Este o necesitate ca studenții de la universitățile de medicină să învețe mult mai devreme, din primii ani de facultate, să comunice cu pacienții și cu colegii. „Comunicarea este la fel de importantă ca educația medicală”, a declarat medicul Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România. Aceasta a anunțat câteva dintre rezultatele unui sondaj realizat de Colegiu în rândul medicilor rezidenți, care au fost chestionați și cu privire la necesitatea de cursuri de comunicare cu pacienții și în sânul echipei medicale.
„Ultima întâlnire cu rectorii am avut-o pe Zoom luni seara, pentru că am vrut să dezbatem rezultatele unui chestionar pe care noi l-am făcut în rândul tinerilor rezidenți, care a urmărit o serie întreagă de aspecte și unul din capitolele care au fost evaluate prin întrebările acestui chestionar se referea la nevoia de comunicare”, a anunțat Cătălina Poiană.
„În primul rând dacă ei, ca rezidenți, resimt nevoia unor cursuri de comunicare și răspunsul a fost de peste 65% că «da». Dar, surprinzător, un procent similar de 60% au considerat că sunt apți de comunicare, ceea ce părea deja o discrepanță între felul în care ei se evaluau: simțeau nevoia de comunicare și de cursuri de comunicare, dar, ca să fim optimiști, doreau să fie mai bună prin cursurile pe care le doreau. Pare că s-au supraevaluat puțin în ceea ce privește abilitățile lor de comunicare, în contrast cu procentul mare dintre ei care au solicitat aceste cursuri de comunicare”, a explicat președinta Colegiului Medicilor din România.
Medic primar endocrinolog la Institutul Național de Endocrinologie „C.I. Parhon” din București și profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, unde este prorector pentru învățământul postuniversitar, Cătălina Poiană a afirmat că „sunt câteva zile de când am avut această întâlnire cu rectorii și cu certitudine vor aborda acest subiect” [la reuniunea CNR din acest weekend – N.Red.].
Întrebată dacă intenționează să discute cu Ministerul Educației sau cu Consiliul Național al Rectorilor introducerea obligatorie în toate universitățile de medicină din România a cursurilor de comunicare medic-pacient și medic-echipă medicală, președinta Colegiului Medicilor a răspuns: „Este un lucru care se poate face. Nu am avut asemenea întâlniri cu rectorii legat pe acest subiect, dar cred că este un subiect care poate să reprezinte o prioritate în acest domeniu”.
Declarațiile au fost făcute joi, 2 iulie 2026, la Colegiul Medicilor din România, în cadrul conferinței de lansare a ghidului „Strategii de comunicare pentru medici: Cum să transmiți vești proaste?”. Documentul îi are ca autori pe Sorin Costreie, Alina Tănase, Anamaria Neagu și Gabriela Florea.
Cele mai importante declarații făcute de președinta Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, joi, 2 iulie, la lansarea ghidului „Strategii de comunicare pentru medici: Cum să transmiți vești proaste?”:
- „Colegiul Medicilor din România, și vorbesc în numele mandatului în care suntem, susține necesitatea practicării medicinei bazate pe dovezi, a susținerii profesionalismului, devotamentului și respectului în actul medical, respectul față de pacient, respectul față de medic, dar în același timp considerăm că un act medical este pe deplin înfăptuit în condițiile în care se respectă și ceea ce se numește comunicare, comunicarea între medici și pacienți și comunicarea în cadrul echipei medicale.
- Colegiul Medicilor din România susține necesitatea ca medicii să dețină abilitățile de comunicare și considerăm că în actul medical, în special atunci când actul medical presupune îngrijirea unor cazuri extrem de dificile sau în cazuri critice, comunicarea joacă un rol important, pentru că sunt situații în care încărcătura emoțională este deosebită, sunt situații în care poate resursele medicale sunt la limită și în aceste momente, mai mult ca în alte situații, comunicarea medic-pacient este importantă pentru că ajută dincolo de trecerea prin aceste momente care sunt dificile atât pentru echipa medicală, cât și pentru pacienți și mai ales pentru familia pacientului, ajută să se înțeleagă situația în care se desfășoară actul medical. Această bună comunicare, în special în asemenea situații, dar întotdeauna este nevoie de ea, este cea care poate să crească respectul și încrederea pacientului în profesia medicală și a societății în actul medical, ca și a încrederii reciproce, ceea ce duce la respectarea atât a pacientului, cât și a medicului și a profesiei medicale.
- Salutăm și susținem ori de câte ori există asemenea inițiative care vin în sprijinul tocmai câștigării de către medici a abilităților de comunicare, pentru că acest lucru se dobândește și se învață alături de o serie întreagă de cunoștințe medicale și tainele acestor elemente de comunicare sunt cel puțin la fel de importante ca o serie întreagă de alte cunoștințe medicale pe care medicul le capătă de-a lungul educației medicale continue și de-a lungul întregii sale pregătire în cariera medicală.
- Colegiul Medicilor din România consideră extrem de importantă căpătarea de către medici a abilităților de comunicare. Și întrucât noi ne ocupăm de activitatea medicului, ne-am focusat în special pe ceea ce se cheamă reglementarea activității postuniversitare, deci a medicului. Și vă dau câteva exemple: chiar și la conferința Colegiului Medicilor din Municipiul București, înaintea fiecărei conferințe a fost un asemenea curs de comunicare. Am sprijinit întotdeauna aceste acțiuni pentru dezvoltarea comunicării și nu doar în ce privește comunicarea medic-pacient, la fel de importantă este și comunicarea în cadrul echipei medicale, pentru că din experiența noastră și din multe probleme pe care le-am înfruntat am constatat că sunt probleme și în ceea ce privește comunicarea în cadrul echipei medicale și când spun asta mă refer medic-medic, medic-asistentă și tot ceea ce presupune componența echipei medicale.
- Am susținut astfel de acțiuni, într-adevăr în domeniul post-universitar. Cred, însă, că este o soluție să pornim mult mai devreme și este o necesitate să pornim mult mai devreme. Cred că în anul II de facultate există o materie care se cheamă „Științele comportamentului uman” în care materia are două componente: una în care chiar noi, ca endocrinologi, intervenim și vorbim despre bazele hormonale a le comportamentului și dăm informații pe această temă, iar jumătatea cealaltă este coordonată de catedra de psihologie și cred că acolo aceste noțiuni de comunicare trebuiesc poate mai bine aprofundate și mai nuanțate, pentru că comunicarea este la fel de importantă ca educația medicală continuă și ca și deținerea informațiilor medicale. Intr-adevăr, poți să fii un profesionist desăvârșit, dar la acest capitol să mai fie loc de mai bine. Cred că nici nu a existat această deprindere; poate că mulți medici au considerat că dacă își fac treaba așa cum trebuie și vindecă pacientul sau dacă pun un diagnostic corect, ceea ce alți medici înaintea lor n-au făcut, consideră că au făcut tot ceea ce trebuia în relația cu pacientul. Dar cred că aici și noi avem de învățat că actul medical complet și benefic pentru pacient este cel care, dincolo de profesionalism, dincolo de medicină bazată pe dovezi, dincolo de un diagnostic corect și un tratament cât mai adecvat și toate astea mult mai precoce, comunicarea își aduce un aport important, pentru că este cea care crește încrederea pacientului în recomandările tale. Am tot ascultat aici discuțiile, cred că e foarte important ca atunci când începi comunicarea cu pacientul și mai ales comunicarea unei asemenea vești, să reușești să găsești acel culoar de comunicare de a te face ascultat, pentru că dacă această veste pe care urmează să i-o transmiți te prinde nepregătit, impactul este cu totul și cu totul cel neașteptat și cred că acest lucru se învață.
- Rep: Dar pentru că acest lucru se învață, ați avut până acum vreun dialog instituțional cu Ministerul Educației sau cu Consiliul Național al Rectorilor sau intenționați să aveți pentru susținerea introducerii obligatorii a astfel de cursuri?
- Cătălina Poiană: Este un lucru care se poate face. Nu am avut asemenea întâlniri cu rectorii legat pe acest subiect, dar cred că este un subiect care poate să reprezinte o prioritate în acest domeniu.
- Comunicarea cu pacientul înseamnă educație. Comunicarea cu pacientul înseamnă stabilirea punților de legătură pentru a-l motiva în a-și face investigațiile pe care tu le-ai recomandat, în a urma ceea ce tu i-ai spus ca plan terapeutic. Deci comunicarea este mult mai amplă. Și în cadrul comunicării un aspect important este cel al comunicării veștilor proaste, pentru că acolo încărcătura emoțională este mult mai mare. Dar nu trebuie redusă comunicarea cu pacientul doar la comunicarea veștilor proaste, pentru că fiecare pacient e un om; ceea ce pentru mine este foarte important, poate pentru Beatrice nu e la fel de important sau ceea ce pentru dumneavoastră face diferența poate pe lângă mine trece neobservat în ceea ce privește unele aspecte ale problemelor de sănătate. Deci comunicarea presupune să înțelegi care sunt așteptările pacientului de la tine și cu ceea ce vii să vii ca răspuns la aceste așteptări, bineînțeles conducând planul tău de investigație și de terapie.
- Ultima întâlnire cu rectorii am avut-o pe Zoom luni seara, pentru că am vrut să dezbatem rezultatele unui chestionar pe care noi l-am făcut în rândul tinerilor rezidenți, care a urmărit o serie întreagă de aspecte și unul din capitolele care au fost evaluate prin întrebările acestui chestionar se referea la nevoia de comunicare. În primul rând dacă ei, ca rezidenți, resimt nevoia unor cursuri de comunicare și răspunsul a fost de peste 65% că «da». Dar, surprinzător, un procent similar de 60% au considerat că sunt apți de comunicare, ceea ce părea deja o discrepanță între felul în care ei se evaluau: simțeau nevoia de comunicare și de cursuri de comunicare, dar, ca să fim optimiști, doreau să fie mai bună prin cursurile pe care le doreau. Pare că s-au supraevaluat puțin în ceea ce privește abilitățile lor de comunicare, în contrast cu procentul mare dintre ei care au solicitat aceste cursuri de comunicare.
- Dincolo de toate celelalte lucruri pe care le-am prezentat aici într-o conferință de presă recent, după nefericitul eveniment cu rezidentul de la Spitalul Floreasca și în care am discutat despre o parte din răspunsurile acestui chestionar, în care ei spuneau numărul mic de ore de odihnă pe care le au zilnic, condițiile care sunt în spitale și asta era unul din lucrurile pe care le spuneau: lipsa unui spațiu unde să se odihnească, un spațiu unde să schimbe idei, unde să aibă acest culoar în care pot să comunice bine. Deci da, sunt câteva zile de când am avut această întâlnire cu rectorii și cu certitudine vor aborda acest subiect. […]
- De foarte multe ori, poate o comunicare mai bună s-ar putea face dacă medicul ar avea ceva mai mult timp sau ar fi mai puțin epuizat și apăsat de multiplele sarcini. Și, într-adevăr, suprasolicitarea și burnout-ul contribuie cu certitudine la o comunicare care nu se realizează la adevărata ei valoare și cred că nu e momentul sau nu era momentul să discutăm despre nume sau să mulțumim unui doctor. Cred că este vorba despre toți doctorii și trebuie să le mulțumim tuturor medicilor care își tratează pacienții cu profesionalism, cu devotament, cu respect și cu empatie și sunt alături de ei atunci când pacientul are nevoie de ei.
- Acestor medici trebuie să le mulțumim și cred că toți medicii trebuie să își deprindă și aceste abilități de comunicare, iar când vorbim despre comunicare, vorbim despre toate aspectele ei: vorbim despre comunicarea medic-pacient și trebuie să vorbim despre comunicarea medic-aparținător, dar și în egală măsură comunicarea, așa cum spuneam mai înainte, între membrii echipei medicale, între medici-medici și asistenți și tot ceea ce intră în componența echipei medicale. Cred că punctul de la care trebuie să plecăm este acela că eu, ca medic, trebuie să vorbesc pacientului din fața mea, conștient fiind că acolo, pe poziția de pacient, poate să fie mama mea, poate să fie copilul meu sau poate să fie orice membru al familiei mele sau persoană apropiată mie și, în egală măsură eu, ca medic, pot să fiu mâine pacientul. Dacă vom ține minte că astăzi sunt medic, dar într-o oră pot să devin pacientul a cărui stare să fie critică și că familia mea în acele momente ar avea nevoie de o comunicare empatică, corectă și că în felul ăsta familia ar putea să treacă mai ușor peste drama produsă de acea întâmplare din viața mea care într-o oră mi-a schimbat cursul vieții… Și înțelegem printre cuvinte multe lucruri. De aici aș pleca cu comunicarea: oricare din noi poate să fie mâine un pacient și orice pacient poate să fie ruda noastră cea mai apropiată. Și dacă vom înțelege bine aceste lucruri, vom înțelege că omul și medicul nu sunt niște entități separate. Medicul e om, nu e niciun cyber, nu e niciun extraterestru.
- Deci nevoia de comunicare este reală și cred că la ea a trebui să mai adăugăm și necesitatea la fel de imperioasă a educației pentru sănătate. Este singura care va crește și calitatea actului medical, dar va crește mai ales încrederea pacienților și a societății în sistemul de sănătate, în profesia medicală, în medic și va crește respectul acestei relații, acest respect bidirecționat față de medic și față de pacient”.