Sporul de doctorat nu se va mai acorda separat în noua lege a salarizării, ci va fi inclus în salariul de bază pentru angajații din Educație, a declarat ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Acesta a susținut că sistemul actual, prin care angajații trebuie să justifice relevanța doctoratului pentru activitatea desfășurată, produce „lucruri jenante”.
Declarațiile au fost făcute pe 25 mai, la prezentarea proiectului noii legi a salarizării.
Întrebat dacă sporul de doctorat va fi inclus în salariul angajatului, ministrul a răspuns:
„Pentru zona de educație, unde acel spor face parte din activitatea profesională, a fost inclus în salarizare.”
- Edupedu.ro a scris pe 25 aprilie că sporul de doctorat este desființat în noua lege a salarizării: a fost luat în calcul „la stabilirea coeficienților pentru personalul din învățământ, unde, prin natura funcțiilor, este necesară deținerea titlului de doctor”
„Nu cred că se justifică” acordarea automată a sporului de doctorat
Dragoș Pîslaru a explicat că noua filosofie a proiectului este ca doctoratul să fie reflectat în nivelul salarial și în calificarea pentru anumite funcții, nu printr-un spor separat acordat automat.
„Noi credem că salarizarea trebuie făcută la un nivel în care, dacă ai nevoie de doctorat, să fii plătit pentru că ai niște studii înalte, dar ideea că, dacă ai doctorat, lucrul ăsta automat trebuie să-ți aducă un spor (…) nu cred că se justifică”, a declarat acesta.
Ministrul a spus că poziția este susținută și de echipa Băncii Mondiale implicată în elaborarea proiectului.
„Eu personal și nici echipa Băncii Mondiale nu suntem divergenți față de ce spun, suntem aliniați și cu echipa de salarizare din minister”, a afirmat Pîslaru.
Ministrul critică birocrația justificării sporului de doctorat
„Eu, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, lunar trebuie să stau să aprob un document care este cerut, în care cel care are doctorat explică cum doctoratul din domeniul pe care îl face îl ajută la activitatea din domeniu”, a spus acesta.
Pîslaru a dat exemple pe care le consideră absurde.
„Birocrația de a încerca să explici că un doctorat în psihologie te ajută să înțelegi mai bine beneficiarii sau că un doctorat în administrație publică te ajută să înțelegi mai bine cum să faci hârtiile în minister sunt niște lucruri care sunt jenante”, a declarat ministrul.
Doctoratul ar trebui să conteze la ocuparea funcției, spune ministrul
Sistemul salarial ar trebui construit astfel încât doctoratul să reprezinte un criteriu de calificare pentru anumite posturi.
„Mai degrabă să avem o salarizare mai bine așezată pentru funcții, inclusiv funcții de conducere, astfel încât să știi că dacă iei doctoratul te califici pentru funcția respectivă”, a afirmat acesta.
Redăm declarațiile ministrului Dragoș Pîslaru:
Jurnalist: Și acel spor de doctorat va fi și el inclus în salariul angajatului?
Dragoș Pîslaru: Pentru zona de educație, unde acel spor face parte din activitatea profesională, a fost inclus în salarizare. Pentru celelalte, asta este o dezbatere mai largă.
Noi credem că salarizarea trebuie făcută la un nivel în care, dacă ai nevoie de doctorat, să fii plătit pentru că ai niște studii înalte, dar ideea că, dacă ai doctorat, lucrul ăsta automat trebuie să-ți aducă un spor, eu personal și nici echipa Băncii Mondiale nu suntem divergenți față de ce spun, suntem aliniați și cu echipa de salarizare din minister, nu cred că se justifică.
Eu, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, lunar trebuie să stau să aprob un document care este cerut, în care cel care are doctorat explică cum doctoratul din domeniul pe care îl face îl ajută la activitatea din domeniu la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
În sine, birocrația de a încerca să explici că un doctorat în psihologie te ajută să înțelegi mai bine beneficiarii sau că un doctorat în administrație publică te ajută să înțelegi mai bine cum să faci hârtiile în minister sunt niște lucruri care sunt jenante.
Deci, mai degrabă să avem o salarizare care, repet, e mai bine așezată pentru funcții, inclusiv funcții de conducere, să nu ne jenăm de asta, astfel încât să știi că dacă iei doctoratul te califici pentru funcția respectivă, ca să înțelegeți toată argumentația.
Informații de context despre sporul de doctorat
În anul 2026, personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 500 Iei brut lunar, conform OUG nr. 7 din 24 februarie, publicată în Monitorul Oficial pe 25 februarie.
Prevederea se aplică de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, adică 25 februarie 2026 și include și personalul din cadrul Institutelor Naționale de Cercetare Dezvoltare.
Prevederile privind indemnizația de doctorat în 2026 din OUG nr. 7 /2026
Art. LIV. — (1) „Prin derogare de la prevederile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 500 Iei brut lunar, care se acordă lunar numai dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor/compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25.
(2) În anul 2026 personalul din cadrul Institutelor Naționale de Cercetare Dezvoltare care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 500 lei brut lunar, care se acordă lunar numai dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar.”
Premierul Ilie Bolojan a declarat că veniturile angajaților din sistemul public – „care înseamnă salarii plus sporuri” – nu vor fi afectate de noua legea a salarizării. În plus, acești angajați vor putea primi bonificații în funcție de performanță și riscurile la care sunt expuși. Declarațiile au fost făcute vineri, 24 aprilie, la Europa FM.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” au semnalat că nu au fost consultate în privința noii legi a salarizării și că proiectul legii salarizării „este o decizie politică deliberată de a menține personalul didactic în sărăcie”.
„Guvernul Bolojan își asumă, prin acest proiect, o decizie care ignoră consecințele pe termen lung și tratează educația cu o iresponsabilitate care nu mai poate fi justificată. Este, în fapt, un dispreț instituționalizat față de educație”, mai spun sindicatele.