Util pentru profesorii de învățământ primar care organizează Săptămâna verde pentru elevi de clasa a IV-a: Eco-creatorii de energie (P)

Foto: ENGIE

Sursele de energie verde (energia solară, energia eoliană, biomasa, hidroenergia), economia de energie și comportamentele pe care cei mici le pot pune în practică pentru a proteja planeta sunt principalele teme pe care se pune accent în cadrul programul educațional extra-școlar „Eco-creatorii de energie“, dezvoltat de ENGIE Romania, în parteneriat cu Asociația Hands across Romania, special pentru elevii claselor a IV-a.

Derulat anterior, încă de la prima ediție, din 2007, sub numele „Întâlnire cu energia”, ediția 2023 a programului a fost adaptată cu un conținut informațional ce pune accent pe sursele de energie verde (energia solară, energia eoliană, biomasa, hidroenergia), economia de energie și comportamentele pe care cei mici le pot pune în practică pentru a proteja planeta. Mascotele Electro, Lumi și Eol, personificări ale energiei electrice, ale energiei solare și ale celei eoliene, sunt cele care vor însoți elevii participanți în aventura lor în lumea energiei.

Ne bucurăm că acest program vine să întregească eforturile noastre de a crea conștiința ecologică în rândul elevilor noștri. Vom avea o școală nouă, piste de biciclete și în curând toată comuna noastră va avea coșuri de gunoi. Este nevoie să-i pregătim pe copii de mici, iar eco-gesturile pe care Electro, Lumi și Eol le-au adus în prim-plan sunt extrem de binevenite în conturarea comportamentului responsabil față de mediu pe care cei mici trebuie să-l deprindă, a declarat Oana Artimon, director Școala Gimnazială Fundeni, Călărași.

ENGIE Romania vine în sprijinul elevilor și al cadrelor didactice cu conținut informațional suplimentar programei școlare existente, cu scopul de a încuraja cunoașterea surselor de energie regenerabile și de a adopta comportamente responsabile față de consumul de energie și, implicit, față de mediul înconjurător.

Prima ediție a programului se derulează în perioada 9 mai – 10 iunie, în 125 de școli din București, Ilfov, Argeș, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brașov, cu participarea a circa 3500 de elevi, programul bucurându-se de un interes crescut din partea unităților de învățământ. Suportul de curs este unul atractiv, cu resurse auxiliare utile și exerciții practice care să-i stimuleze pe copii în procesul de învățare. Programul constă în 2 lecții succesive, susținute la clasă în aceeași zi de către voluntari ai ENGIE Romania și ai asociației partenere Hands across Romania, fiind implicați în această ediție 34 de lectori.

Lecțiile din cadrul programului sunt stabilite de comun acord cu cadrele didactice. Informații detaliate pot fi accesate pe pagina dedicată programului. Aici găsiți și 4 animații foarte utile, realizate avându-i în centru pe cele 3 mascote ale programului: Electro, Eol și Lumi, care prezintă elevilor noțiuni despre biogaz, energie eoliană, energie solară și hidroenergie.

Programul educațional „Eco-creatorii de energie susține angajamentul nostru de a încuraja consumul responsabil de energie, de a facilita cunoașterea surselor de energie regenerabile și a comportamentelor eco-responsabile în rândul copiilor. Ne propunem să continuăm aceste campanii educaționale și să le adaptăm pentru cât mai multe categorii de tineri, considerând că este misiunea noastră să construim, alături de ei, simbioza dintre energie și mediul înconjurător, a declarat Eric Stab, Președinte & CEO ENGIE Romania.

Despre ENGIE Romania

Grupul de companii ENGIE Romania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producție din surse regenerabile și furnizare de energie electrică, precum și soluții verzi și servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 2 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 22.600 km, deţin o capacitate de producție din surse verzi de 121 MW şi au 4.200 de angajaţi.

ENGIE Romania are 3 axe principale de acțiune în domeniul responsabilității sociale : sănătate, educație și protecția mediului înconjurător. În domeniul educației compania a investit din 2005 până în prezent circa 1.320.000 euro în programe și proiecte educaționale ce au vizat : prevenirea abondonului școlar, conștientizarea și informarea publicului larg privind impactul asupra mediului înconjurător, sprijinirea categoriilor defavorizate pentru acces la educație, dezvoltarea învățământului dual și programe educaționale extra-școlare privind energia și utilizările ei.

Despre Hands Across România

Asociaţia Hands Across România (HAR) este o organizaţie non-guvernamentală, membră a Alianţei pentru Sănătate din România, care acţionează ca un „hub” între societatea civilă şi instituţiile guvernamentale şi/sau sectorul privat. În prezent, asociaţia implementează proiecte menite să aducă o valoare adăugată serviciilor sociale, culturale şi educaţionale, contribuind în mod semnificativ la dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor în care activează. Asociația a pus bazele în anul 2020 unei coaliții de promovare a învățământului profesional dual, VoHub, care are rol de advocacy.

Citește și:
Aventurile fantastice ale lui Electro, personificare a atomului de energie electrică și ale lui Metano, o moleculă de gaz, pot fi descoperite de elevii de clasa a IV-a prin programul educațional extrașcolar “Întâlnire cu energia” 
Exit mobile version