Admitere la liceu 2023: Repartizarea computerizată în clasa a IX-a are loc pe 19 iulie

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Repartizarea computerizată în clasa a IX-a are loc pe 19 iulie, conform calendarului oficial. Până pe 14 iulie, vineri, elevii, profesorii diriginți și părinții au completat opțiunile în fișele de admitere la liceu 2023, conform calendarului oficial. 17 iulie este termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată și pentru transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere.

„Completarea opţiunilor pe fişa de admitere se face în ordinea preferinţelor candidaţilor, însă un număr prea mic de opţiuni îţi poate diminua serios şansele de a fi admis. Există riscul de a nu avea o medie suficient de bună pentru nici una din opţiunile exprimate”, potrivit ghidurilor.

Fișa de înscriere a putut fi transmisă și electronic, după cum prevede procedura Ministerului Educației.

Codurile pentru opțiuni se găsesc în broșura de admitere publicată pentru fiecare județ în parte.

Ierarhia pentru admiterea la liceu a fost publicată de Ministerul Educației miercuri seară, 5 iulie, după ce marți a publicat o ierarhie greșită. Pentru prima dată această ierarhie nu mai conține media de admitere formată din media de la Evaluarea națională și media claselor V-VIII, ci o serie de cinci coloane cu media de la Evaluarea Națională și 4 criterii de departajare – media la Limba română, media la Matematică, media la Limba maternă și media de absolvire.

Calendarul admiterii la liceu 2023:

6-7 și 10-17 iulie 2023: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a. Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită! Numărul redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizarea computerizată a candidatului!

Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere

NOTĂ: 1) Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024, completează opțiunile în perioada 14 – 17 iulie 2023.

2) Candidații, care au participat la prima etapă de admitere în învățământul profesional și dual și care nu au fost admiși, completează opțiunile în fișele de înscriere în perioada 15-16 iulie 2023.

6-7 și 10-14 iulie 2023: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere

6-7 și 10-14 iulie 2023: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată

17 iulie 2023: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în  aplicația informatică centralizată.

Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de  opțiuni  originale la centrul de admitere județean/al municipiului București

17 iulie 2023: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată

18 iulie 2023: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională

18 iulie 2023: Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată

19 iulie 2023: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal.

Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București

20 – 25 iulie 2023: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați

25 iulie 2023: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere

26-28 iulie 2023: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată”.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ghid de Admitere la liceu – 2023: cum se completează fișa de înscriere, la școală sau în format electronic
Eșec major pentru a doua zi la rând la Ministerul Educației, care nu reușește să respecte propriul orar de afișare a ierarhiei pentru admiterea la liceu 2023, după ce marți a publicat grile greșite / Inspectoratele școlare județene care publicaseră miercuri ierarhiile pe siteurile proprii, le-au șters fără nicio explicație / UPDATE Ierarhiile au fost publicate după o oră și 25 de minute întârziere
Încep înscrierile la liceu 2023. Fișa de admitere poate fi completată de elevi și părinți, în prezența dirigintelui, de joi, 6 iulie, și până pe 17 iulie – document
Admitere liceu 2023. Procedura pentru completarea fișei de înscriere, transmisă de Ministerul Educației. Fișa poate fi completată la școală, în prezența părintelui și a dirigintelui, sau transmisă prin e-mail
Exit mobile version