Psihologul Mircea Miclea, fondator al școlii cognitive în psihologia românească, a explicat cum se definește succesul învățării în rândul elevilor. Invitat la Starea Nației, Mircea Miclea a spus că fiecare elev își definește succesul în învățare bazându-se pe modul în care este evaluat și a dat exemple: „Dacă sunt evaluat facil, primesc note mari pentru cunoștințe puține, pentru mine succesul înseamnă a învăța cu un efort redus pentru că ai succes, adică ai note mari. La fel, dacă evaluarea națională sau evaluarea la nivel de bacalaureat se face cu subiecte ușoare pentru care nu am nevoie să investesc mult timp, mult efort să fiu atent la ceea ce învăț, atunci din nou, și asta contribuie la ce înseamnă o învățare de succes”, a explicat Mircea Miclea.
- Mircea Miclea, despre subiectele la examenele naționale: Se formulează subiecte cu răspunsuri standardizate, astfel încât corectura să fie ușoară și rapidă. Efectul: Meditatorii dau doar rețete. Elevul le învață și le reproduce, pentru a lua o notă cât mai mare la un test
Psihologul Mircea Miclea a explicat că elevii își definesc succesul în învățare în urma evaluării pe care o primesc. Dacă sunt evaluați prea facil, fie la clasă, fie la examenele naționale, atunci își însușesc această teorie despre procesul de învățare.
„Dacă eu la școală primesc o notă mare pentru că am reprodus două sau trei propoziții dintre cele pe care eu mi le-am notat în caiet și cu asta am luat o notă foarte mare, treptat eu îmi fac o teorie cum că învățarea înseamnă acest lucru: a reține 3-4 propoziții. Implicit succesul în învățare”.
Mircea Miclea a răspuns și la întrebarea: Ce ar trebui să facă școala ca să “pregătească” elevii pentru a rezolva problemele dinamice?
“Studiile arată că în clasele primare e nevoie de învățare dirijată și abia din gimnaziu, pe măsură ce se dezvoltă elevul, școala trebuie să facă loc unei învățări non directive, unor materii opționale. Materiile opționale trebuie să crească semnificativ la gimnaziu față de învățământul primar și la liceu, semnificativ față de gimnaziu. Și astfel, având opțiuni, începi să te gândești singur la problemele care sunt și cum să le rezolvi”, spune Mircea Miclea.
Redăm răspunsul lui Mircea Miclea pe acest subiect din cadrul emisiunii:
Mircea Miclea: Definiția succesului învățării e esențială. Există o teorie implicită pe care și-o face fiecare dintre elevi, în funcție de ce înseamnă învățare. Și cum se face această teorie cu care tu operezi? În funcție de cum este evaluat: adică evaluarea este sursa esențială a teoriei pe care eu am despre învățare și despre succesul învățării. Dacă eu la școală primesc o notă mare pentru că am reprodus două sau trei propoziții dintre cele pe care eu mi le-am notat în caiet și cu asta am luat o notă foarte mare, treptat eu îmi fac o teorie cum că învățarea înseamnă acest lucru: a reține 3-4 propoziții. Implicit succesul în învățare. Deci succes ai pentru că ai luat nota 10 dacă reproduci două-trei chestii ușor, așa, fără probleme.
La fel, dacă evaluarea națională sau evaluarea la nivel de bacalaureat se face cu subiecte ușoare pentru care nu am nevoie să investesc mult timp, mult efort să fiu atent la ceea ce învăț, atunci din nou și asta contribuie la ce înseamnă o învățare de succes. Prin urmare, cea mai importantă teorie a succesului e cea pe care eu o extrag în funcție de cum sunt evaluat. Îmi fac o teorie implicită, adică sub conștientă despre ce înseamnă succes și acea teorie mă face să am un anumit comportament sau altul. Sunt evaluat facil, primesc note mari pentru cunoștințe puține, pentru mine succesul înseamnă a învăța cu un efort redus pentru că ai succes, adică ai note mari. Aceasta teorie a succesului pe care mi-o formez în primul rând prin modul în care sunt evaluat, sunt apreciat de cei care mă apreciază, este esențială pentru modul în care eu am comportamentul de învățare. La nivel social, dincolo de învățare e același lucru. Succesul e în funcție de ce teorie îmi fac eu despre succes.
Moderator: Cu ce îl echipăm acum în școală pe elev cu acest sistem și cu ce ar trebui să îl echipăm? (…) Mi-a plăcut foarte mult sintagma folosită de dumneavoastră, creatori de soluții, pentru că după ce școala propune probleme fixe cu soluții fixe, acești copii ajung în viață unde problemele se mișcă permanent și soluțiile nu există, ele trebuie găsite.
Mircea Miclea: Din păcate școala cultivă această abordare în care nota mare o obții pentru că rezolvi corect o problemă pe care cineva ți-a formulat-o: problema de la pagina 34, de la finalul unei lecții, din culegere de la pagina X. Tu rezolvi problema aceasta cât mai repede și cât mai bine, obții o notă cât mai mare. Dar uităm că:
1. Cineva a formulat problema respectivă
2. Problema e statică adică nu se modifică pe parcursul rezolvării problemei
3. Presupune faptul că tu singur rezolvi problema, nu împreună cu alții, performanța este individuală, a ta (tu te gândești la problema respectivă și alte premise mai sunt în spate). În realitate însă în viața cotidiană nu e așa. Realitatea nu vine cu o tablă în fața ta în fiecare dimineață și iată care sunt problemele pe care le ai tu de rezolvat în businessul tău, în relație ta de familie. Nu. Tu trebuie să descoperi problemele. (…) Dacă nu le descoperi, nu vei aborda problema. Deci, problemele în viața cotidiană sunt probleme care trebuie descoperite pentru că ele nu sunt formulate de alții. Tu trebuie să ți le descoperi, să vezi care sunt cele relevante. Sunt dinamice și, pe măsură ce tu începi să le rezolvi, ele se schimbă, tu te schimbi și trebuie să resetezi totul. Adesea multe probleme se rezolvă prin discuții cu ceilalți, ai o echipă cu care colaborezi, ai un grup cu care trebuie să negociezi pentru că altfel rezolvi problema, ai un partener de afaceri.
Ei, și atunci ce trebuie să facă școala? Școala trebuie să satureze pe lângă problemele acestea standard. Pentru școli e confortabil să cultive mereu probleme standard, în raport cu care ești evaluat. (n. red Școala) Trebuie să cultive genul acesta de probleme. Acest gen de probleme dinamice în care se pune accent pe colaborare, pe faptul că aceste probleme trebuie descoperite, se pot face numai dacă dezvolți în clasă curiozitatea, capacitatea elevului de a-și pune singur întrebări, de a-l confrunta cu diverse situații ca să își găsească singur soluții, de a fi furnizor de soluții, nu să fie consumator de soluții.
Acest lucru se face treptat. Studiile arată că la început, înveți mult mai mult dintr-o învățare directivă, în clasele primare trebuie să ți se spună: iată, asta trebuie să știi. Nu, hai să vedem ce părere ai despre chestia asta. Pe măsură însă ce tu te dezvolți, această învățare directivă, extrem de dirijată trebuie să facă loc unei învățări non directive, unor materii opționale. Materiile opționale trebuie să crească semnificativ la gimnaziu față de învățământul primar și la liceu, semnificativ față de gimnaziu. Și astfel, având opțiuni, începi să te gândești singur la problemele care sunt și cum să le rezolvi.
(…) E un proces… învățarea e întâi dirijată, iar pe măsură ce elevul devine tot mai matur învățarea dirijată lasă loc unei învățări bazate pe proiecte mai puțin dirijat, semidirijat sau o învățare pe care o are la inițiativă, elevul.
Modul de formare a profesorilor e deficitară. Ei au fost învățați după o pedagogie clasică în care au fost învățați mereu să dirijeze învățarea, să își facă plan de lecție, fără să li se spună: nu faceți plan de lecție, lăsați-l pe elev să își facă el. Sunt sigur ritmuri de învățare, când este suficient de matur, bineînțeles”, a spus Mircea Miclea.
Emisiunea integrală poate fi urmărită aici. Intervenția de mai sus începe la minutul 19:55:
