OFICIAL Media claselor V-VIII nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu 2023. Cum se calculează media de admitere / Calendarul admiterii

49.142 de vizualizări
Admiterea la liceu
Foto: Fauxels – Pexels.com
Media claselor V-VIII nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu, potrivit ordinului privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024, publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului educației 5.243 din 2022. Vezi mai jos cum se calculează media de admitere.
  • Amintim că Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat săptămâna trecută că „în acord cu partenerii de dialog social, a fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu. Astfel, ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la evaluarea națională”. – detalii aici

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională.

Completarea fișelor de înscriere are loc în perioada 6-7 și 10-17 iulie 2023, iar repartizarea propriu-zisă a candidaților pe 19 iulie.

Redăm calendarul admiterii la liceu 2023:

6-7 și 10-17 iulie 2023: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a. Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită! Numărul redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizarea computerizată a candidatului!

Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere

NOTĂ: 1) Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024, completează opțiunile în perioada 14 – 17 iulie 2023.

2) Candidații, care au participat la prima etapă de admitere în învățământul profesional și dual și care nu au fost admiși, completează opțiunile în fișele de înscriere în perioada 15-16 iulie 2023.

6-7 și 10-14 iulie 2023: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere

6-7 și 10-14 iulie 2023: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată

17 iulie 2023: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în  aplicația informatică centralizată.

Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de  opțiuni  originale la centrul de admitere județean/al municipiului București

17 iulie 2023: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată

18 iulie 2023: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională

18 iulie 2023: Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată

19 iulie 2023: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal.

Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București

20 – 25 iulie 2023: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați

25 iulie 2023: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere

26-28 iulie 2023: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată”.

Foto: Captură Monitorul Oficial
Foto: Captură Monitorul Oficial
Calendarul integral al Admiterii la liceu 2023 poate fi descărcat de aici:
Citește și:
OFICIAL Admitere liceu 2023. Criteriile de departajare pentru candidații cu medii de admitere egale
OFICIAL Programele pentru Evaluarea Națională la clasa a VIII-a 2023 au fost publicate. Au revenit conținuturile de dinainte de pandemie, anunță ministrul Cîmpeanu
OFICIAL Bacalaureat 2023 începe pe 12 iunie cu proba de limba română oral. Probele scrise au loc între 26 și 29 iunie / Calendarul examenului

11 comments
  1. Ba este luata in calcul, pentru ca este criteriu de departajare. Si ar trebui sa reglementati foarte clar cum se calculeaza. Cu rotunjire sau fara. Ca nu e acelasi lucru.

  2. Am o intrebare. Ipotetic vorbind, sa spunem ca suntem mai multi copii pe un loc la liceu (adk teoretic sa avem toti o sansa la acel liceu pe care l am pus deja pe llista, ca doar de aia ne aflam in situatia repartizarii) si sa spunem ca avem toti aceeasi nota atat la romana, cat si la mate. Atunci, cum se va face repartizarea? Pentru asta, se va mai lua in calcul media 5-8?

  3. Fiecare liceu ar trebui sa isi organizeze propriul examen de admitere la materiile corespunzatoare profilului fiecarui liceu. Examenul de capacitate ar trebui eliminat.

  4. Nu este normal,așa cum nu este normal ca să nu se mai accepte mediile din 5 -8 ca până acum.Domnul Câmpeanu a visat așa deodată și s-a hotărât să nu mai dea anul acesta la fel ca anii trecuți ținând cont că la cei dinainte s-au scos capitole întregi din cauza pandemiei și a învățământului online, deci golurile le au și ceilalți elevi care dau capacitatea acum. Unde este echitatea că doar nu au remediat golurile din lecțiile parcurse în pandemie .

  5. Comenius ar păli ín fata lor de invidie.
    Pedagogie de înaltă clasă… experimente pe educație cu schimbarea regulilor în timpul derulării activităților.
    Devalorizarea învățării.

    Inflație de prosti (cu diacritice) la minister.

    Prosti care vor să reducă la stadiul de idioți elevii de azi dar mai ales cei ce urmează să ,,beneficieze de șansele noii legi a educației ”

    Toată lumea a stat cu ochii pe ,, reforma” in timp ce noul ROFUIP a amputat efectiv toate obligațiile educabilului…

  6. O sa dureze zece de ani, daca nu mai mult, sa se repare ce strica astia. Cu o gandire asa simplista nu se face reforma, doar se distruge un sistem care si asa functiona foarte prost

    1. Sunteti cumva incasator de meditatii? Vi se pare normal ca cineva sa intre la un liceu ca a dat banul in 5-8 dar e prost gramada in realitate?

      1. iar tie ti se pare normal ca rezultatele la examenul de matematica sa reprezinte 50% din sansele unui elev de a ajunge la o clasa de filologie sau stiinte sociale?

        1. Nu, dar asta nu inseamna ca problema notelor pe bani nu a fost rezolvata. Ci ca cei ce fac legea trebuie sa ia in calcul ca examenul mate la filo trebuie ajustat.

          Cu toate ca pe de alta parte, nici cei de la matematica sa iti citeasca 1000 de carti nu poti sa spui ca este ideal.

          In realitate, programa este de vina. Dar nu ai cum sa stii daca in clasa opta copilul este intr-un fel sau altul, decat printr-o evaluare la nivel national standard. Ulterior ca ia 5 la matematica, e irelevant atata timp cat nu se ia in calcul pentru admiterea in liceu. Deci care este problema. Suntem obsedati sa avem zece pe linie, nu?:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Clase de până la 33 de elevi la liceu s-ar putea forma încă din prima etapă de admitere, nu doar în situațiile speciale, cum e în metodologie, din cauza cazurilor multiple de elevi cu medii egale la repartizarea computerizată – surse

La repartizarea computerizată din acest an se vor putea forma clase de liceu cu până la 30 de elevi, iar cu aprobarea inspectoratului școlar al municipiului București, numărul ar putea…
Vezi articolul

Organizarea unui examen separat de admitere de către Colegii încalcă egalitatea de șanse a elevilor, subiectele fiind făcute de fiecare școală/grup de școli, nu de către o singură instituție pentru toate liceele, avertizează Asociația Națională a Profesorilor de Limba Română

“Organizarea unui examen separat de admitere de către Colegiile naționale încalcă egalitatea de șanse a elevilor, iar subiectele la evaluarea națională trebuie întocmite de către o singură instituție specializată, nu…
Vezi articolul