Universitățile au nevoie de ghiduri privind utilizarea responsabilă și etică a AI, profesorii au nevoie să-și dezvolte adaptabilitatea, iar feedbackul studenților să fie băgat în seamă în mod real – concluzii ale unei conferințe organizate de Alianța Organizațiilor Studențești

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com

Instituțiile de învățământ superior au nevoie de ghiduri privind „utilizarea responsabilă, etică și eficientă a inteligenței artificiale”, dar și d eun cadru legislativ general în domeniu, care să respecte principiile universitare. Aceasta este prima dintre concluziile prezentate de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), cu privire la nevoile sistemului universitar românesc, concluzii trase în urma unei conferințe pe care a organizat-o la București săptămâna trecută și prezentate astăzi, 13 mai.

Iar pregătirea profesorilor ocupă un loc separat în raportul de eveniment prezentat astăzi de ANOSR. Organizația arată că „asigurarea calității actului educațional presupune consolidarea componentei de formare continuă a cadrelor didactice, prin actualizarea constantă a competențelor pedagogice și adaptarea metodelor de predare la evoluțiile din mediul universitar”.

Ce nevoi identifică ANOSR în privința pregătirii profesorului și a îmbunătățirii actului educațional în universități:

Concluziile ANOSR grupate pe 6 subiecte-cadru:

Digitalizare și AI:

Dimensiunea socială / reducerea abandonului:

Transparentizare:

Infrastructură:

Internaționalizare/mobilități:

Relația profesor-student / metode de predare:

Raportul ANOSR privind Conferința Bologna, integral:

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version