Sporul neuropsihic pentru profesori a fost eliminat din proiectul legii salarizării 2026 – document

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

Proiectul noii legi a salarizării nu mai prevede acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică. În prezent, conform legislației în vigoare, pentru profesori se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică de 10% din salariul de bază.

Conform proiectului pus în consultare publică, sporul de suprasolicitare psihică pentru profesori a fost eliminat.

Proiectul noii legi a salarizării, prezentat pe 25 mai de ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, prevede sporurile pentru profesori: între 5% și 15% pentru cadrele didactice care predau simultan la mai multe clase, spor de 5-15% pentru profesorii care coordonează practica pedagogică a viitoarelor educatoare și învățători, dar și sporuri de până la 15% pentru profesorii care lucrează în localități izolate sau în învățământul special și special integrat.

Proiect – Anexa nr. 1 – Învățământ

Despre sporul de suprasolicitare neuropsihică

Amintim că reprezentanții sindicatelor au transmis pe 13 octombrie ministrului Educației o adresă comună în care au cerut explicarea temeiului legal al reducerilor salariale operate prin programul EduSal și au reclamat „numeroase sesizări din teritoriu” privind scăderea veniturilor profesorilor de predare și de conducere.

Marți, 14 octombrie, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a susținut că nu a avut loc nicio diminuare a salariilor profesorilor în luna septembrie, ci doar o uniformizare a modului de calcul al sporului de suprasolicitare neuropsihică. Măsura a venit după ce, potrivit MEC, Curtea de Conturi a constatat că acest spor era acordat neunitar, în unele cazuri fiind aplicat „la sporuri”, cum ar fi gradația de merit sau dirigenția, ceea ce ducea la diferențe între angajați cu aceeași funcție și vechime.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a spus că ceea ce se întâmplă cu sporul de suprasolicitare neuropsihică este „un abuz”. „Ce s-a întâmplat în ultima vreme cu EduSalul? Au scăzut veniturile, nu salariile, într-adevăr, au scăzut veniturile. Sporul de uzură neuropsihică, chipurile, s-a calculat în mod eronat, s-au diminuat veniturile cu sume de la 50 lei până la 200 lei”, a spus acesta. Declarațiile au fost făcute marți, 14 octombrie, la prezentarea Raportului privind starea Învățământului din Municipiul București pe anul 2024-2025.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au protestat joi, 16 octombrie, între orele 13:00 și 14:30, în fața Ministerului Educației și Cercetării. Acestea au acuzat ministerul pentru diminuarea veniturilor pentru cadrele didactice începând cu luna septembrie.

SIPA Muntenia a cerut Ministerului Educației și Cercetării să revină asupra comunicatului referitor la scăderile de drepturi salariale și să corecteze „interpretarea eronată”. „Gradația de merit, dirigenția și majorarea pentru învățământul special nu constituie sporuri, ci majorări ale salariului de bază, fiind parte integrantă a acestuia”, se arată în comunicatul sindicatului.

Informații de context

Legea salarizării nr. 153/2017 stabilește că pentru profesori se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică de 10% din salariul de bază.

Articolul 16 – „Pentru personalul didactic de predare din învățământ, precum și pentru personalul didactic de conducere prevăzut la pct. 1 nr. crt. 1, 2, 4-6 și pentru personalul de conducere, de îndrumare și control prevăzut la pct. 2 din anexa nr. I cap. I lit. A se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică de 10% din salariul de bază.”

În 2025, sporurile și indemnizațiile pentru angajații din Învățământ și din celelalte instituții publice sunt plafonate la nivelul celor din 2018. Ordonanța de urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 prevede că, de la 1 ianuarie 2025, cuantumul sporurilor se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna noiembrie 2024. În ultimii 7 ani, valoarea maximă a sporurilor și indemnizațiilor a fost limitată la cuantumul din 2018.

Articolul II – (1) În anul 2025, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna noiembrie 2024, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”, prevede OUG nr. 156/2024.

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Legea salarizării 2026. Diminuarea veniturilor pentru „mulți profesori”, semnalată de liderul sindical Simion Hăncescu: Sunt pierderi de 280 și până la 500 și ceva de lei
BREAKING Salariul profesorului debutant ar urma să fie 7.544 de lei brut, adică circa 4.400 de lei net, de la 1 ianuarie 2027, potrivit proiectului noii legi a salarizării pus în dezbatere de Ministerul Muncii
BREAKING Sporurile pentru profesori din proiectul legii salarizării: 5-15% pentru profesorii care predau la simultan și cei care coordonează practica pedagogică / Spor de 15% pentru învățământul special și special integrat și de izolare, dacă profesorul predă în localitate izolată 
Indemnizația de dirigenție a fost eliminată din proiectul noii legi a salarizării – document
Gradația de merit pentru profesori dispare și va fi înlocuită cu premii de performanță, în noua lege a salarizării, anunță Dragoș Pîslaru: Educația va fi primul domeniu în care se va pilota performanța, din 2027
Sporul de doctorat nu se va mai acorda pentru profesori. Dragoș Pîslaru: În educație, a fost inclus în salarizare
Exit mobile version