Comunicarea cu pacientul și strategiile de transmitere a veștilor sensibile trebuie să le fie predate tuturor medicilor încă din momentul în care se pregătesc pentru această carieră și sunt pe băncile facultății. Apelul a fost lansat de medicul Beatrice Mahler, coordonatoarea cursului de „Medicină Narativă și Comunicare Clinică” pe care studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Capitală îl pot alege în anul IV de studii.
„Frica este emoția care în legătură cu spitalul este pe primele 3 locuri: frica de spital, frica de ac sau frica de medic. Or această frică trebuie gestionată cu foarte mult echilibru și această frică, dacă nu este gestionată prin tehnici pe care medicul să și le însușească, nu face altceva decât să ajungă o povară și să ducă spre apariția fenomenului de burnout”, a declarat conferențiarul universitar Beatrice Mahler, consilieră a președintei Colegiului Medicilor din România.
Aceasta a precizat că sunt mulți medici care știu să transmită mesaje, însă „ce cred eu că este necesar în acest moment e să nu așteptăm medicul să învețe din practică, ci să-i dăm aceste instrumente încă din facultate sau din rezidențiat. Cred că ăsta este punctul în care trebuie să ne concentrăm”.
VIDEO Cele mai importante declarații făcute de medicul Beatrice Mahler joi, 2 iulie 2026, la lansarea ghidului „Strategii de comunicare pentru medici: Cum să transmiți vești proaste?”:
- „E important ca medicii să fie într-un permanent proces de educație, inclusiv în zona comunicării. Însă acest proces trebuie să înceapă de pe băncile școlii, din facultate și pot să spun că suntem în acest moment la finalizarea celei de-a 2-a generații de studenți la medicină, anul IV, care au terminat cursul de Medicină narativă și comunicare medic-pacient. Față de anul trecut, avem un număr dublu de studenți care au vrut să vină, deci dorință există. Și, mai mult decât atât, este primul an în care medicii rezidenți au fost și ei parte a educației în această direcție.
- Este nevoie de orice inițiativă care educă tinerii medici, dar și pe noi, cei care avem deja experiență, pentru că nu doar pacienții se schimbă, ci și profilul lor. Orice comunicare trebuie să țină cont de emoțiile cu care vin pacienții și am să mă refer doar la cea mai prezentă și pe care sunt sigură că colegii mei o recunosc în ochii și în stările pacienților: frica.
- Într-o clasificare internațională, frica este emoția care în legătură cu spitalul este pe primele 3 locuri: Frica de spital, frica de ac sau frica de medic. Ori această frică trebuie gestionată cu foarte mult echilibru și această frică, dacă nu este gestionată prin tehnici pe care medicul să și le însușească, nu face altceva decât să ajungă o povară și să ducă spre apariția fenomenului de burnout despre care vorbim foarte mult.
- Gestionarea acestor momente trebuie să fie foarte, foarte bine făcută. Așa că mulțumesc și felicit și eu autorii acestei publicații. Oricine vorbește cât de puțin despre comunicare face un pas în plus către ceea ce ne dorim cu toții: încrederea pacientului în echipa medicală, încrederea care aduce pacientul mai repede în cabinetul medicului și ne permite să avem nu doar pacienți mai bine tratați, dar și mai mulțumiți. […]
- Vestea proastă se dă întotdeauna într-un mediu pe care îl setezi, cum spun și protocolul SPIKES și alte protocoale. Setarea cadrului înseamnă să alegi locul optim și să întrebi pacientul dacă își dorește să știe adevărul, pentru că această întrebare pune deja pacientul în gardă și îl pregătește mental că urmează să discuți ceva foarte serios cu el. De asemenea, trebuie să-l întrebi pe pacient dacă împreună cu el dorește să mai fie cineva prezent sau să i se spună acest lucru doar lui singur. Și sunt pacienți care refuză ca familia să fie prezentă. De asemenea, trebuie să ceri permisiunea ca pe lângă tine să fie echipa medicală și să știe cine din echipa medicală este – că e vorba de rezident, că e vorba de asistentă. După care trebuie să-i lași timp pacientului, după ce i-ai spus diagnosticul, și să îi dai voie să-și exprime emoția sa. Să taci. Trebuie să învățăm să ascultăm emoția, s-o vedem, iar după aceea să-l întrebăm pe pacient ce a înțeles din ceea ce noi i-am comunicat, pentru că de foarte multe ori pacientul înțelege doar o parte din informație și dacă nu oferim acest moment, care este extrem de important, el va pleca fără a înțelege diagnosticul. Nu să-l accepte, să-l înțeleagă.
- De asemenea, tehnologia ar putea să ne ajute și am putea să-i permitem să înregistreze conversația cu noi și să își facă o listă de întrebări, permițând ulterior să asculte dialogul sau informația pe care eu i-am spus-o, pentru că acasă poate să regândească toată informația și, de ce nu, să întrebe sau să pună întrebări și altor surse, pentru că până la urmă tehnologia poate să-i ajute.
- Cabinetul medical este locul unde dăm aceste vești. De cele mai multe ori, în cabinet. Dacă e salon cu un singur pat, atunci poate în salon.
- […] Atunci când există un management eficient, șeful de secție trebuie să aibă grijă să existe o cameră unde pacientul cu medicul să se poată retrage ca aceste informații să fie oferite. Într-adevăr, este extrem de important locul unde spunem, nu doar cum spunem, vocea pe care dăm informația, răbdarea pe care o avem pentru a lăsa emoția să se desfășoare și, de ce nu, umanitatea este până la urmă rețeta pentru ca pacientul să aibă încredere în noi.
- Sunt mulți medici care știu să vorbească frumos cu pacienții. Sunt mulți medici care știu să transmită mesaje, pentru că inevitabil, acest lucru îl înveți pe parcursul carierei. Ce cred eu că este necesar în acest moment e să nu așteptăm medicul să învețe din practică, ci să-i dăm aceste instrumente încă din facultate sau din rezidențiat. Cred că ăsta este punctul în care trebuie să ne concentrăm, pentru că la un anumit moment medicii învață. Cealaltă categorie de medici – care nu au răbdare să transmită – este o categorie existentă, reală, dar care vine foarte mult din suprasolicitarea pe care medicul o resimte în anumite momente. Și pentru asta e nevoie de instrumente pe care să le ofere Colegiul Medicilor, de exemplu, pentru că va începe un astfel de proiect, doamna profesor Poiană vă va comunica la momentul oportun asta, în care medicii să aibă instrumentele necesare să-și recunoască limitele și să vadă cum pot să și le gestioneze. Așa că se fac pași în direcția asta. E un proces de educație. Dacă la început, în anii de facultate și rezidențiat, vorbim de educație pentru a avea instrumente de a facilita comunicarea, atunci când vorbim de medici seniori, avem nevoie de instrumente ca să gestionăm burnout-ul. Până la urmă, sunt foarte mulți medici buni pe care România îi are și cred că trebuie să îi apreciem.
Declarațiile au fost făcute joi, 2 iulie 2026, la Colegiul Medicilor, în cadrul conferinței de lansare a ghidului „Strategii de comunicare pentru medici: Cum să transmiți vești proaste?”. Documentul îi are ca autori pe Sorin Costreie, Alina Tănase, Anamaria Neagu și Gabriela Florea.
Beatrice Mahler este medic primar pneumolog, doctor în științe medicale, conferențiar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, unde coordonează și cursul de Medicină Narativă și Comunicare Clinică, în domeniul comunicării medicale. Este autoarea volumului „Comunicarea medic–pacient în cuvinte și dincolo de ele” publicat la Humanitas. A fost directoarea Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“ din București.
Ghid Practic Pentru Vesti Proaste
Citește și:
Comunicarea unui diagnostic grav influențează încrederea pacientului și relația terapeutică. Sorin Costreie: Uitați-vă cum țipăm unii la alții și cum nu ne mai uităm ca de la om la om. Vorbim de educație medicală / Medicul Alina Tănase: Învățăm mulți ani să diagnosticăm, să tratăm, mai puțin să ne uităm față în față cu suferința umană
Avertismentul singurului medic din România cu doctorat în Medical Humanities, cu privire la orientarea pur biomedicală care vede pacientul ca o mașinărie de reparat pe piese. Gabriela Florea: Comunicarea umană în medicină e noul „hard skill”, a devenit tot mai rară
Medicul Beatrice Mahler, profesor la cursul de comunicare cu pacienții, UMFCD: Atunci când pacientul ajunge în cabinet, are nevoie să-și spună povestea. Dacă nu vom avea timp să ascultăm pacientul, riscul de greșeală medicală crește
