ULTIMA ORĂ Fără note la Educație Fizică și Arte din 2023, portofoliu educațional obligatoriu, printre noutățile pentru elevi care ar urma să fie în noua Lege a Educației, anunță ministrul Cîmpeanu

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Se va pune mare accent pe portofoliul educațional al elevului, spre deosebire de până acum, iar la disciplinele care fac parte din ariile curriculare Arte și Educație Fizică și Sport, precum și la alte discipline care pot fi stabilite prin ordin de ministru, se acordă calificative de tip „admis”, „respins” și nu notă de la 1 la 10, a anunțat Ministrul Cîmpeanu. Acesta face declarații de presă în acest moment în ceea ce privește proiectele pentru noile Legi ale Educației, publicate mâine. În învățământul vocațional vor rămâne însă notele de la 1 la 10 pentru aceste discipline.

Portofoliul educațional devine obligatoriu, va prevede viitoarea Lege a Educației pentru Învățământul Preuniversitar, făcută publică mâine. Portofoliul va conține toate documentele elevului și diplomele obținute de la grupa mijlocie – de la grădiniță -, până la terminarea liceului.

Orientarea școlară și portofoliul personal al elevului sunt lucruri de bază care vor deveni obligatorii la finalul clasei a VIII-a, când consilierul școlar și dirigintele vor avea obligația să emită o recomandare de încadrare în educația secundare superioară. La finalul clasei a VIII-a, orientarea școlară va fi obligatorie pentru școală, nu pentru părinți și elevi, dar școala va fi obligată să imite aceste orientări școlare pentru fiecare elev în parte ele se vor baza pe portofoliul educațional despre care v-am vorbit.

Portofoliul educațional va cuprinde rezultatele înscrise în catalogul electronic, recomandări de profil și evaluări, diplome si certificate și alte înscrisuri dobândite în diferite contexte in procesul de învățare. Portofoliul educațional se va utiliza începând cu grupa mijlocie de la grădiniță și va fi obligatoriu pe tot parcursul învățământului preuniversitar”.

Foto: Ministerul Educației
Admiterea la liceu – cu examen separat în colegiile naționale

În ceea ce privește admiterea la liceu, copiii care vor fi clasa a VII-a în septembrie anul acesta vor putea să susțină examen de admitere separat pentru a intra la colegiile naționale, când vor fi la final de clasa a VIII-a în 2024, potrivit oficialului.

Elevii “vor avea o șansă în plus, aceea de a susține un examen de admitere într-un liceu. Este vorba despre dreptul care se acordă prin această lege colegilor naționale – urmează să redefinim condițiile necesare dobândirii titulaturii de colegiu național. Colegiile vor avea ocazia să o susțină un examen de admitere în liceu sau, altfel spus, aceste licee care au demonstrat și vor demonstra calitatea educației vor avea dreptul să-și organizeze propriile examene de admitere în liceu pentru ocuparea 90% din numărul de locuri, 10% vor rămâne pentru a fi ocupate prin procesul normal de distribuire”, adică prin admiterea care este și acum, spune Sorin Cîmpeanu (Mai multe detalii aici).

Iată declarațiile ministrului pe această temă:

“Pentru elevi, am definit o serie de lucruri pe care le voi prezenta general și apoi voi da exemple concrete. Învățământul obligatoriu va cuprinde grupa mică începând cu anul 2030, cuprinde deja grupa mijlocie, grupa mare, învățământul primar, învățământul secundar inferior și liceal.

Parcursul școlar și valorile elevilor au ca scop evaluarea, orientarea, încurajarea, optimizarea învățării, precum și dezvoltarea capacităților de autoevaluare a elevilor. Evaluarea va fi centrată pe competențe. În plus, este obligatoriu să se ofere feedback în timp real elevilor. Și aceste evaluări vor sta la baza planurilor individuale de învățare.

Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, la 12 luni de la adoptarea prezentei legi, va realiza o bancă unică de instrumente de evaluare.

Pentru copiii care se vor găsi în luna septembrie 2023 în grupa mare a grădiniței: cadrul didactic care asigură educația preșcolarilor trebuie să întocmească un raport de evaluare a competențelor cognitive emoționale și sociale ale copilului. Activitatea didactică pe parcursul clasei pregătitoare va ține cont de constatările acestui raport în sensul adaptării corespunzătoare a fiecărui elev.

La finalul clasei pregătitoare și a clasei întâi, cadrul didactic responsabil trebuie să întocmească un raport descriptiv de evaluare atât dezvoltării fizice socio-emoționale cognitive, cât și a limbajului și abilităților de citit, descriere, de calcul matematic, precum și a dezvoltării capacităților și aptitudinilor de învățare. La final al claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, elevii vor susține obligatoriu evaluări la „limbă și comunicare” și „matematică”.

Rezultatele evaluărilor vor fi folosite pentru realizarea planurilor individualizate ale elevilor de învățare și se comunică părinților. Foarte important: este obligatoriu să fie trecute în portofoliul educațional al elevului. Acesta a existat și în Legea 1/2011, dar din păcate nu a fost pus în practică niciodată.

Viziunea acestei legi cu privire la portofoliul educațional este radical schimbată, este dezvoltată.

Rezultatele elevilor se exprimă, după caz, în învățământul primar prin calificative anuale unice, pe arii curriculare, cu excepția clasei pregătitoare, unde nu se acordă calificative. În învățământul secundar inferior se acordă note de la 1 la 10, în învățământul secund superior și liceu – la fel.

Prin excepție, la disciplinele care fac parte din ariile curriculare Arte și Educație Fizică și Sport, precum și la alte discipline care pot fi stabilite prin ordin de ministru, se acordă calificative de tip „admis”, „respins” și nu notă de la 1 la 10, cu excepția învățământului vocațional desigur la care rezultatele evaluării se exprimă în continuare cu note de la 1 la 10.

Cu alte cuvinte, elevii care vor începe anul școlar după intrarea în vigoare a acestei legi nu vor mai avea calificative de la 1 la 10, pentru disciplinele din ariile curriculare Arte și Educație Fizică. Cel mai devreme în septembrie 2023, pentru că nu este pertinent să sperăm că aceste legi vor fi putea fi adoptate înainte de 5 septembrie 2022.

Orientarea școlară și portofoliul personal al elevului sunt lucruri de bază care vor deveni obligatorii la finalul clasei a VIII-a, când consilierul școlar și dirigintele vor avea obligația să emită o recomandare de încadrare în educația secundare superioară.

La finalul clasei a VIII-a, orientarea școlară va fi obligatorie pentru școală, nu pentru părinți și elevi, dar școala va fi obligată să imite aceste orientări școlare pentru fiecare elev în parte ele se vor baza pe portofoliul educațional despre care v-am vorbit.

Portofoliul educațional va cuprinde rezultatele înscrise în catalogul electronic, recomandări de profil și evaluări, diplome si certificate și alte înscrisuri dobândite în diferite contexte in procesul de învățare. Portofoliul educațional se va utiliza începând cu grupa mijlocie de la grădiniță și va fi obligatoriu pe tot parcursul învățământului preuniversitar.

Admitere în liceu și evaluarea națională: mă adresez elevilor care încep în septembrie clasa a VII-a. Ei vor avea o șansă în plus, aceea de a susține un examen de admitere într-un liceu. Este vorba despre dreptul care se acordă prin această lege colegilor naționale: urmează să redefinim condițiile necesare dobândirii titulaturii de colegiu național. Colegiile vor avea ocazia să o susțină un examen de admitere în liceu sau altfel spus aceste licee care au demonstrat și vor demonstra calitatea educației vor avea dreptul să-și organizeze propriile examene de admitere în liceu pentru ocuparea 90% din numărul de locuri, 10% vor rămâne pentru a fi ocupate prin procesul normal de distribuire. Acest proces de admitere în liceu va fi finalizat înainte de a fi demarata evaluarea națională.

În acest fel, acei elevi care vor avea această șansă în plus și e vorba de elevii care încep clasa a VII-a în septembrie, vor avea șansa să se prezinte la evaluarea națională pentru a putea candida ca și până acum.

E nevoie de pregătirea profesorilor până în vara anului 2024 din aceste licee care vor dori să organizeze le examene proprii de admitere, iar această pregătire este, de asemenea, prevăzută în textul legii. În situația în care n-o să ocupe toate locurile în locurile rămase se ocupă prin repartizarea computerizată deja cunoscută”, a declarat Ministrul Cîmpeanu.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Vezi și: BREAKING Inspectoratele școlare județene vor fi desființate și transformate în deconcentrate ale Ministerului Educației, anunță Ministrul Cîmpeanu, pentru noua Lege a Educației / Inspecțiile sistemice trec la o nouă instituție
Exit mobile version