Testarea inițială a tuturor elevilor, inițiată în 2021, este reluată în județul Iași la începutul noului an școlar. Critici acuză “supraîncărcare psihologică” și “fiasco” la testarea de anul trecut. Inspectoarea generală Luciana Antoci răspunde: “O orchestrare politică” / Testele – “cu atât mai importante” cu cât nu mai există teze

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com

Elevii de gimnaziu și liceu din județul Iași dau, în perioada 12-23 septembrie, o serie de teste inițiale ce urmăresc să stabilească nivelul pregătirii lor la începutul noului an școlar, după modelul stabilit de testările pilotate de Inspectoratul Școlar Județean Iași la începutul anului școlar precedent, în context pandemic. De data aceasta, măsura – despre care reprezentanții ISJ spun că are un impact pedagogic clar – a stârnit critici mai vehemente, inclusiv din partea unei foste inspectoare generale, a unui fost secretar de stat și a unui lider sindical local. Însă inspectorul școlar general Luciana Antoci acuză că este vorba despre critici “orchestrate politic”.

Ea a spus pentru Edupedu.ro că, anul acesta, miza testărilor este cu atât mai mare cu cât, în noua organizare a anului școlar pe module, dispar tezele, iar testarea inițială, urmată de una sumativă la finalul anului rămân “repere” la nivel de evaluare.

Potrivit informațiilor prezentate de ISJ Iași, “pentru a construi și în acest an școlar premisele de optimizare a demersului didactic în rețeaua educațională județeană, în perioada 12-23 septembrie 2022, Inspectoratul Școlar Județean Iași organizează testarea inițială a elevilor de gimnaziu și de liceu prin care profesorii vor verifica nivelul pregătirii elevilor la începutul anului școlar. Pornind de la această etapă de testare inițială cadrele didactice  vor organiza demersul didactic, vor adapta proiectarea materiei în funcție de nivelul clasei și își vor pregăti lecțiile astfel încât să recupereze lipsurile și să determine progresul școlar al copiilor.”

Instituția precizează că testarea are loc după ce școlile au fost informate cu privire la proceduri în perioada 5-9 septembrie. Și continuă:

Informarea oficială a ISJ Iași:

Inspectoratul notează că testarea inițială a elevilor de gimnaziu și liceu, la nivel local,  vine în continuarea testării făcute anul trecut, în context pandemic, testare “urmată de  un program de măsuri remediale adaptat realităților fiecărui colectiv de elevi în parte”. Aceasta “s-a reflectat în creșterea nivelului  rezultatelor obținute de elevii ieșeni la Examenele Naționale prin comparație cu cele obținute în vara anului 2021”, se arată în comunicarea oficială a ISJ.

Criticii acuză o “avalanșă” de testări după vacanța de vară, “fiasco”-ul de anul trecut, o presupusă lipsă de relevanță pedagogică

Spre deosebire de testările de anul trecut, organizarea unei noi runde a stârnit o serie de critici atât din partea unor politicieni, cât și a unor persoane cunoscute din mediul educațional ieșean. Contactată de Edupedu.ro, inspectoarea generală Luciana Antoci invocă o “orchestrare politică” ce include acuzații fără fundament. Ea spune că are sprijinul unor organizații de părinți și de elevi și că în “peste 90% din școli” testarea se desfășoară fără probleme.

Între altele:

Genoveva Farcaș (fost inspector școlar general) a scris, între altele, pe Facebook: “Avalanșa testărilor inițiale la toate clasele și toate disciplinele a căzut, ca un destin implacabil, pentru al doilea an școlar, (doar) în județul Iași. (…) Ca profesor si diriginte, înregistrez zilnic solicitări ale elevilor mei supraîncărcati de presiunea psihologică a examinărilor inițiale, chiar în perioada care ar fi trebuit să fie de bună-revedere a școlii și dascălilor, în momentele de reconectare firească după o vacanță mare. “Cum sa creezi o stare de bine în școala ta, dacă deopotrivă elevii si profesorii sunt răvășiti de această avalanșă (…) ?”

Mihaela Popa, fost secretar de stat în Ministerul Educației, a criticat printr-o serie de postări pe Facebook testarea inițială organizată în aceste zile, scriind între altele: “(…) Dar ONOR ISJ IASI, te- ai sesizat cand noi, profesorii, am indraznit sa spunem clar si raspicat ca ne organizam singuri testele initiale  pentru ca ne cunoastem elevii si pentru ca asa e peste tot in lumea civilizata. Te- ai sesizat ca am indraznit sa gandim! Ai iesit cu un comunicat de lemn sa ne spui bla bla,  cum ca ce bine a fost anul trecut cu testarea initiala centralizata! De asta niciun judet nu a urmat modelul Iti spun eu, ONOR ISJ: A FOST UN FIASCO! (…)”

Președintele sindicatului local USLIP Iași, Laviniu Lăcustă, a fost citat de Ziarul de Iași spunând că „Aceste teste generează un proces birocratic incredibil, suprasolicită profesorii de o manieră extremă şi, evident, din această perspectivă nu înţelegem care este sensul acestei proceduri. Poate am fi înţeles dacă era făcută la începutul unui ciclu, adică la clasa a V-a sau a IX-a, nu să te apuci să dai teste iniţiale la toate disciplinele, nişte texte extrem de complexe, care presupun o muncă laborioasă şi, ulterior, nişte proceduri care necesită timp”.

Ziarul de Iași face trimitere și la critici formulate direct de politicieni precum senatorul Marius Bodea (USR), care vorbește despre o “presiune uriași asupra cadrelor didactice”.

Inspectorul școlar general Luciana Antoci: “Problema este o orchestrare politică a acestui subiect și atât”. Plus: Schimbările la nivelul testării

Contactată de Edupedu.ro, inspectorul general Luciana Antoci respinge acuzațiile, spunând că testările în sine nu reprezintă un efort foarte mare pentru elevi, că pentru profesori corectarea presupune un efort similar cu cel de anul trecut și că valoarea testărilor din punct de vedere educațional a fost confirmată de evoluțiile ultimului an, inclusiv la nivelul evaluărilor și examenelor naționale.

Ea vorbește despre o “orchestrare politică” a criticilor actuale, în sensul că “persoanele care se exprimă împotriva testelor inițiale de la Iași sunt categoric asociate zonei politice”.

Și spune că importanța testărilor inițiale și a celor care se vor desfășura la finalul anului este cu atât mai mare cu cât, având în vedere organizarea pe module a școlii în noul an școlar, nu vor mai exista teze.

Luciana Antoci, despre schimbările principale față de anul trecut, în testarea inițială a elevilor:

Despre sprijinul pentru testarea inițială, la nivel local:

Despre relevanța educațională a testării, contestată, între altele, de liderul de sindicat citat, Luciana Antoci spune:

Despre criticile aduse testărilor:

Context: testarea inițială pilotată la Iași la începutul anului școlar 2021-2022

Acum un an, în contextul în care pandemia afectase serios educația începând din primăvara anului 2020, șefa ISJ Iași, Luciana Antoci, anunța că „am decis să realizăm o evaluare foarte riguroasă a nivelului de învățare al tuturor elevilor din sistem”. Evaluarea urma să fie făcută prin teste standardizate pentru 10 discipline, date tuturor elevilor din județul Iași.

Rezultatele demersului? Edupedu.ro scria între altele, în noiembrie anul trecut, că peste 70% dintre elevi nu au luat nota 5 la Matematică, iar în mediul rural doar unul din 10 a luat peste 5. 

La nivel de județ au fost organizate, la începutul acestui an, activități remediale dedicate. Pe atunci (februarie 2022), la simularea pentru examene desfășurată în Iași, rezultatele erau, în unele cazuri, mai slabe decât la testarea inițială din toamnă. În aprilie, însă, la simularea organizată pentru Evaluarea Națională 2022, elevii din mediul rural din Iași aproape și-au dublat, la matematică, procentul de medii peste 5.

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Testare inițială standardizată la 10 discipline pentru toți elevii din județul Iași. Șefa ISJ, Luciana Antoci: La educație fizică și sport vor fi teste și măsurători somatice
EXCLUSIV Rezultatele primei testări inițiale standardizate din România în plină pandemie: Peste 70% dintre elevii unui județ nu au luat nota 5 la Matematică, iar în mediul rural doar unul din 10 a luat peste 5 / Diagnoza stadiului de pregătire a elevilor în ultimii doi ani școlari propune măsuri remediale țintite
Rezultate simulare Evaluare Națională 2022: Elevii din mediul rural din județul Iași aproape și-au dublat la Matematică procentul de medii peste 5, față de rezultatele din ianuarie 2022. Decalajul încă rămâne între urban și rural
Exit mobile version