Vasile Brînzănescu, matematician din conducerea instituției-cheie în verificarea plagiatelor, nou mesaj către ministrul Educației: “Dacă desființați CNATDCU, veți introduce în universitățile românești cea mai neagră perioadă din toate timpurile”

Vasile Brînzănescu / Foto: captură math-net.ru

Problema verificării plagiatelor, blocată printr-o decizie a Curții Constituționale, ar putea fi rezolvată printr-un sistem care să permită membrilor CNATDCU, forul responsabil cu atestarea titlurilor universitare, să verifice de plagiat în mod direct tezele de doctorat, înaintea acordării titlului de doctor, apreciază matematicianul Vasile Brînzănescu, membru în Consiliul General al CNATDCU, într-un mesaj publicat în nume personal pe Facebook și adresat ministrului Educației, Ligia Deca. El își afirmă astfel ideea exprimată în urmă cu aproape o lună, printr-o scrisoare adresată tot ministrului. Și spune că aceasta ar fi soluția de preferat, nu desființarea CNATDCU, desființare care ar declanșa “cea mai mare neagră perioadă din toate timpurile” în universitățile românești.

Cercetătorul lansase un apel similar la adresa ministrului Deca în prima parte a lunii noiembrie, după o ședință a CNATDCU în care a participat și Ligia Deca. Aceasta le-a spus experților că nu pot analiza plagiatul sesizat de Universitatea Babeș-Bolyai în doctoratul ministrului Lucian Bode din cauza deciziei din vară a CCR, fără a le prezenta, însă, vreo soluție la acest blocaj instituțional fundamental. – detalii aici

În noul mesaj adresat ministrului Educației, publicat miercuri pe Facebook, în condițiile în care ministerul întârzie publicarea proiectelor noilor legi ale educației, Vasile Brînzănescu îndeamnă să nu fie desființat Consiliul, în schimb membrii săi să primească resurse suplimentare pentru combaterea plagiatului:

În același mesaj, el întreabă ministrul:

Mesajul lui Vasile Brînzănescu, integral:

Context:

Cercetătorul Vasile Brînzănescu a transmis o scrisoare ministrului Deca, pe aceeași temă, după ce a participat, acum o lună, la prima ședință a conducerii Consiliului din timpul mandatului noului ministru. La acea întâlnire, Ligia Deca i-a anunțat pe membrii CNATDCU că nu pot analiza plagiatul sesizat de Universitatea Babeș-Bolyai în teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, din cauza deciziei date în vară de Curtea Constituțională, care interzice analizarea oricărei teze mai vechi de un an, a explicat pentru Edupedu.ro președintele interimar al CNATDCU, Mircea Dumitru.

Ministrul Ligia Deca s-a prezentat la ședința CNATDCU fără a le propune vreo soluție pentru deblocarea analizei plagiatelor, însă a anunțat într-un comunicat emis ulterior de Ministerul pe care îl conduce că va căuta o soluție pe viitor, împreună cu CNATDCU.

Citește și:
EXCLUSIV Scrisoarea unui matematician din conducerea instituției-cheie în identificarea plagiatelor, către ministrul Ligia Deca: Toți membrii CNATDCU să aibă acces la verificarea oricărei teze de doctorat printr-un program anti-plagiat. Altfel, ce rost mai are Consiliul ce respinge tezele slabe științific, dar care pe cele aflate în situația de hoție nu le poate respinge fiindcă nu află de furt
Ministerul Educației despre decizia CCR ce împiedică analiza tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode: CNATDCU sau Ministerul Educației nu au competența de a reevalua fondul științific al tezei de doctorat / Instituția spune că Ligia Deca a participat la ședința CNATDCU de joi la invitația președintelui interimar Mircea Dumitru
EXCLUSIV. CNATDCU nu analizează teza de doctorat a ministrului Bode, anunță președintele interimar. Mircea Dumitru, după participarea Ligiei Deca la ședința de azi a CNATDCU: Ministerul invocă o decizie a Curții Constituționale / Dacă noi propunem și putem propune o comisie de analiză, ministerul se opune spunând că nu putem
Ștefan Pălărie, senator USR, o acuză pe Ligia Deca de tehnici similare celor aplicate de Iordache și Cîmpeanu, acum pentru a bloca CNATDCU să analizeze doctoratul lui Lucian Bode: Cum să te duci tu, ministru, să ceri fățiș CNATDCU să nu își facă exact treaba pentru care există? Este șocant
“Atacul fără precedent la reglementările privind etica în cercetare realizat de CCR este perfect și circular” – critici dure ale președintelui Consiliului Național de Etică, Dacian Dragoș, după motivarea deciziei Curții Constituționale privind retragerea titlurilor de doctor / “Etica în cercetare rămâne fără acces efectiv la justiție!”
DOCUMENT Curtea Constituțională motivează decizia ca titlul de doctor să poată fi retras doar dacă “nu a intrat în circuitul civil”: Anularea tezelor intrate în circuit civil poate fi făcută legal doar prin instanța judecătorească / CCR: Cele stabilite de comisia de doctorat care acordă titlul “nu pot fi reexaminate de o altă comisie”
CNATDCU, reacție dură după decizia CCR privind plagiatele: Activitatea noastră este subminată fundamental. Anularea titlului de doctor obținut de plagiator va reveni unui factor politic. De neconceput și neacceptat impostura academică
Exit mobile version