Salariul de bază al profesorului debutant cu studii superioare de lungă durată ar urma să fie 7.544 de lei brut de la 1 ianuarie 2027, potrivit proiectului noii legi a salarizării pus luni în dezbatere publică de Ministerul Muncii. Suma rezultă din coeficientul 1,84 prevăzut în grila pentru învățământ, înmulțit cu valoarea de referință de 4.100 de lei stabilită pentru anul 2027.
În net, salariul ar fi de aproximativ 4.400 de lei, cu circa 700 de lei peste nivelul actual al salariului de bază net al unui profesor debutant, de aproximativ 3.700 de lei.
Atenție: suma propusă pentru profesorul debutant nu reprezintă o creștere „curată” peste toate drepturile actuale. În proiect, o serie de sporuri și indemnizații dispar ca elemente separate și sunt fie incluse în coeficienții de salarizare, fie eliminate. Printre acestea se află sporul de suprasolicitare neuropsihică (10%), sporul pentru titlul științific de doctor (500 de lei) și indemnizația de hrană / norma de hrană (cca 380 de lei pe lună).
Creșterea este însă sub nivelul care ar fi rezultat din aplicarea promisiunii asumate după greva profesorilor din 2023, când OUG 57/2023 stabilea că grila de salarizare pentru profesorii debutanți trebuie construită pornind de la salariul mediu brut pe economie. Noua lege abrogă explicit OUG 57/2023, potrivit proiectului pus în dezbatere publică.
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a susținut în conferința de presă de prezentare a proiectului că noua grilă încearcă să crească atractivitatea funcțiilor de debutant din sistemul public, inclusiv în educație.
„Vă spuneam că ne uităm la debutanți și vedem la debutanți creșteri substanțiale. Era 6.400, va fi 7.544. Deci, după cum vedeți, din valorile acestea care erau pe la 4.562, toate trec de 5.606, 6.800”, a declarat Pîslaru, referindu-se la salariile de debut din mai multe familii ocupaționale.
Ministrul a explicat că Guvernul încearcă să facă funcțiile de intrare în sistem mai atractive, chiar dacă noua lege comprimă diferențele salariale din sistemul bugetar prin raportul de 1 la 8 dintre salariul minim și cel maxim.
„Discutăm de salarii în plată, preconizate, deci o creștere care să aducă la un plus de atractivitate pentru funcțiile de debutanți”, a spus acesta.
„După cum v-am spus, se comprimă puțin, într-adevăr, tot sistemul pe unu la opt, dar e important totuși să creezi o minimă atractivitate, să poți să intri ca artist, ca actor, ca infirmier, ca sistem medical, bibliotecar sau consilier în zona aceasta”, a afirmat ministrul Muncii.
Proiectul prevede că legea intră în vigoare integral la 1 ianuarie 2027, iar valoarea de referință pentru acel an este de 4.100 de lei. Salariile se calculează prin înmulțirea coeficientului de salarizare cu această valoare de referință.
Pentru funcția de profesor debutant cu studii superioare de lungă durată, coeficientul este 1,84, ceea ce duce la un salariu brut de 7.544 lei.
Calculul este:
1,84 x 4.100 lei = 7.544 lei brut.
La un calcul estimativ al contribuțiilor și impozitului, salariul net ar fi de aproximativ 4.400 lei.
Potrivit grilei din proiect, celelalte salarii de bază pentru debutanți ar urma să fie:
- profesor debutant, studii superioare de scurtă durată – 7.393 lei brut
- institutor debutant, studii superioare de lungă durată – 7.393 lei brut
- institutor / educator-puericultor / maistru instructor debutant, studii superioare de scurtă durată – 7.319 lei brut
- învățător / educatoare / educator-puericultor / maistru instructor debutant, studii liceale – 7.246 lei brut
Salariul profesorului debutant este esențial pentru întregul sistem de educație, pentru că poate contribui la atragerea și menținerea tinerilor în cariera didactică și pentru că reprezintă baza de la care se construiește întreaga grilă de salarizare din învățământ.
În prezent, un profesor debutant câștigă aproximativ 3.700 de lei net, iar analiza Edupedu.ro arăta recent că, dacă s-ar fi aplicat formula promisă după greva din 2023, salariul ar fi trebuit să ajungă la peste 5.000 de lei net în 2026.
Reamintim, în proiectul anterior apărut în spațiul public, dar neasumat de Guvern, salariul profesorului debutant cu studii superioare de lungă durată era estimat la 7.958 de lei brut, adică aproximativ 4.655 de lei net, iar creșterea față de nivelul actual era de aproape 900 de lei net.
Diferența față de varianta neasumată este de 414 lei brut, respectiv aproximativ 250 de lei net mai puțin.
Articol în curs de actualizare

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
19 comments
edupedu,
va mulțumim pentru tot ce faceti! apreciem tare mult.
dar nu ar fi totusi important, util, necesar sa precizati cati ani un profesor va avea acel salariu de debutant?
ca debutant suna asa necalr pentru cei care nu sunt in sistem, poate unii considera ca supa 2-3 ani deja salariul creste considerabil…ceea ce este fals!
abia dupa 10 ani se pun cateva sute de lei!
Cei din MEC sunt depașiți de toate situațiile din teritoriu. Habar nu au ce se întâmplă prin unitățile de învățământ. Examene suprapuse unde sunt implicați aceeași oameni, cadre didactice, secretare, informaticieni. Se cer fel si fel de situații, unele mai aberante dacat altele, volumul de munca este foarte mare, presiune pusă pe oameni din partea forurilor superioare, termene foarte scurte venite de la ISJ. Recompensa…. nu există, salarii mici pentru munca foarte multa si raspundere in acelasi timp, daca se poate să lucrezi de dimineata pana seara, si acasa și eventual sa iei laptopul cu tine in weekend. Oameni buni, sunt la personalul didactic auxiliar si nedidactic posturi vacante care NU pot fi ocupate, datorită legislației în vigoare. Va intreb, este normal ca un salariat să ducă în spate 2 posturi ? Pana cand vor mai fi încălcate drepturile stabilite de Codul Muncii/ Nu ai voie sa spui nimic, ca esti luat in vizor . Mai sus, o colega bibliotecara se plangea ca are salariul mic după 30 de ani de munca si ca face mai multe activităti. Actul oficial prin care se face NORMAREA personalului didactic auxiliar si nedidactic din invatamantul preuniversitar este din 1999 !!!!!!!!!!!!!!!!!! De atunci si pana acum, activitatea este de 10 ori mai complexa, salariații din ce în ce mai putini, atribuțiile din ce în ce mai multe.
Performanta aveți domnilor profesori?
Ce naște din pisică, șoareci mănâncă. Fii mulțumit că fii-tu știe să scrie și să citească (pe litere), poate ajunge la nivelul tău. La ce educație dă unul ca tine, să spuneți mulțumesc, și tu și el, dacă ajunge muncitor calificat. Ăsta vă este nivelul și nu-l veți depăși nici dacă vin Procopiu sau Haimovici să vă predea.
Dar tu ce performațe ai, în afată de a posta comentarii?
se pare ca mai avem si rebuturi dupa cum pui problema
da , iubire!
toți medicii , inginerii, IT iștii ,sunt ” facuți ” de profesorii de azi .
atât putem. și mai scoatem și alte categorii socio profesionale , depinde ce are nevoie societatea.
tot ce există intelectual sau muncitor cu studii medii , toți au trecut prin mâinile unor dascăli. și dacă țara asta nu se prăvale inca , e pt că există educație .
că ne sufoca politrucii , schimbările inutile și neprevăzute , mofturile și amestecurile unor părinți și lipsa celor 7 ani de-acasă ale unor copii asta e altă chestiune.
Performanța e în funcție de școală, adică de la caz la caz, tovarășu’ Măciucă!
Dar de salariile bibliotecarilor care pe lângă activitățile specifice, suplinește colegii care lipsesc(intra la clase), se ocupa de programul laptele și cornul, fac treabă la secretariat, răspund de manuale cu tot ce implica acestea, ce ziceți? După 30 ani vechime, studii superioare Gr. 1, salariu de aproximativ 4500 net.
Daca pui in evidenta cresterea normei didactice si scaderea sporurilor , ramai cu 0 sau chiar crestere negativa ! 😅
Mulțumim pentru ca apreciati educatia si profesorii !
Reamintim guvernantilor ca naivii aia de acum 20 de ani care munceau pe gratis au cam iesit la pensie ! Cei mai noi vor munci pe cat e plata !
eu tot nu înțeleg cu ce am greșit noi astia de avem 50+ ani si am.avut cele mai penibile salarii atunci cand am fost debutanți iar acum urmează sa avem din nou salarii de debutanți si dupa 30 de ani de muncă??
cu ce v am greșit atat de mult domnilor politicieni? cu ce a gresit generația asta de profesori de trebuie sa sufere o viata întreagă?
hai , vrei să mai pun și eu oleaca de sare?
daca ești 50 + , sigur ai făcut practica agricola an de an , sigur ai stagiu militar obligatoriu efectuat , sigur ai stat în frig și ai făcut foamea pe timpul lui ceasca .sigur in anii 90 ai suportat inflatia aia grea de 300% , sigur ai mâncat pâine cu parizer după revoluție și ți s a părut cea mai bună mâncare , sigur ai râvnit la o pereche de blugi pe care nu ți i ai permis sau la un walkman cu căști .. Astea erau visele noastre imposibil de împlinit ..
sigur ai avut salariu de mizerie in anii 90 . sigur s a întâmplat să nu ai bani sa iei o floare unei fete . sa nu ai bani de bilet de autobuz sau de un suc la dozator..
sigur ai trăit toate astea ..sau macar unele din ele.
admitere la facultate din 11 manuale , vacanta la bunici vara la prașila , lama de ras furata de la tata si adidașii și geaca împrumutate de la fratele mai mare..
și uite că acum , cei 500 de parlamentari , 7000 de politruci ghiftuiți și o liota de oameni ai legii vânduți îți explică că trebuie să facem un sacrificiu pt țară și că și ei sânt oameni și au nevoie de bani ,
Te salut , prieten de generație 50+ și îți doresc zile ( mai) senine și sănătate!
bun , bun și care e diferenta între debutantul din universitar cu un doctorat de 4 ani și un debutant din învățământul preuniversitar ? fara bătaia de cap a unui doctorat.
cine mai vine in universitar ?
Felicitări, genii de la guvern! Ați atins apogeul prostiei absolute: ați „majorat” salariile din învățământ și au ieșit mai mici decât înainte.
Un profesor cu grad definitivat, vechime 5-10 ani și studii superioare lua 4731 lei net, iar cu dirigenție ajungea la 5164 lei. După „marea voastră reformă istorică” ia 4533 lei net și ați tăiat dirigenția, sporurile și orice altceva care mai dădea un sens salariului.
Adică ați reușit să faceți un brut de 7749 lei să se transforme într-un net mai mic decât avea omul înainte. Performanță de nivel olimpic la furat și umilit profesori.
La câtă bătaie de joc e asta, ar trebui să vă dea rușinea să mai vorbiți despre „respect pentru educație” sau „investiții”. Singura investiție pe care o faceți voi e în degradarea sistemului și în fuga creierelor din țară.
E o jecmăneală ordinară, împachetată frumos în titluri de lege. Nimic mai puțin.
Să vedem acum cum or să se mai uite sindicatele în ochii profesorilor după ce au vândut așa de ieftin. Probabil or să zică și ei că „e un început bun”.
Deh, la câtă demnitate a mai rămas în sistemul ăsta…
Pe bune? Eu am salariul de 4700 lei după 33 ani de munca studii superioare și master. Lucrez intr o instituție publica asa ca tu cu o vechime de maxim 10 ani nu mai comenta. Câte ore pe zi munciți pe saptamana? Pregătirile le faceți gratis?
Ano, nu te ofusca,n ai dreptate! Hai in invatamant daca vrei bogatie!
Bravo, domnilor guvernanți! Jos pălăria pentru această capodoperă de inginerie financiară. Noua lege a salarizării unitare în învățământ nu e doar o reformă, este o adevărată „revoluție a bunăstării”… dar în sens invers.
Să aplaudăm un pic matematica de geniu din spatele acestei mărețe realizări:
-Cum era „rău” înainte: Profesor cu studii superioare, Gradul I și 10-15 ani vechime primea un salariu net de 5.338 lei (ba chiar 5.827 lei dacă își asuma și „luxul” de a fi diriginte).
-Cum e „bine” acum: Același profesor, după ani de examene și mii de nervi tocați, ajunge la un salariu brut glorios de 8.610 lei. Care, după ce statul își ia partea leului, se transformă prin magie într-un net de… 5.036 lei (salariu brut 4100*2,10 = 8610 lei deci 5036 salariu net).
Bonus de performanță: Dirigenția și restul sporurilor? Tăiate. Pentru că, nu-i așa, responsabilitatea în plus se plătește în România cu „mulțumesc” și satisfacție profesională.
Este absolut fascinant cum noua lege reușește performanța unică de a transforma o avansare în carieră într-o formă de pedeapsă financiară. Practic, mesajul transmis tinerilor care visau să intre în sistem este de o claritate de cristal: „Fugiți cât vă țin picioarele!”
Cât despre sindicate… ce să zicem? Probabil liderii sindicali își pregătesc deja cele mai fioroase postări pe facebook, strategii de „dialog social profund” și, bineînțeles, celebrele comunicate pline de îngrijorare profundă, emise direct din concedii sau birouri călduroase. Ne așteptăm la proteste extrem de vocale… cu 25-30 de oameni, programate strategic în timpul vacanței de vară, ca să nu deranjăm pe nimeni.
Ne meritam soarta cu lideri de sindicat de c.. .t. Salariul unui profesor cu peste 25 de ani este mai mic decât al unui putoi de procuror sau judecător fără niciun an vechime. Abia aștept alegerile din 2028 când acești venetici PNL, usr sau PSD o să dispară de la conducere. Să se aleagă praful de aceasta tara care promovează impostorii.
Dar ce, credeati ca politicienii vor acorda vreo atentie educatiei?
Salarii tot de mizerie, dar mizerie ceva mai mica 🙂
In schimb, anumiti bugetari de top vor primi bani in plus, pentru ca… ei fac legea, nu-i asa?