Georgiana Soare, profesor de sprijin și psihopedagog special din Constanța, a construit instrument digitale unice în România, care să îi ajute pe profesori să lucreze cu elevii cu cerințe educaționale speciale, CES. „Cunoști un elev atunci când îl evaluezi, dar dacă vine cu anumite coduri, este foarte greu să vorbim toți în aceeași limbă”, spune Georgiana Soare. De la înțelegerea codurilor de diagnostic ICD-10 pe baza cărora se acordă certificatele școlare ale elevilor cu CES, la adaptări concrete ale conținuturilor, Georgiana Soare a oferit sfaturi utile pentru profesorii de la clasă și profesorii de sprijin în webinarul Rei.plus: documente utile pentru educația incluzivă, din cadrul proiectului „Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală”, realizat de Asociația Edu Apps.
ICD-10 – Platforma digitală pentru a intelege codurile de diagnostic din certificatele de orientare școlară și pentru a face adaptarea curriculară
Inițiativa a pornit în 2019, dintr-o nevoie reală: profesorii nu aveau la dispoziție un instrument prin care să caute rapid ce semnifică fiecare cod pe baza căruia se acordă certificatul de orientare școlară și profesională al elevului.
„De multe ori pornim doar de la o hârtie, certificatul de orientare școlară și construim tabloul complet al elevului pe baza acestor coduri.”
Astfel, Georgiana a digitalizat întreaga clasificare ICD-10 într-un format căutabil, ușor de folosit. „Am lucrat șase luni să digitalizez peste 16.000 de coduri. Aveam nevoie de un format în care să pot da ‘search’ și să găsesc imediat ce caut. A fost prima dată când am înțeles cât de mult avem nevoie de digitalizare în educația integrată.”
Platforma permite profesorilor să caute coduri, să vadă descrierea completă și să înțeleagă particularitățile fiecărui diagnostic, contextul medical și psihosocial al elevului.
Printre cele mai frecvente: F70 care înseamnă întârziere mintală ușoară și F81 care înseamnă tulburări specifice de învățare.
Codul diagnostic F81 se referă la tulburările specifice de dezvoltare a abilităților școlare. Aceasta este o categorie largă care include mai multe subcoduri, precum:
F81.0: Tulburări specifice de citire (dislexie).
F81.1: Tulburări specifice de rostire și ortografie (disgrafie).
F81.2: Tulburare specifică privind abilitățile aritmetice (discalculie).
F81.3: Tulburare mixtă de abilități școlare.
F81.8: Alte tulburări de dezvoltare a abilităților școlare.
F81.9: Tulburare de dezvoltare a abilităților școlare, nespecificată.
De ce este important pentru profesori
Profesorii de la clasă și profesorii de sprijin trebuie să cunoască aceste coduri pentru a înțelege mai bine profilul elevului și a putea adapta conținuturile educaționale.
„Cunoști un elev atunci când îl evaluezi, dar dacă vine cu anumite coduri, este foarte greu să vorbim toți în aceeași limbă.”
Nouă tipuri de adaptare curriculară
„Adaptarea curriculară nu înseamnă doar să reduci conținuturile. Poate însemna și modificarea timpului de lucru, a modului de evaluare sau a sprijinului oferit. Important este să pornim de la nevoile copilului, nu de la etichetă.”
Pentru profesoară, succesul integrării nu se măsoară în documente completate, ci în gradul real de participare al copilului la viața clasei.
„Nu consider o integrare pozitivă dacă elevul stă în ultima bancă și nu face nimic, nu are prieteni, nu participă la activități. Gradul de participare este elementul-cheie care îmi arată dacă integrarea este una reală.”
Cantitatea
Adaptarea numărului de itemi pe care un elev îi are de învățat sau a numărului de activități pe care le are de desfășurat.
Exemplu: Reducerea numărului de termeni pe care trebuie să îi învețe un elev la o disciplină. Adăugarea mai multor activități practice sau fișe de lucru.
Timpul
Adaptarea timpului alocat și permis pentru a învăța, a rezolva sarcinile sau testarea.
Exemplu: Individualizarea duratei de timp pentru rezolvarea sarcinilor; ritm de învățare diferențiat (mai rapid sau mai scăzut) pentru anumiți elevi.
Nivelul de asistență
Mărirea nivelului de asistență educațională pentru a concentra atenția pe sarcina de lucru, pentru a consolida sau prompta anumite deprinderi. Întărirea relației elev–profesor; utilizarea în acest scop a resurselor de spațiu și de mediu.
Exemplu: Utilizarea metodelor de tipul: lucrul pe perechi, profesori de sprijin, mediatatori din rândul colegilor sau de alte vârste/clase diferite. Menționarea modului de interacțiune cu elevii sau de organizare a mediului.
Input (receptarea informațiilor)
Adaptarea modului în care informațiile sunt transmise către elev.
Exemplu: Utilizarea diferitelor mijloace de ajutoare vizuale, texte mărite, exemple concrete, activități cu materiale concret-intuitive, așezarea elevilor în grupuri de ajutorare, reactualizarea conceptelor cheie înainte de predarea lecției.
Dificultate
Adaptarea nivelului de competențe, al tipului de probleme sau al regulilor despre cum se poate rezolva sarcina de lucru.
Exemplu: Permite utilizarea calculatorului pentru sarcinile de matematică; simplificarea sarcinilor; schimbarea regulilor conform nevoilor elevilor.
Output (transmiterea informațiilor)
Adaptarea modului în care elevii pot răspunde sarcinilor de lucru.
Exemplu: În loc să ofere răspunsuri în scris, se permit și răspunsurile verbale; utilizarea unei cărți de comunicare pentru anumiți studenți; demonstrarea cunoștințelor prin activități practice.
Participare
Adaptarea gradului până la care elevul poate participa la activitate.
Exemplu: La geografie, un elev poate să țină globul pământesc, în timp ce alți indică locațiile pe el. Un elev poate conduce un grup de alți studenți. La nivel de grădiniță, elevul poate să întoarcă paginile cărților în timp ce stă în brațe.
Obiective alternative
Adaptarea obiectivelor sau a rezultatelor așteptate utilizând aceleași materiale. Această adaptare se utilizează pentru deficiențele moderate și severe.
Exemplu: La geografie, elevul poate să fie capabil să identifice țările/continentele/formele de relief după culori în timp ce alții pot numi și localiza precis țările/continentele/formele de relief.
Curriculum substituit
Denumit și „curriculum funcțional/vocațional”
Oferirea de instrucțiuni sau materiale-suport conforme cu nevoile fiecărui elev. Această adaptare se utilizează pentru deficiențele moderate și severe.
Exemplu: În timpul orei de comunicare, un elev poate învăța deprinderi pentru viața de zi cu zi (ex. să meargă cu autobuzul, să folosească toaleta) etc.
Prin aceste instrumente, cadrele didactice pot înțelege mai bine elevii și pot adapta procesul educațional pe baza unor date clare.
Planul de intervenție personalizat (PIP) și planul de servicii individualizat (PSI)
Pornind de la recomandările generale pe baza codurilor de diagnostic din certificatul de orientare școlară și adaptările curriculare identificate se realizeaza Planul de intervenție personalizat (PIP) și planul de servicii individualizat (PSI) pentru elevul cu cerințe educaționale speciale.
Notă Edupedu.ro:
Acest articol deschide o serie de trei materiale despre educația incluzivă, realizate în colaborare cu profesorul de sprijin Georgiana Soare, care urmărește să ofere profesorilor de sprijin, profesorilor de la clasa, educatorilor, consilierilor școlari și directorilor de școli instrumente digitale și pedagogice concrete pentru aplicarea principiilor educației incluzive.
Partea I: Documente de lucru digitale folosind platforma Rei.plus: ICD-10 și Recomandări generale privind adaptarea curriculară
Partea a II-a: Planificarea adaptată pentru elevii cu CES și elaborarea Planului de intervenție personalizat (PIP) și a Planului de Servicii Individualizat (PSI)
Partea a III-a: Răspunsurile Georgianei Soare la cele mai frecvente întrebări ale profesorilor despre educația incluzivă și sprijinul elevilor cu CES
- Georgiana Soare este profesor de sprijin/itinerant în domeniul Educației Incluzive pentru elevii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă din anul 2009, iar din anul 2019 este dezvoltator al platformelor icd10.ro și app.rei.plus și de 5 ani este și expert RED. Georgiana este licențiată în Psihopedagogie Specială și are un Master de Educație Integrată.
Foto: © Jonathan Ross | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
