev bun și un elev foarte bun. Ori, din punctul nostru de vedere, subiectele date astăzi la simularea examenului de matematică respectă toate aceste toate aceste condiții.  Ar mai fi o condiție, evident, să poată fi rezolvată de un elev mediu în intervalul de timp de 2 ore cât este alocat examenului și a fost testat și acest lucru. Din punctul nostru de vedere, nu sunt probleme, și apoi mai e încă un lucru, vorbim despre o simulare și noi pregătim examenul din toate punctele de vedere: din punct de vedere tehnic, din punctul de vedere al obișnuirii copiilor cu atmosfera de examen, dar și din punct de vedere al calibrării subiectelor. Să nu uităm că de anul acesta putem să facem analize foarte amănunțite pe rezultatele evaluării, pentru că avem la dispoziție platforma digitalizată de evaluare. Acolo vom putea vedea, de exemplu, cât la sută dintre elevii noștri au răspuns la subiectul considerat foarte greu. 

Dar, ceea ce este important la rezultate este că rezultatele să se încadreze într-o curbă de distribuție normală, într-o curbă a lui Gauss, pentru că nu toți elevii vor lua nota 10, așa cum nu toți elevii vor lua nota 4. N-aș pune așa o ștampilă pe subiecte, că sunt grele sau că sunt ușoare, sunt așa cum trebuie să fie niște subiecte la un examen național. 

Euronews: Domnule secretar de stat, am încercat să consultăm experți și profesori. Au fost situații în care s-a semnalat faptul că la geometrie, cel puțin, deja, nu mai se vorbește despre noțiuni predate la clasă și despre informații pe care un elev le poate obține doar la meditații, la orele suplimentare. Orele de pregătire pe care alege să le facă sau nu. 

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: Este exclus. Aici în ceea ce privește respectarea programei școlare, nu avem niciun dubiu. Evident că atunci când discutăm despre programă trebuie să mergem mai departe la conținuturile propriu-zise ale lecțiilor. Ori aici mai este și la alegerea profesorului. Într-adevăr, cât de mult insistă pe anumite componente, dar nu este nimic din afara programei școlare. Nu sunt de acord cu această abordare în calitatea mea de profesor de matematică de data asta. Și credeți-mă că în familia mea toți suntem profesor de matematică și discutăm despre aceste lucruri. Deci nu cred că este o părere, nici măcar unanimă, dar nici bazată pe realități. 

Euronews: Am încercat să consultăm și grupurile active de părinți acolo unde este stârnită o îngrijorare. În ceea ce privește următoarea chestiune, se întreabă părinții este nevoie ca copilul meu să facă meditații pentru a ajunge la un liceu bun, la un liceu de prestigiu? 

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: Nu, în mod normal, ceea ce se face la școală trebuie să fie baza pregătirii. Meditația este o chestiune la decizia părintelui. Este cumva și în mod prin care părintele se simte, simte că a făcut totul pentru copilului. Dar așa cum spuneam mai devreme, la parcurgerea integrală a programei școlare în timpul orelor de curs, toate temele care au fost prezentate sau care au fost abordate prin subiectele de la simulare se parcurg. Nu trebuie să ne gândim vreodată că vom calibra niște subiecte pe pregătire suplimentare. Subiectele sunt calibrate pe activitatea de la clasă, la fel este adevărat. Întotdeauna la un examen trebuie să fie un subiect, două subiecte care să facă diferența între copii excepționali și copiii buni și foarte buni. Și lucrul ăsta se întâmplă de asta și sunt și subiecte mai mai mai dificile. Să știți că dacă toate subiectele ar fi foarte ușoare, atunci intrarea elevi sau ierarhizarea elevilor pentru admiterea la liceu ar fi foarte complicată. 

Euronews: În urma subiectelor de astăzi, domnule secretar de stat, foarte pe scurt, vă rog, ce ar fi putut să facă diferența între nota nouă și nota 10?

Sorin Ion, secretar de stat, Ministerul Educației: Ca de obicei, subiectele de geometrie sunt cele care pun problemele cele mai mari de la ultima parte, de la subiectul trei, problema numărul6. De asemenea și la problema numărul cinci, cu al 2-lea punct este întotdeauna prin tradiție, ceva mai dificil, dar v-am spus care este și scopul. O evaluare la toți copiii la care toți copiii ar lua nota 10, nu mai este evaluare. Asta să fie clar, orice teorie ne spune…” 

Citește și:
Subiecte Matematică simulare Evaluarea Națională clasa a VIII-a 2024
Baremele de corectare și notare pentru Matematică, simularea Evaluării Naționale 2024, publicate de Ministerul Educației
Simulare Evaluarea Națională 2024. Peste 1.000 de elevi care au fost luni, la proba de Română, nu au mai venit marți la Matematică
Exit mobile version