Elevilor români le este interzis să utilizeze telefoanele mobile în timpul orelor de curs, potrivit prevederilor din Statutul Elevului și din regulamentul de organizare și funcționare a școlilor (ROFUIP). Acestea trebuie să fie depozitate într-un spațiu sigur, la care au acces profesorul diriginte sau directorul școlii. Profesorii sunt cei care le pot permite acestora să folosească telefoanele, însă strict în scop educațional.
- Recent, Domnica Petrovai, coordonatoare e primei Strategii de Sănătate Mintală a Copilului și Adolescentului din România, a declarat că una dintre practicile nocive ale unor comunități școlare este de a le permite elevilor să își deschidă telefoanele în pauze. Într-un interviu pentru Edupedu.ro, aceasta a subliniat că elevii „stau în oră și așteaptă pauza când pot deschide din nou telefonul cu care își hrănesc dependența, adică nu stau atenți la oră”. Vezi aici interviul integral.
Potrivit articolului 15 din Statutul Elevului, elevii pot utiliza telefoanele în timpul orelor de curs doar cu acordul cadrelor didactice și în pauze, în spațiile desemnate în regulamentul intern al fiecărei unități de învățământ.
Elevilor le este interzis „să utilizeze telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice în timpul desfășurării orelor de curs, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic, în timpul pauzelor sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ”, se arată la articolul menționat anterior.
Telefoanele se depun „într-un spațiu sigur, special amenajat în fiecare sală de clasă, la care are acces profesorul diriginte sau directorul unității de învățământ, iar în lipsa acestora cadrul didactic desemnat să efectueze serviciul pe școală”, se mai arată în document.
Profesorii le pot lua telefoanele elevilor care nu respectă aceste prevederi, urmând să le restituie la finalul programului părinților, în cazul în care elevii sunt minori, sau elevilor.
„Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească”, se mai arată la articolul 15.
Interdicția de a folosi telefoanele în timpul orelor de curs, prevăzută și în ROFUIP
„Utilizarea telefoanelor mobile sau a oricăror alte echipamente de comunicații electronice de către elevi se realizează conform prevederilor legale stipulate în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare; utilizarea acestora în timpul orelor de curs se poate face numai la solicitarea cadrului didactic, în situația folosirii lor în procesul educativ. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească”, se arată la articolul 182, alineatul 6.
„Nerespectarea prevederilor referitoare la utilizarea telefoanelor/a altor echipamente de comunicații electronice poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ în vederea predării, după caz, către părinți/reprezentanți legali ai beneficiarilor primari minori sau beneficiarilor primari majori conform regulamentului de organizare și funcționare al unității de învățământ”, se menționează în alineatul următor.
Ce prevedere Legea Învățământului preuniversitar nr. 198/2023
Art 106 (4): „Utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada desfășurării cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ.
(5) În învățământul liceal, regulamentul intern al unității de învățământ poate interzice folosirea de către un elev a dispozitivelor prevăzute la alin. (4) în incinta unității de învățământ preuniversitar sau doar într-o parte a acesteia, precum și în timpul activităților care se desfășoară în afara acesteia”.
Printre țările care au interzis telefoanele mobile în școli se numără Grecia, Anglia și Ungaria:
- În Grecia, utilizarea telefoanelor mobile la cursuri este interzisă din septembrie 2024, a anunțat ministrul Educației. Elevii pot fi suspendați dacă încalcă regula și pot fi exmatriculați dacă înregistrează în clasă
- Telefoanele mobile, interzise în școlile din Anglia pentru elevi, inclusiv în pauze, a anunțat Guvernul britanic. Ministrul Educației: Școlile sunt locuri în care copiii trebuie să învețe, iar telefoanele sunt o distragere nedorită
- Ungaria a interzis telefoanele mobile în școli, de la 1 septembrie 2024. Elevii trebuie să le predea profesorilor la intrare și le recuperează la finalul cursurilor
- Elevii din Brazilia nu vor mai putea folosi telefoanele la școală – legea merge la promulgare, scria Edupedu.ro pe 20 decembrie 2024. Ministrul Educației: Experienţele din lumea întreagă au arătat că produc deficit de atenție.
Interdicțiile elevilor din România, potrivit articolului 15 din Statutul Elevului
Art. 15 – „Elevilor le este interzis:
a) să distrugă, să modifice sau să completeze documentele școlare, precum cataloage, foi matricole, carnete de elev și orice alte documente din aceeași categorie sau să deterioreze bunurile din patrimoniul unității de învățământ;
b) să introducă și să difuzeze, în unitatea de învățământ preuniversitar, materiale care, prin conținutul lor, atentează la independența, suveranitatea, unitatea și integritatea națională a țării, care promovează idei antițigăniste, conform Legii nr. 2/2021 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antițigănismului, cultivă violența, intoleranța sau care lezează imaginea publică a unei persoane;
c) să blocheze căile de acces în spațiile de învățământ;
d) să dețină, să consume sau să comercializeze, în unitatea de învățământ, droguri, băuturi alcoolice, băuturi energizante, substanțe etnobotanice sau alte substanțe interzise, toate categoriile de produse care conțin tutun sau țigaretele electronice și să organizeze sau să participe/promoveze participarea la jocuri de noroc;
e) să introducă și/sau să facă uz în spațiul unității de învățământ de orice tipuri de arme sau alte produse pirotehnice, precum muniție, petarde, pocnitori sau altele asemenea, sprayuri lacrimogene, paralizante sau altele asemenea care, prin acțiunea lor, pot afecta integritatea fizică și psihică a elevilor și a personalului unității de învățământ. Elevii nu pot fi deposedați de bunurile personale care nu atentează la siguranța personală sau a celorlalte persoane din unitatea de învățământ, în conformitate cu prevederile legale;
f) să difuzeze materiale electorale, de prozelitism religios, cu caracter obscen sau pornografic în spațiul unităților de învățământ;
g) să utilizeze telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice în timpul examenelor, olimpiadelor și concursurilor școlare. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) sunt autorizați să le folosească;
h) să utilizeze telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice în timpul desfășurării orelor de curs, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic, în timpul pauzelor sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ. Pe tot parcursul programului școlar, telefoanele mobile ale elevilor sunt depuse într-un spațiu sigur, special amenajat în fiecare sală de clasă, la care are acces profesorul diriginte sau directorul unității de învățământ, iar în lipsa acestora cadrul didactic desemnat să efectueze serviciul pe școală. Nerespectarea acestor prevederi poate duce la preluarea echipamentului de către personalul didactic/didactic auxiliar al unității de învățământ în vederea restituirii lui la finalizarea orelor de curs din ziua respectivă, în mod obligatoriu, către părinți/reprezentanți legali ai beneficiarilor primari minori sau către elevi, după caz, conform regulamentului intern al unității de învățământ. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească;
i) să lanseze anunțuri false către serviciile de urgență;
j) să aibă comportamente jignitoare, indecente, de intimidare, de discriminare și să manifeste violență în limbaj și în comportament față de colegi și față de personalul unității de învățământ;
k) să provoace, să instige și să participe la acte de violență în unitatea de învățământ și în afara ei;
l) să părăsească perimetrul unității de învățământ în timpul programului școlar, cu excepția situațiilor prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ sau a situațiilor de urgență, fiindu-le consemnate absențele în catalogul clasei. Elevii majori pot părăsi perimetrul unității de învățământ în timpul programului școlar, cu informarea profesorului diriginte/a conducerii unității de învățământ, fiindu-le consemnate absențele în catalogul clasei;
m) să utilizeze un limbaj trivial sau invective în perimetrul școlar;
n) să invite/să faciliteze intrarea în școală a persoanelor străine, fără acordul conducerii școlii și al educatorului/ profesorului pentru învățământul primar/profesorului diriginte”.
Foto: © Vadreams | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
