Din anul școlar 2026-2027, profesorii din învățământul primar și gimnazial trebuie să aplice standardele naționale de evaluare când vor evalua elevii. Obligația există deja în Legea învățământului și este reluată…
Ministerul Educației și Cercetării confirmă, într-un răspuns transmis Edupedu.ro, că nu există un document oficial care să stabilească modul în care nivelurile de performanță din noile standarde naționale de evaluare…
Elevii repartizați la liceu în prima etapă a admiterii 2026 se pot muta la o altă unitate doar în anumite situații, printre care situații medicale speciale, candidați gemeni distribuiți la…
Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică, pe 13 iulie, proiectul de ordin privind aprobarea standardelor naționale de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial. Documentele reprezintă una dintre…
Inspectorii școlari generali vor fi evaluați, din anul școlar 2026-2027, și după modul în care respectă numărul de posturi aprobat prin ordin de ministru și cheltuielile de personal stabilite prin…
Pentru toate litigiile în care este implicată o școală de stat, directorul acesteia este obligat să asigure dreptul la apărare și reprezentare a unității de învățământ în fața instanțelor sau…
Directorii de școli trebuie să solicite fără întârziere sprijin juridic atunci când unitatea de învățământ este implicată într-un litigiu și să se asigure că termenele legale sunt respectate, potrivit unui…
Ministerul Educației a pus marți în consultare publică un proiect de modificare a Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), care schimbă modul în care sunt…
Ministrul Educației a aprobat pe 16 iunie 2026 noul Cadrul de Referință al Curriculumului Național din România (CRCNR) printr-un ordin de ministru. Documentul e prezentat ca „reperul strategic pentru construcția,…
Sunt declarați corigenți elevii care au medii anuale sub 5 la cel mult două discipline, iar examenele de corigență din anul școlar 2025-2026 pentru elevii de clasele primare, gimnaziale, liceale…
Discuțiile din ultimele zile despre viitorul indemnizației de dirigenție au readus în atenție una dintre funcțiile esențiale din școală: profesorul diriginte. În timp ce Guvernul și sindicatele negociază modul în…
Profesorii trebuie să realizeze planuri individualizate de învățare pentru elevi, după Evaluările Naționale 2026 la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, conform metodologiei și Legii învățământului preuniversitar nr.…
Elevilor români le este interzis să utilizeze telefoanele mobile în timpul orelor de curs, potrivit prevederilor din Statutul Elevului și din regulamentul de organizare și funcționare a școlilor (ROFUIP). Acestea…
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Giurgiu a transmis tuturor unităților de învățământ din județ o adresă oficială prin care anunță sancțiuni pentru elevii și cadrele didactice care nu respectă regulile privind…
„Utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor este interzisă prin lege, hotărâre de guvern și ordin de ministru. Dacă un elev folosește telefonul în timpul orelor, de aceea ai și agent…
Într-o perioadă dificilă pentru educația din România, în care presiunea raportărilor și lipsa instrumentelor publice funcționale apasă pe umerii directorilor, profesorilor și secretarilor, Adservio își asumă rolul de partener al…
Mediile elevilor care sunt scutiți de efort fizic la orele de Educație fizică și sport, pe o perioadă determinată, vor putea fi încheiate dacă aceștia au obținut cel puțin două…
Elevii înscriși la clase cu profil artistic, sportiv sau pedagogic, care nu obțin minimum media șase la disciplinele stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a școlilor (ROFUIP) vor fi…
Mediile elevilor care sunt scutiți de efort fizic la orele de Educație fizică și sport, pe o perioadă determinată, vor putea fi încheiate dacă aceștia au obținut cel puțin două…
Toate școlile vor putea să folosească un catalog electronic, fără să mai fie nevoite să aplice pentru statut de unitate pilot și să fie aprobată de ministerul Educației, cum se…
Domnule Ministru, vă adresez această scrisoare în calitate de cadru didactic din învățământul preuniversitar, profund implicat în realitățile cotidiene ale unei educații care, din păcate, se confruntă cu o criză…
Admiterea la clasa I cu testare specializată la școli cu profil artistic, reguli noi pentru înscrierea, evaluarea și transferul elevilor la învățământul artistic și o nouă formulă pentru media anuală,…
Elevii Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca riscă scăderea notei la purtare pentru diverse situații inedite, potrivit regulamentului de organizare și funcționare al liceului, publicat pe site. De exemplu, dacă…
Conducerile liceelor și Colegiilor Naționale încearcă să impună disciplina prin regulamente de ordine interioară care indică explicit ce nu au voie să poarte elevii dar și ce nu le este…
Reprezentanții asociațiilor de părinți care sunt membri ai federațiilor părinților sau au activitate relevantă la nivel național pot participa cu statut de observatori la ședințele consiliului de administrație al școlii,…
Părinții sunt obligați din acest an școlar 2024-2025 să participe la ședințele cu părinții online sau fizic, să asigure o ținută decentă a elevilor la școală și să înlocuiască obiectele…
Regulamentul de organizare și funcționare al școlilor ar trebui să le impună profesorilor mentori să aibă un comportament adecvat față de debutanți – este propunerea profesoarei debutante Carmen Beraru, de…
Liceele vor putea organiza concursuri de admitere în clasa a IX-a, pe modelul „Deca”, potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP 2024), publicat pe 12…
Prevederile din noul regulament de organizare și funcționare al școlilor le permit elevelor gravide și tinerilor părinți să participe online/hibrid la orele de curs pentru a preveni abandonul școlar. Același…
Ministerul Educației pasează școlilor responsabilitatea totală a conceperii subiectelor și a corectării lucrărilor elevilor în examenul de admitere la clasa a V-a, un examen despre care conducerea aceluiași Minister spunea…
Creșele și grădinițele pot organiza program cu activități educativ-recreative la program prelungit și pe perioada vacanțelor dacă sunt minimum 10 copii înscriși de părinți, potrivit ROFUIP 2024, publicat în Monitorul…
Unitățile de învățământ preuniversitar trebuie să publice pe site-urile și rețelele de socializare proprii autorizația de securitate la incendiu pentru fiecare clădire de învățământ și autorizația sanitară de funcționare, se…
Părinții și reprezentanții legali ai elevilor vor putea merge la secretariatele școlilor începând cu anul școlar 2024-2025, potrivit noului Regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).…
Noul regulament de organizare și funcționare al unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) a fost publicat în Monitorul Oficial. Regulile se aplică din anul școlar 2024-2025, care începe pentru profesori pentru…
Directorii școlilor și liceelor în care se derulează mai mult de 3 programe ale Uniunii Europene (UE) în domeniul educației vor putea desemna un cadru didactic coordonator pentru proiecte educaționale…
„Fără telefoane mobile în timpul orelor, cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic” – așa sună una dintre prevederile din noul Statut al Elevului, prezentate miercuri…
Proiectul Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învăţământ preuniversitar a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, după cum a anunțat Ministerul Educației. Conform surselor Edupedu.ro, marți, 6…
„Cred că în ultima vreme s-au pus foarte multe lucruri în sarcina școlilor”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, într-un interviu pentru Școala 9. Aceasta a spus că „dacă ne uităm,…
Propunerea ca nota la purtare să scadă cu un punct pentru 40 de absențe nemotivate, în loc de 20 ca în prezent, va fi „cu siguranță” luată în considerare pentru…
Ministerul Educației a anunțat oficial, marți, că prelungește perioada de consultare publică pentru proiectul de Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar – ROFUIP și pentru proiectul…
În unitățile de învățământ se vor organiza cursuri de educaţie parentală pentru formarea şi dezvoltarea abilităţilor parentale pentru părinţi, potrivit unui document pus în consultare publică de Ministerul Educației. Este vorba depre…
Elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde să citească sau să rezolve fișe de lucru. Noutatea se regăsește în proiectul de Statut…
Noul proiect de Regulament de organizare și funcționare a școlilor prevede program cu părinții al secretariatelor școlilor, cel puțin o zi de dimineață și una seara pe săptămână, potrivit documentului…
La finalul fiecărui interval de cursuri din structura anului școlar, se acordă câte o notă/un calificativ la purtare, scrie în propunerea de ROFUIP 2024 pusă în consultare de Ministerul Educației.…
Ministerul Educației nu a aprobat încă regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) și încalcă propriul calendar oficial. Concret, ordinul ministrului educației privind aprobarea Regulamentului-cadru de…
O nouă lege care interzice vânzarea către minori a țigărilor electronice a fost promulgată, transmite Agerpres. Noul act normativ publicat în Monitorul Oficial, Legea 64 din 2024, prevede că fumatul…
Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, spune că ministerul Educației lucrează la proiectul de ordin cu privire la Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ.…
Elevii de clasa a IX-a se pot transfera în timpul anului școlar, în vacanțele școlare, dacă media lor de admitere este cel puțin egală cu media ultimului admis la specializarea…
Mediile elevilor vor putea fi încheiate cu două note la o disciplină, a anunțat Ministerul Educației. Ordinul ministrului educației nr. 4.430/2023 pentru modificarea și completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare…
Elevii care sunt victime ale violenței domestice s-ar putea transfera la o altă școală peste numărul maxim de copii într-o clasă și fără aprobarea inspectoratului școlar, potrivit unui proiect adoptat…
Elevii vor putea fi mustrați în fața clasei de cadrele didactice, potrivit ordinului ce modifică Statutul elevului, document obținut pe surse de Edupedu.ro. Statutul actual prevede că mustrarea elevilor în…
Elevii care sunt scutiți de efort fizic trebuie să fie prezenți la ora de Sport și să aibă încălțăminte adecvată, după cum prevede Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților…
Media generală anuală, în noul an școlar structurat pe module, va fi una cu două zecimale, ca până acum, dar se rotunjește în funcție de a treia zecimală, declară secretarul…
Elevii încep anul școlar 2022-2023 pe data de 5 septembrie, potrivit calendarului oficial. Este pentru prima dată când anul școlar este organizat pe module. Mediile se calculează diferit după eliminarea obligativității tezelor,…
Vor rămâne doar două comisii din cele șase câte sunt acum prevăzute în Regulamentul de funcționare a școlilor (ROFUIP) 2022, potrivit proiectului de noua lege a învățământului preuniversitar, anume comisia…
Regulamentul de funcționare și organizare a școlilor 2022 a suferit mai multe modificări, în special din cauza schimbării structurii anului școlar de la 1 septembrie anul acesta. Edupedu.ro a scris…